Revistă - Forum a Românilor Americani

 Arhiva:
Nr. 176-178; Nr. 179-180; Nr. 181; Nr. 182; Nr. 183; Nr. 184
; Nr. 85;  Nr.186;  Nr.187;  Nr.188;  Nr.189;  Nr.190;  Nr.191; Nr.192; Nr.193-194;  Nr.195;  Nr.196;  Nr.197; Nr.198;  Nr.199;  
Nr.200;   Nr.201;
Nr.202;
                          

mara

A Missionary’s Tale, by Mara Circiu, Atlanta, Georgia

218atlanta

Dobrich Youth Camp, Bulgaria

A few years ago I met Tim and Betty Cornett while I was assisting them in a real estate transaction; since then we remained good friends, and I had witnessed firsthand their compassion, generosity, their love for their fellow men, their zeal for spreading the word of God, and their deepest desire to lend a helping hand to those in need.  Tim and Betty Cornett are the founders of Cornett Ministries and they are doing a wonderful job as missionaries all over the world but especially in Eastern Europe. Betty had kindly answered to my interview request, and I am happy to bring you, the readers, their story.
Marianne Circiu: Dear Betty, please tell me a little bit about yourself.
Betty Cornett: I was born in Lavonia, GA into a Christian home with strong parents who were very involved in church.  So I was in church every time the door was open as we say.  My parents were musicians and singers, so it was natural for me to begin playing the piano in church when I was only 13, and I began singing at an early age.  At the age of 19, Rev. Tim Cornett came to my church to preach, and we met, fell in love, and now have been married for 44 years.  In these years we have been privileged to minister in over 80 countries.
Marianne Circiu: When did you know for sure that this is what you wanted to do…missionary work? How did you receive your missionary call?
Betty Cornett:  My husband had a desire to preach overseas when we first married, and I began to pray for the Lord to give me that same calling, and He did.  I was ready to go anywhere God open the door for us to go.  So, in 1965 we went to Europe and ministered for seven months, and from that trip on, we were never the same.  Our hearts were burning within because we knew that we would always be working in missions work…we had a vision of preaching to the masses, and to all different races of people.  God planted in us the call and we were ready to say, “Lord, send us”.
Marianne Circiu: Who was your own missionary hero or model?
Betty Cornett:  There was one lady, Lorraine Alton, who I met on our first mission trip to Europe, and her spirit was so uplifting to me.  She always had a smile and never complained, and I love her to this day.  I also have deep respect for TL and Daisy Osborn as in my early years of missions work, they were sending Bibles and supplying the churches with needed Christian literature.
Marianne Circiu:  I know your husband Tim is not just your partner in life but also in your work.  Please tell us about your family and friends involvement in your missionary activity?
Betty Cornett:  One thing for sure, you cannot do anything in ministry alone – you must have a support network of people who share your vision.  And we have certainly been blessed in these 44 years of having provision for the vision.  God has placed people in our path who loved missions and had a desire to be involved at the grassroots level.  We have
churches and precious partners who have helped us to plant the seeds in the lives of others to see people saved.  
Many of our partners have come on short-term mission trips to help in the youth camps, outdoor evangelism, and building and remodeling churches.
Marianne Circiu:  Please tell us about your mission work in Europe, especially in Eastern Europe…I know you have been to Romania quite frequently during the communist times and after.
Betty Cornett:  Yes, we had worked in Western Europe for years, but around 1987-88 we began to feel a real desire to go into Eastern Europe.  So we rented a car in Belgium and traveled all the way through Germany, and on down through the former Yugoslavia.  And from there on into Hungary, Czech Republic, Slovakia, East Germany, Poland, Romania, and finally into Bulgaria where God really spoke into our hearts that this was our next assignment.
While in Romania, we helped to pay for the sound system at Elim Church in Timisoara.  Pastor Codreanu of Elim Church was a dear friend of ours.  We really love the Romanian people, and were so touched by their humble spirits, and hunger for the Word of God.  We were there during 1988-1990.
  

PART 2

Marianne Circiu:  What do you perceive are your strengths in ministry?
Betty Cornett:  Tim and I both walk by faith, and we have seen favor go before us so many times, and in the natural we would not be able to do.  Our goals and dreams were big, but we serve a big God!  We are adventurous and were not afraid even as we were harassed so many times at border crossings.  We were accused of everything and most people would have given up, but we are not âuitters:  “If God be for us, who can be against us?”
Marianne Circiu:  I know you are an avid Bible reader, very involved in the Christian life, please tell me your favorite scripture passage.
Betty Cornett: 
Trust in the LORD with all your heart
  and lean not on your own understanding;
             in all your ways acknowledge him,
                 and he will make your paths straight.
                               Do not be wise in your own eyes;
                                 fear the LORD and shun evil.    Proverbs 3:5-7

But seek first his kingdom and his righteousness, and all these things will be given to you as well.  Matthew 6:33
Marianne Circiu:  Being a minister is not for the weak at heart….what are some of the hardships in a minister’s life, especially in a foreign country?
Betty Cornett:  It can be lonely, especially when you don’t understand the language really well.  So you must really “trust in the Lord with all your heart” and don’t allow doubt or discouragement to enter into your mind.  Working in Bulgaria has really been a challenge in every sense of the word.  The atheistic attitude of so many people will try to disrupt and abort your vision, but you must keep focused on Jesus and His calling.  Every step you make to move forward, you will have to have endurance and patience to see your project move forward.  Now we have a home church and headâuarters complex, and also a Youth Camp complex which blesses so many children each summer.
Marianne Circiu:  What is your most treasured memory from all these years as a missionary?
Betty Cornett:  To see souls saved – that’s the reward, for sure. We’ve had miracles to happen…our traveler’s checks were lost and someone found them the next day.  Then the time we were rescued by angels in a snowstorm in Bulgaria.   The many friends we have met in our travels, and last, our second home and family in Bulgaria – we have so many        
wonderful experiences and memories.
Marianne Circiu: You changed so many lives while being involved with the Eastern European missions, especially for the young and under-privileged…how did your life change?
Betty Cornett:  Youth Camps each summer are designed especially for the poor children in our region, and this is our sixth year.  We have seen hundreds of children saved and their lives were changed.  Also we have three weeks especially for the orphans which are our greatest blessing as we minister in love to these dear ones.  So through years of hard work and planning, we now have the foundation to move forward and expand wherever we can.  At our age Tim and me are just honored that the Lord would choose us to raise the standard in this nation, and let there not be one Bulgarian lost without God and His Son, Jesus Christ.  This experience has definitely made me a better Christian and brought me closer to God.
Marianne Circiu: What would you like to wish to the readers of our newspaper?
Betty Cornett:  I pray that every one of you will find your purpose in your life, and be obedient to God’s will for your life.  May I challenge you to be strong in your faith, and never, never give up!  May the Lord bless each one of you is our prayer and may we all be together in Heaven.  Thank you, Marianne for the opportunity to share my story to your readers!

To find out more about Tim and Betty’s work, please visit their website www.cornettministries.com and I would like to take this opportunity to remind each one of you that “We cannot do great things on this Earth, only small things with great love.” Mother Teresa

Românul s-a născut poet    de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

MirceaComanMirceaComan

    Am bucuria de a-l intervieva pe “poetul” nostru local, Mircea Coman…Mi-e greu sa-i fac o introducere pentru ca cine nu-l cunoaste pe Mircea Coman?  Daca locuiti in zona Atlantei, mai mult ca sigur la vreunul din evenimentele festive organizate in comunitatea romanesca, ati avut placerea sa-l auziti pe Mircea recitand din poeziile sale…mereu cu zambetul pe buze, usor ironic, dispus oricand sa-ti citeasca din poeziile sale, sau sa-ti dedice o poezie, Mircea este menestrelul nostru local care-si gaseste inspiratia in viata de toate zilele, in oamenii care-l inconjoara, in evenimentele fie mari, fie mici care transpuse de penita lui devin mai frumoase si isi pierd din banalitate…Poeziile lui Mircea sunt frumoase pentru ca sunt sincere si sunt scrise din suflet!
Reporter: Mircea, o sa te rog sa ne povestesti putin despre tine…
Mircea Coman: Nascut la 9 iunie 1956 in Teleorman, in hotar cu tinuturile Morometilor. Marin Preda-mandria noastra din patriotism local.  L-am cunoscut la o intalnire cu fii satului, prilej cu care am obtinut autograful mult dorit.  Am lucrat destul de multi ani la Centrul de Calcul “Automatica”, Bucuresti intr-un colectiv de exceptie unde pot spune ca m-am format decisiv.  Inceputul formarii a fost in primii ani de liceu in cercul “Amicis cognis” cu dezbateri aprinse in parcul orasului Rosiorii-de-Vede pe cele mai diverse teme.
Reporter: Cum ti s-a parut America in anii de inceput?  Cum o privesti acum?  Regreti ca ai plecat din Romania?
Mircea Coman: Habar nu am ce se intampla in America!  Eu sunt doar un roman incorigibil ce traiesc departe de Romania.  Cunosc doar segmentul de America ce aduce a gulag: de la munca-acasa, naveta eterna, bill-uri pana la moarte, noroc ca putem merge uneori la biserica.  Ma incearca regretul plecarii din Romania, parca era mai multa dreptate acolo.
Reporter:  Ce poeti romani si universali admiri?  Pe care dintre ei ii consideri poetii tai de suflet?
Mircea Coman:  Nu citesc poezie romanesca sau universala.  Nu vreau sa fiu influentat de nici un autor sau curent.  Ca unii or fi mai buni sau mai rai, nu prea cred, parerile sunt subiective, nu exista aparate de masura a talentului.  As desfinta meseria de critic de arta.  Fiecare intelege ce vrea cand citeste ceva; cine se incumeta sa dea verdicte, sa clasifice, este total gresit!
Reporter:  Traim intr-o lume foarte pragmatica, mai avem nevoie de poezie?  In ce masura omul modern are nevoie de arta, in special de arta poetica?
Mircea Coman:  Traim intr-o lume in care avem nevoie de orice, la o adica se pot face improvizatii!  Poezia nu ai cum sa o inlocuiesti cu altceva!  Avem nevoie si de iluzii…este locul ideal sa le cautam in poezii. Mai mult ca oricand omul are nevoie de arta pentru ca se abrutizeaza pe zi ce trece.  Civilizatia distruge sentimentul, gandirea, firea umana.  Am alergie de internet, de answering machine, de robotizare; vreau sa comunic cu fiinte, nu cu aparate.  Cui ii pasa in ziua de astazi ca de multi ani nu a auzit cantand cucul sau mierla?  Bunicul meu la 95 de ani era preocupat de aceste problem normale.  Doresc sa fiu la fel, sa nu ma indepartez de sensul adevarat al vietii, ne pierdem intr-o goana spre nicaieri.
Reporter:  Cand ai inceput sa scrii?  Care a fost prima ta poezie?
Mircea Coman:  Am inceput sa scriu din amuzament.  La venirea in Bucuresti frecventam un cenaclu literar.  Era interesant desi auzeam o multime de aiureli, parca mi-era rusine de urechile mele ca le torturez.  Intr-o zi a venit acolo invitat un mare poet roman care acum nu mai este printre noi.  M-am incumetat sa scriu un fel de parodie la balada “Mesterul Manole” in care salvam femeia.  Asa consideram eu atunci cuprins de primele iubiri ca era un sacrificiu prea mare.  Marele poet a protestat si m-a pus la punct: “Cum indraznesti tu, un nimeni, sa infirmi o balada care a incantat generatii de romani?!”  Am plecat rusinat de acolo, si poezia pentru mine a fost inmormantata.  Cateodata, din greseala, aruncam cate o epigrama de calitate.
Reporter:  Unde iti cauti sursa de inspiratie?  Cine si ce te inspira, Mircea?
Mircea Coman:  Nu exista surse de inspiratie!  Practic poti scrie despre orice, nu exista limite, totul depinde de muza si de starea ta.  M-am reapucat sa scriu la 50 de ani, asa la varsta optima a maturitatii.  Am inceput glumind cum ca:
“Ma bantuie de-o vreme niste ineptii
Ce le numesc impropriu “poezii”;
Dar cum in toate exista o masura,
Unde sa merg? La popa, la psihiatru sau la editura?”
(Parerile au fost impartite, asa ca voi incerca toate alternativele!!)
Reporter:  Pe langa poezie, care sunt hobby-urile tale?
Mircea Coman:  Nu prea este vreme de hobby-uri de la o varsta incolo.  Una ca timpul se comprima iar spatiul se dilata si ca lupta zilnica sa supravietuiesti iti absoarbe energia si putinul timp ramas la dispozitie trebuie dramuit cu grija.  Oamenii se mira ca gasesc timp pentru astfel de preocupari si ma considera ciudat.  Eu stiu ca nu sunt dar de fapt nu suntem ce credem noi ca suntem, ci ceea ce cred altii despre noi. Prea rar pot asculta muzica simfonica, dezlega un careu sau juca tenis de camp.
Reporter:  Crezi ca destinul tau ar fi fost altul daca nu plecai din tara?
Mircea Coman:  Destinul este batut in cuie chiar daca te muti in Laponia sau in Sahara. Ursitoarele pun stampila pe traseul pe care urmeaza sa-l parcurgi iar omul, sarmanul se duce unde-l cheama soarta.  Una din  poeziile mele preferate este chiar pe tema asta.  Omul in linii mari ramane cam acelasi, se schimba doar mediul in care traieste.  Cred ca frumusetea vietii rezida in imprevizibilul ei, important este sa traiesti frumos.  Important este sa fii fericit, nu sa ai dreptate sau sa descalcesti tainele destinului.

Reporter:  Care sunt proiectele tale curente?  Ce planuri de viitor ai?
Mircea Coman:  Planuri de viitor nu-mi fac, vizez doar prezentul-asta este cheia!  Prezentul trece neobservat pe langa noi cand ne facem planuri pentru viitor!  Dorinte as avea…am adunat suficiente poezii sa public un volum de poezii.  Pe urma, lucrez la un roman autobiographic, “In taras prin America”.  Imi doresc sa-i vad pe copiii mei la terminarea colegiului si atunci sacrificiul meu a fost cu folos.  Ma bucur ca traiesc, ca am trecut peste trauma unui accident catastrofal, chiar daca justitia americana mi-a inselat asteptarile.  Poate un avocat roman de buna-credinta citeste aceste randuri; telefonul meu este 770-639-7586.  Incerc sa o ajut pe sotia mea, o femeie de mare calitate morala in lupta ei sa invinga cancerul.  Nu peste multa vreme vom sarbatori nunta de argint; ne luptam pentru sanatatea noastra.
Reporter:  O ofranda literara pentru cititorii nostri…


Ciocârlii

        Hai, luminează-mă, Isuse!
        Deschide robinetul de la vise
        Şi dacă la mine ai să vii,
        Adu un tril de ciocârlii

      Puţină pace-n-nempăcarea mea
        Mi-e greu în beznă,
        Leagă-mă de-o stea
        Sunt neînăelesuri nepătrunse
        Ce frumuseăi de mine sunt ascunse?

        Invaţă-mă ca să trăiesc
        Cu neamul ăsta omenesc
        Sunt un oarecare, solicit ajutor
        Că numai cu o moarte sunt dator!


        Dar teamă mi-e că prima
        Si ultima va fi
        Cu multă tăcere şi fără ciocârlii;
        Măcar acum să mă îmbăt de toate
        Iertare, sunt biruit de strămbătate!

        Oricat m-aş curăţi
        In mine rele tot rămân,
        Iţi mulţumesc că
        M-am născut român!

Reporter:  La incheirea articolului, ce le doresti cititorilor ziarului nostru?
Mircea Coman:  Pace si buna prietenie intre toti romanii deoarece comunitatea romaneasca de aici este Romania la scara mica!
Reporter:  Iti multumesc pentru acest candid interviu, mult succes si cat mai multe poezii, la fel de frumoase ca cele ce le-ai scris pana acum!

Căutându-l pe Elvis...
de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

    Traseele vacantei din anul acesta mi-au purtat pasii spre Memphis, orasul de suflet al marelui Elvis.
     Desi Elvis Presley, s-a nascut in modesta localitate Tupelo, un catun mic si saracacios din statul Mississippi, intr-o casuta modesta de doar doua camera, Memphis ramane locul de pelerinaj pentru toti cei ce iubesc rock’n’roll-ul, pentru toti cei ce-l admira pe regele rock-ului, Elvis Presley.
Graceland, resedinta lui Elvis din anii sai de glorie, este si astazi un punct de atractie extrem de vizitat de turistii, atat americani cat si internationali.   Statistic, Graceland se claseaza pe un onorabil loc doi, fiind intrecuta doar de Casa Alba in clasamentul celor mai vizitate case particulare din SUA.  In excursia mea de luna trecuta la Graceland, am avut ocazia sa vad multi turisti europeni, in special germani…se pare ca muzica lui Elvis, ritmata si plina de antren a atins o coarda sensibila cu publicul german, putin mai rezervat in manifestari si cu gusturi mai sobre.
    Elvis a fost unic si inegalabil…Graceland este o reflectie a stilului sau, si nu numai…regasesti in camerele vilei lui Elvis originalitatea si frenezia din cantecele lui.  Sufrageria, de exemplu este o combinatie de galben si albastru, de contemporan si clasic, care chiar si acum, dupa atatia ani pare la fel de moderna si eleganta!
    Printre celelalte camere expuse vizitatorului, ai ocazia sa vezi “Camera junglei” cu un mobilier de lemn in forme mai ciudate, dar extreme de originale; un scaun urias, rotund care dupa spusele ghidului era favoritul Priscillei Presley, sotia lui Elvis, si ca o alta ciudatenie: tavanul, ca si peretii si podeaua prezinta aceeasi mocheta verde!  Ciudat, nu?! Dar se pare ca muzica lui Elvis suna mai frumos in aceasta camera tocmai datorita acestui artificiu care imbunatatea acustica camerei.  Elvis era atat de atasat de casa sa incat una dintre cerintele sale cand era in turneu, era ca toate camerele in care urma sa fie gazduit sa fie amenajate precum Graceland.
    Graceland a fost cumparata de Elvis in 1957 pentru suma de $100,000…excentric si dornic de o schimbare, Elvis a comandat constructia unei cladiri auxiliare special pentru a juca tenis, a carei cost s-a ridicat la $200,000.  In prezent costul anual de intretinere a muzeului si vilei Graceland se ridica la $500,000. 
    Graceland si terenul adiacent vilei vorbesc intr-un limbaj anume despre Elvis-omul, pe care e greu sa-l separi de Elvis, artistul.  Aici si-a petrecut timpul cu familia, de care a fost mereu foarte, foarte apropiat, in casa sa au locuit si parintii si bunicii sai, tot aici si-a adus logodnica, pe Priscilla Beaulieu. Graceland a fost prima resedinta a fiicei lui Elvis, Lisa Marie; in curte inca mai exista leaganul ei…din nefericire, Graceland este si casa in care Elvis a murit.  Poate ca o premonitie a mortii sale timpurii, Elvis a amenajat la Graceland “Gradina Meditatiei”, acolo sunt ingropati bunica si parintii sai, si tot acolo se afla si mormantul lui Elvis…calator obosit dupa o lunga si zbuciumata calatorie, si-a gasit in sfarsit pacea si linistea intr-o oaza de liniste alaturi de cei dragi… An de an la aniversarea mortii sale, pe data de August 16, aceeasi procesiune poate fi observata la Graceland:  zeci de mii de fani nu doar din Statele Unite ci din toate colturile lumii pornesc in pelerinaj la mormantul idolului lor.
    Cladiri separate contin o parte din faimoasa colectie de masini a lui Elvis, costumele purtate la diferite spectacole, adevarate creatii artistice, toate menite sa trezeasca admiratia prin frumusetea si unicitatea lor.  Graceland adaposteste si avioanele particulare detinute de Elvis, unul dintre ele echipat cu masa de sufragerie si dormitor!  Un muzeu separat este dedicat lui Elvis, soldatul unde sunt expuse uniforma de soldat, obiectele personale, instructiuni inscrise de Elvis pe marginea manualelor, un video care ruleaza non-stop clipuri cu Elvis din perioda in care a fost inrolat in armata.  Bineinteles, ca orice muzeu american, Graceland abunda de magazine pline cu suveniruri cu Elvis…pentru cei care doresc sa-l impersoneze, la Graceland poti cumpara un costum–replica al unuia din costumele lui Elvis!! 
    Elvis, un adevarat “American idol”, omul care avea totul: talent, calitati fizice, bani, faima, recunoastere publica mondiala, un suflet mare si generos…cu toate acestea lui Elvis i-a lipsit un prieten adevarat care sa-l opreasca de pe drumul destructiv pe care era si care sa-l salveze.  In final, desi cauza oficiala a decesului lui Elvis a fost un atac de cord, adevaratul motiv al mortii lui Elvis il constituie un cocktail periculos de medicamente, barbiturice, antidepresive, painkillers, toate luate intr-o doza cu mult peste limita recomandata de un medic.
Ma intreb cum s-ar fi adaptat Elvis la lumea zilelor noastre?  La show-urile gen “American Idol”, la adevarata industrie care exista astazi pentru a crea un “star”, o “vedeta”, un “idol”…imi place sa cred ca prin farmecul sau incontestabil si talentul sau unic, prin vocea sa inconfundabila, Elvis ar fi fost si astazi un “American Idol”, cu sau fara aprobarea lui Simon Cowell!
    Viata si moartea lui Elvis au o lectie de care-ar trebui sa tinem seama cu totii: ai grija ce-ti doresti caci s-ar putea ca toate visele sa ti se implineasca!  Cu mai multa stapanire de sine, echilibru si poate cu mai putine aere de vedeta, alaturi de un prieten adevarat, poate ca Elvis ar mai fi fost inca printre noi…cu toate acestea ne raman muzica sa, geniul sau artistic, melodiile lui care-au influentat atatia muzicieni mult timp dupa trecerea sa in nefiinta si…Graceland, locul pe care Elvis il numea “acasa”… “Fara Elvis n-am fi ce suntem” a spus candva plin de respect unul dintre pionierii rock-ului, Buddy Holly.  Regele a murit!  Traiasca regele!  Alti artisti isi cer dreptul si vor sa fie vedete, dar Elvis si muzica sa vor ramane mereu pe un piedestal, marturie vie a talentului sau urias care va dainui in amintirea noastra mereu!

Nevoia de frumos ... de Mara Circiu, Atlanta, Georgia
AlinaMă găsesc faţă în faţă cu Alina Vidulescu. Alina şi cu mine ne cunoaştem de mult, de pe vremea când amândouâ trâiam şi locuiam în România, mai precis în “oraşul florilor”, Timişoara, pe celebra (probabil că a rămas celebră mai mult pentru noi două decât restul locatarilor!!) Aleea Muzicii. Viaţa, cu drumurile şi încercările ei neprevăzute ne-a făcut din nou “vecine”...şi dacă acum 15 ani a fi vecine însemna că ne despărţeau câteva etaje, acum a fi vecine înseamnă aproximativ “30 de mile” deoarece de câţiva ani, Alina locuieşte în Atlanta împreună cu soţul ei, Claudiu Vidulescu…

Reporter: Alina, o să te rog să le povesteşti puţin cititorilor ziarului Romanian Times despre tine...
Alina Vidulescu: M-am născut în Timişoara pe 20 noiembrie 1976. Deşi în vremea comunismului, am avut o copilărie fericită: timpul şcolii îl petreceam pe faimoasa Aleea Muzicii de care tocmai ai amintit, iar vacanţele le petreceam în mare parte la bunici.  Mai târziu am ales Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest pentru a studia turismul şi serviciile, dar din păcate am ajuns să practic contabilitatea. Încă visez să îmi deschid un han turistic dar poate în viitor o să am ocazia.
În decembrie 1999 m-am căsătorit cu Claudiu şi împreuna am decis să emigrăm în Statele Unite. Am făcut acest pas pe rând, Claudiu a venit în 2000 iar eu l-am urmat la începutul lui 2002. Ne-am stabilit în Atlanta. Aici avem mai mulţi prieteni şi putem să mai ieşim din când în când la un suc cum ieşeam în Timişoara.
Reporter: Când ai venit pentru prima dată în SUA? Unde ai locuit la început? Cum ţi s-a părut America în realitate vis-a-vis de imaginea ce-o aveai despre ea înainte de-a fi aici?
Alina Vidulescu: Am venit în SUA în februarie 2002 şi am locuit în Washington DC pentru primul an. Apoi am luat decizia să ne mutăm în Atlanta unde aveam şi încă mai avem mulţi prieteni. Imaginea pe care o aveam despre America e cea pe care o ştiam din filme: clădiri înalte, multe lumini, mulţi bani, totul roz... În realitate, viaţa nu e aşa de uşoară în SUA precum ne-o imaginăm noi înainte să ajungem aici şi cultura e total diferită de ceea ce ştim noi.  Cred însă că secretul la acomodare şi adaptare e să îţi setezi în minte că aici e noua ta casă şi să înveţi să foloseşti ca un mare avantaj faptul că ai fost născut, crescut, educat în Europa şi să iei ce e mai bun din ambele culturi.
Reporter: Când ai început să pictezi? Care a fost primul tău tablou?
Alina Vidulescu:  Am început să pictez în 2004, doar de câţiva ani. Cine mă cunoaşte ştie că mereu am nevoie de ceva nou, de o schimbare. Deşi patru ani înseamnă puţin ca şi artist, pentru mine înseamnă mult, pentru că e prima dată când ceva mă ţine în priză pentru aşa mult timp şi nu numai atât dar îmi place din ce în ce mai mult şi îmi dau toată silinţa să mă perfecţionez şi să am tablouri din ce în ce mai bune. Primul meu tablou a fost cu o biserică. Cred că e pe perete în casa bătrânească a bunicilor.
Reporter: Care sunt subiectele tale preferate?
Alina Vidulescu: În ultimul timp, subiectele preferate sunt felinarele. Cred că excursiile dese în Europa şi vizitarea castelelor medievale cu felinarele lor, mi-au deschis apetitul pentru acest subiect. Îmi plac mult, însă, peisajele rurale şi anotimpul iarna.
Reporter: Ce stil preferi? Aderi la vreun curent?
Alina Vidulescu:  Când am început să pictez am folosit uleiul. Primele picturi sau tentative de picturi mi-au fost încadrate de câţiva profesori de artă ca şi impresioniste.  Recent, am trecut la acrilice şi sunt foarte încântată de culorile vii şi de faptul că se usucă foarte repede şi se curăţă locul de lucru mult mai uşor. În timp ce la pictura în ulei poţi lucra zile întregi cu aceleaşi culori şi e uşor să combini sau schimbi culorile pe pânză chiar şi a doua-treia zi, la acrilice tehnica de lucru e diferită, trebuie lucrat repede sau...pictat peste pentru că se usucă mult mai repede.
Reporter:  Deşi cunosc răspunsul, o să te rog să “brodezi” puţin pe marginea lui...pictura classică sau arta modernă?
Alina Vidulescu:  Mult timp am preferat pictura classică. Încă şi acum înclin spre ea dar am început să îmi deschid gustul şi pentru arta modernă. Îmi plac mult lucrări abstracte încadrate la peisaje şi flori: forme mai ciudate, nerealiste, parcă de vis...
Reporter:  Regăsesc în tablourile tale liniştea idilică a satului românesc, natura în toata frumuseţea şi măreţia ei şi surprinsă în toate anotimpurile, calmul şi pacea florilor, culori calde şi pline de armonie care-ţi transmit o stare de bine. Prin ce miracol sau proces misterios se transformă o pânză albă într-un tablou?
Alina Vidulescu:  După cum am menţionat la început, am petrecut mai toate vacanţele la sat la bunici.  Încerc în tablourile mele sa redau liniştea şi starea de bine şi fără de griji pe care o simţeam când eram copil.  Când simt nevoia să pictez, în minte văd un loc, am o anumită stare sau pur şi simplu am chef de o anumită culoare. Şi apoi totul se dezvoltă pe parcurs în jurul locului, stării sau culorii...
Reporter: Ştiu că amândouă îl admirăm pe van Gogh şi chiar ţi-am spus că unele dintre tablourile tale îmi amintesc de stilul lui de a picta. Care sunt pictorii tăi preferţi?
Alina Vidulescu: Îmi plac toate tablourile frumoase, nu contează cine le-a facut. Îmi place mult van Gogh şi e adevărat că unele lucrări de început mi-au fost comparate ca stil cu ale marelui artist. M-am îndepărtat de acel stil pe parcurs; cred că nici acum stilul nu îmi e definit, încă încerc lucruri noi, teme noi, tehnici noi, învăţ. Daca ar fi să aleg un pictor preferat, aş alege pe Andrei Brănişteanu.
Reporter:  Prin studiul şi pregătirea professională aparţii mai mult de lumea “cifrelor”, totuşi cum se împleteşte arta ta cu existenţialismul zilelor? Ce te ajută să evadezi de real?
Alina Vidulescu:  Mulţi prieteni apropiaţi şi foşticolegi de şcoală au fost foarte miraţi când au aflat că pictez, spunând că nu “păream” genul de om cu înclinaţii artistice.Cu toţii simţim nevoia să evadăm din cotidian, să ieşim din tiparele noastre obişnuite, să ne abatem “de la normă”. Pentru mine, pictura reprezintă exodul într-o lume aparte, care-mi aparţine şi în care mă regăsesc...pictând, într-un fel în peisajul său, tabloul ce-l creez.Lumea cifrelor, există în paralel cu lumea penelului, nu se exclud reciproc... îmi vine în minte o frază a celebrului om de ştiinţă Albert Einstein “imaginaţia este mult mai importantă decât cunoaşterea” şi cred că a avut dreptate!
Reporter:  Care consideri că este menirea artistului în general şi al artistului zilelor noastre în special?
Alina Vidulescu:  Sincer, când eu m-am apucat să pictez, m-am apucat pentru mine, pentru că aşa am simţit nevoia. Pictez pentru mine, mă relaxează, mă cufund într-o lume a culorilor care mă ajută să exprim culoarea ce mă defineşte în momentul în care pictez, îmi exprim o stare sau un sentiment. Daca lucrările mele sunt apreciate şi înţelese de alţii, atunci cred că aceea este menirea mea ca artist: să transpun o stare sau un sentiment pe pânză şi să fie înţeles de cei din jur.
Reporter:  Înţeleg că pentru tine pictura este o adevărată pasiune, totuşi pe lângă pictureă ce alte hobby-uri ai?
Alina Vidulescu:  Cel mai mult îmi place să călătoresc. Călătoriile ţin vie inspiraţia pentru pictură şi mai nou fotografie. Am multe de învăţat dar îmi place să fac poze şi în ultimul timp îmi acord mai mult timp să lucrez pe calculator ca să am poza perfectă. Am ajuns acolo?  Probabil că nu dar îmi place şi acesta este cel mai important lucru.
Reporter:  Care sunt proiectele tale curente? Ce planuri de viitor ai?
Alina Vidulescu:  Din cauză că răbdarea nu mă caracterizează în mod deosebit, proiectul meu curent şi de viitor e să tratez fiecare colţ al picturii cu răbdare şi în amănunt. Lucrez fără grabă şi mai mult timp la un tablou dar sunt mult mai mulţumită de rezultat. Toate tablourile mele sunt grupate în albumul de fotografii de pe 
www.flickr.com: http://www.flickr.com/photos/8117388@N02/sets/72157600454461533/
Planul de viitor apropiat este să creez un website cu toate lucrările, cu detalii despre fiecare lucrare: stil, dimensiune, preţ. Pentru început însă sper ca lumea să nu aibă probleme să acceseze albumul meu online şi să mă contacteze la alina111976@yahoo. com sau 404-931-8522 pentru detalii, sugestii sau comentarii în legătură cu tablourile din album sau pentru comenzi.
Reporter:  La încheirea articolului, ce le doreşti cititorilor ziarului nostru?
Alina Vidulescu:  În primul rând, vreau să îţi mulţumesc mult pentru că te-ai gândit la mine pentru interviu.  Citesc cu plăcere ziarul Romanian Times şi mă simt onorată că am ocazia să mă fac cunoscută tuturor cititorilor acestui ziar cărora le doresc tot binele din lume şi să nu uite să descopere frumosul în fiecare zi şi în orice: un copac, o floare, o pasăre în zbor, un zâmbet de copil sau de ce nu, un tablou!

Gaudeamus igitur, de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Gaudeamus igitur,
Juvenes dum sumus;
Post jucundam juventutem,
Post molestam senectutem
Nos habebit humus!

Vita nostra brevis est,
Brevi finietur,
Venit mors velociter,
Rapit nos atrociter,
Nemini parcetur.

Ubi sunt qui ante
Nos in mundo fuere?
Vadite ad superos,
Transite ad inferos,
Ubi iam fuere.

Vivat academia,
Vivant professores,
Vivat membrum quodlibet,
Vivant membra quaelibet,
Semper sint in flore!

 
Să ne bucurăm, aşadar,
Cît înc
ă suntem tineri
Fiindc
ă dup-o tinereţe agitată,
Şi-o bătrîneţe-ngreunată,
Ţ
ărîna ne va avea pe toţi.

Via
ţa ne este scurtă
Va fi terminat
ă prea curînd,
Moartea vine fulger
ător
Atroce ne aga
ţă-n ghearele-i.
Nimeni nu-i cru
ţat de-aceasta.

Unde-s, oare
Cei ce-au tr
ăit înainte-ne?
Po
ţi s-ajungi pînă-n Ceruri
Sau s
ă păseşti prin Iad
De dore
şti să-i revezi.

Tr
ăiască şcoala!
Tr
ăiască profesorii!
Tr
ăiască fiecare-ntrebător!
Tr
ăiască fiecare-ntrebătoare!
Fie ca ei să-nfloreasc
ă de-a pururi

 Cine nu zambeste nostalgic cand aude frumoasele versuri cantate de liceenii absolventi?  Pe multi dintre noi aceste versuri ne poarta intr-o calatorie in timp pe vremea cand asemeni absolventilor de azi, eram si noi liceeni, dornici sa intoarcem o noua fila in viata noastra“Sa ne bucuram, asadar, cat inca suntem tineri”…pe vremea cand cantam imnul absolventilor, tineretea noastra era poate ultimul lucru la care ne gandeam…viata clocotea in noi si eram cu totii nerabdatori sa pornim in aceasta aventura numita VIATA!

Ma uit cu drag la tinerii din jurul meu, printre ei si fiica mea Amanda, care la sfarsitul acestei luni, vor pune deoparte ghiozdanul de licean si vor fi pregatiti sa inceapa o noua viata…atatea vise si atatea sperante!  Ca parinti, incercam sa ne pregatim copiii pentru clipa cand nu vom mai fi langa ei, zi de zi, si pas cu pas, sa-i indrumam si sfatuim, pentru momentele cand pusi in fata unor decizii, vor stii sa o aleaga pe cea buna.  Si chiar daca copiii nostri nu sosesc pe lume insotiti de un manual, dupa multe sfaturi, experiente, reusite si esecuri mai mari sau mai mici, reusim sa descifram “meseria” de parinte, poate cea mai grea dar cea care ne aduce si cele mai mari satisfactii.  Ii privim si parca totusi nu ne vine-a crede: drumul de la gradinita pana la scoala primara, si-apoi la liceu, ni se pare asa de scurt…cand au trecut anii?

Traim intr-o lume in care sistemul de valori e adesea gresit inteles, societatea noastra admira doar invingatorii, si de multe ori succesul definit de standardele societatii se masoara doar prin bunurile materiale adunate…imi place sa  cred ca noi, ca parinti am reusit sa le insuflam copiilor nostri dorinta de-a trai intr-o lume mai buna, dorinta de-a trai frumos si de-a face lucruri bune, de-a merge mereu inainte, de-a trece peste greutati, si de-a invata ceva nou in fiecare zi!  Exista atatea tentatii de care sunt inconjurati, si sper ca atunci vor fi ispititi de ele, sa-si aduca aminte de noi si povetele noastre…sper si eu ca orisice parinte, ca alaturi de noi au invatat sa fie responsabili si daca candva in viitor vor face o greseala (sau mai multe!) sa aiba curajul sa o recunoasca, sa o transforme intr-o experienta de viata si sa invete o lectie care pe viitor sa-i ajute sa recunoasca pericolul si sa-l evite.  Se spune ca invatam din greseli, si stim cu totii ca atata timp cat traim, invatam…prin analogie, gresim atata timp cat traim.  E luxul si sansa care ne-o da viata, chiar daca gresim, maine e o noua zi si avem sansa unui nou inceput, sansa sa indreptam un rau, sa regretam sincer o greseala intentionata sau mai putin intentionata si sa spunem “imi pare rau”…

Sunt atatea lucruri care chiar daca le-am spus copiilor nostri, acum tineri absolventi, inca am mai vrea sa le spunem…si ma intreb oare suntem vreodata intr-adevar pregatiti sa-i lasam sa plece, sa fie independenti?  Vrem sau nu vrem, timpul isi deapana firul, si noi ne trezim cu gandul la trecut, plutind printre amintiri:  ziua in care-am stiut pentru prima data ca vom fi parinti, primul zambet, primul pas, serbarea de Craciun de la gradinita, coronita de premiant din clasa intai, emotia primei teze, primul bal si acum…absolventi de liceu!  Pregatiti sau mai putin pregatiti, prezentul ne trage de maneca si ne-aduce aminte de realitatea momentului.  Am observat ca intotdeauna vazut prin prisma amintirilor, fiecare eveniment e mai frumos, mai nostalgic, e ca si cand retraind momentul e mai frumos in amintire decat in realitate…de data aceasta, voi trai aceste ultime zile in care fiica mea, in curand absolventa, si din toamna studenta, e inca acasa ca pe o sarbatoare!!  Vreau ca prezentul si realitatea acestor zile sa fie pentru totdeauna mai frumoase in realitate decat in amintire!

Le doresc tinerilor nostri absolventi sa aiba curajul de-a-si urma chemarea inimii, de a merge mereu inainte, fara ezitari, plini de optimism si incredere, de a infrunta orice obstacol zambind, de a invata din greseli, de a fi prieteni buni si adevarati, de a-si apara idealurile si visele, si atunci cand viata e prea complicata, sa-si aminteasca de noi, parintii lor, de dragostea ce le-o purtam si de faptul ca oricat de mari ar fi, in ochii nostri, ei raman mereu copii.

Adevărat A Înviat de Ionel Cadar, Atlanta, GA

Perioada Postului Mare, în care ne aflăm acum, semnifică reîntoarcerea către dreapta credinţă prin disciplina spirituală şi control asupra trupului nostru.  Este vremea curăţării trupului şi sufletului nostru, în vederea întâmpinării cum se cuvine a sfântului ceas al Învierii.  Nu doar că trebuie să parcurgem această perioadă fără păcate, dar să facem tot ce e cu putinţă pentru a scăpa de povara celor săvârşite până acum.
            Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci mijloc de mântuire.  Dar este în acelaşi timp şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunţare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorată din iubirea şi respectul pe care îl avem faţă de Dumnezeu.
            Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre Hristos fiul lui Dumnezeu, despre activitatea sa mântuitoare de la naştere până la moartea sa trupească prin răstignire pe cruce, apoi despre învierea şi înalţarea sa la Tatăl din ceruri.  Mântuitorul însăşi când a fost pe pământ a postit 40 de zile şi 40 de nopţi în pustie înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4:2 şi Luca 4:2).  El ne învaţă cum să postim (Matei 6:16-18) şi ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17:21; Marcu 9:29).
            Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hrsitos a fost, este şi va rămâne un miracol pentru omenire.  Miracol pentru că, după moartea lui Isus, un ucenic de-al său pe nume Iosif s-a dus la Pilat, i-a cerut trupul lui Isus, l-a înfăşurat într-o pânza albă de in şi l-a pus într-un mormânt mare pe care îl săpase în stancă, apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.
            A doua zi care vine dupa ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii s-au dus împreună la Pilat şi i-au zis: “Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţa a zis: “După trei zile voi învia.”  Pilat da poruncă dar, ca mormântul să fie sigilat şi păzit cu străjeri
pâna a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii lui noaptea să-i fure trupul şi apoi sa spună norodului că Isus a înviat din morţi, că atunci înşelăciunea aceasta din urma ar fi mai rea decât cea dintâi.
            La sfârşitul zilei sabatului, când începea să se lumineze spre ziua dintâi a săptămânii un grup de femei creştine printre care Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov şi a lui Iose, urcau din nou spre mormânt aducând vase cu miresme.  Pe drum grupul de femei se framanta şi se întreba cine oare le va prăvăli piatra de la uşa mormântului. 
            Pe când Maria Magdelena şi celalalte femei creştine ieşeau din Ierusalim şi se îndreptau spre mormânt, un nor nevăzut de ochi omeneşti se cobora din înalţimi, lăsându-se către Ierusalim.  Era Isus cel mort în trup, dar inviat în duh, înconjurat de sfinţi aleşi. 
            Norul s-a asezat deasupra culmii Golgota.  Iar Domnul a coborât spre mormant însoţit de sfinţi apostoli şi mari profeţi ai vremii.  Tot în acest timp, un înger al Domnului s-a pogorât  din cer, a venit şi a prăvălit piatra (lespedea) grea de pe intrarea în mormant şi s-a arătat străjerilor români.  Infăţisarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea albă ca zapada.  Străjerii au căzut ca morţi lângă focul la care se încălzeau.  Când şi-au ridicat privirile, îngerul nu mai era, dar lespedea de piatră era răsturnată şi mormântul era gol.  Invierea lui Isus înseamna pentru ei, condamnare la moarte.
            Sfintii apostoli şi marii profeti ai vremii ce au insotit pe Domnul inviat în duh s-au cutremurat vazand ca mormantul era gol, doar giulgiul scortos din cauza sangelui inchegat şi a uleiurilor de parfum era acolo dat la o parte.
            în lumina zorilor ce se revarsau, Maria Magdalena şi grupul de femei credincioase cand au intrat în gradina mormantului, inima li s-a umplut de amaraciune şi ochii de lacrimi cand au vazut ca în fata pesterii funerare era doar un foc care palpaia inca şi lespedea cea mare şi grea era rasturnata.  Femeile şi-au lasat vasele în iarba şi au alergat.  Mormantul era gol.  Femeile au izbucnit în plans şi în tanguiri.
            Deodata, în intunericul mormantului s-a auzit glasul ingerului care a zis femeilor: De ce cautati pe cel viu intre cei morti?  Aduceti-va aminte ce v-a spus, cand era inca în Galileea, cand zicea ca fiul omului trebuie sa fie dat în mainile celor fara de lege, sa fie rastignit şi a treia zi sa invieze!  Ingerul le-a incurajat pe femei spunand: Nu va temeti caci stiu ca voi cautati pe Isus, care a fost rastignit.  Nu este aici, a inviat dupa cum zisese.  Veniti de vedeti locul unde zicea Domnul şi duceti-va repede de spuneti ucenicilor lui ca a inviat dintre cei morti.  (Matei 28:5-6-7).
             Invierea Domnului- Sfintele Pasti reprezinta pentru lumea crestina un praznic cu mari dimensiuni.  Cu acest prilej în toate Bisericile se canta, se preaslaveste Invierea Mantuitorului nostru Isus Hristos.  în sanul familiilor noastre, acasa, la serviciu, pe strada, la munte sau la mare precum şi în alte ocazii a ramas ca o traditie ca de la Pasti şi pana la Rusalii, crestinii ortodocsi şi nu numai, se salută între ei spunând “Cristos a Inviat!” şi se răspunde “ADEVARAT A INVIAT!”
            De Paşti se ciocnesc şi se mănâncă ouă roşii.  Ouăle simbolizează mormântul purtător de viaţă al Domnului nostru Isus Hristos, care s-a deschis la învierea sa din morţi.  De Paşti se mănâncă Pasca sfinţită în Biserica Domnului.  După tradiţie, în familiile creştine se mănâncă carne de miel în zilele de Paşti.  Mielul îl simbolizează pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat.
           
Nimic nu este astăzi mai important, mai înălţător pentru viaţa noastra personală, ca ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu şi a aplica principiile acestui cuvânt în relaţiile cu semenii noştri.
            Cu prilejul sărbătorilor de Paşti şi nu numai noi, ne putem apropia mai mult de Dumnezeu cu credinţa şi rugăciune, cerându-i să ne ajute pentru a ne izbăvi de păcate.
            Să cântăm şi să strigăm într-un glas “Hristos a Inviat!”
            Sa răspundem cu convingere “ADEVĂRAT A INVIAT!”

ORTODOXIA ROMANEASCA PE PAMANT AMERICAN
de Ionel Cadar, Atlanta, GA

-continuare-
Se pare ca si aici pe pamant American, proverbul “Omul sfinteste locul” are valabilitate.  Si am sa explic de ce…Comunitatea Ortodoxa Romana de pe langa Biserica Sf. Maria din Atlanta este formata dintr-o populatie venita din toate colturile geografice ale Romaniei, tinuturi ce au obiceiuri si traditii diferite unele fata de altele, referitor la tinerea unuor sarbatori: Craciun, Paste, Boboteaza, Rusalii, Sanziene, etc.  Meritul Preotului Nicolae Clempus este acela ca respecta Sfanta Scriptura in tinerea Liturghiilor.  Cu aceste ocazii si spre deosebire de alti preoti face scurte rugaciuni in timpul slujbei si in limba engleza.
Nici stancile de piatra aparute in timp ce se lucra la fundatia Bisericii nu i-au oprit pe harnicii romani de aici pentru a-si continua lucrarea sfanta de construire a lacasului lor de rugaciune.  “Este bine sa construiesti si o casa pe loc stancos-spune preotul Nicolae Clempus-cu atat mai mult o Biserica ca a noastra ce se construieste pe piatra credintei noastre.”
Lucrarea de construire a Bisericii “Sfanta Maria” din orasul Dacula a inceput pe la sfarsitul anului 2006, intr-un septembrie tarziu cand o firma angajata a inceput cu defrisarea terenului, pregatirea pamantului pentru marea constructie, trasarea si executarea liniilor de canalizare proprii, introducerea apei si alte detalii de inceput.  Prima etapa a lucrarilor, cea mai grea si poate cea mai costisitoare s-a incheiat odata cu finalizarea temeliei, a fundatiei bisericii in luna septembrie 2007.  Prima sfatnta liturghie, prima slujba de glorificare a lui Dumenzeu, pe acest loc, pe insasi fundatia noii biserici a fost tinuta pe data de 1 octombrie, 2007 odata cu hramul bisericii, de catre preotul Nicolae Clempus.  Cu aceasta ocazie, in aceasta zi parca si cerul s-a deschis, a devenit mai senin, mai luminos iar soarele si-a trimis razele lui calde si stralucitoare peste fetele enoriasilor prezenti in numar mare la prima slujba crestin-ortodoxa tinuta pe acest loc sfant.
“Odata terminate lucrarile din prima etapa, ne-am concentrat atentia-spune preotul Nicolae Clempus-pe cladirea propriu-zisa care va fi in forma de cruce cu podoabe arhitecturale ascutite, imbinand canonul ortodox cu elemente de arhitectura moderna.  Proiectul nostru-spune in continuare tanarul nostru preot-cuprinde pentru inceput o biserica compusa din: Sanctuarul, lacasul de cult propriu-zis ce va oferi confort la o capacitate de peste 200 de persoane.  Sub acelasi acoperis, amenajam doua sali de clasa unde se vor tine lectiile de religie si alte activitati educative pentru copii.”
Lucrarea de construire a Bisericii Sfanta Maria din orasul Dacula spuneam ca a inceput pe la sfarsitul anului 2006 si iata ca nu a trecut nici un an si jumatate si lucrarile se apropie de sfarsit dar inca mai sunt multe de facut cum spune si preotul bisericii. “Suntem la detalii in ceea ce priveste cladirea-spune preotul Nicolae Clempus-si apoi efortul mare va fi la terminarea parcarii si a imprejurimilor care vor dura ceva timp.  In acest scop am pornit la Biserica o campanie de a strangere de fonduri in vederea terminarii cu bine a proiectului.”
Laudabila si inaltatoare este initiativa romanilor din aceasta mica comunitate ortodoxa de a construi in jurul noi Biserici o Alee a Donatorilor, un loc pavat cu caramizi speciale inscriptionate cu texte alese de credinciosi, ce vor dainui zeci si sute de ani.  Este un mod de a recunoaste eforturile, sacrificiile si darniciile prin care a fost posibila construirea acestei Biserici, dar si un mijloc  de a strange fonduri necesare finalizarii proiectului.
Daca e sa vorbim de darnicii, de eforturi, de persoane care au contribuit si s-au implicat cel mai mult la bunul mers al lucrarilor de construire a acestei Biserici ar fi multe de spus dar voi scoate in prim plan stradania membrilor Consiliului Parohial in frunte cu preotul paroh Nicolae Clempus care au administrat prin decizii importante bunul mers al lucrarilor.  Apoi dl. Mircea Ghetu care s-a implicat foarte mult  si in administratia proiectului dar in primul rand practic, aducand oamenii lui la diferite stadii ale lucrarilor.  Faptul ca la un moment dat proiectul a inceput sa mearga mai repede si toata documentatia legala a fost pusa la punct, il datoram lui Mircea. Un alt nume de rezonanta: un roman, la varsta de 50 de ani ce vine din Vistea de Jos, jud. Brasov, este dl. Nicolae Borzea care a facut toata instalatia electrica cu multa daruire si devotament pentru biserica fara sa pretinda nici o plata.  Fratii Valentin si Solomon Lazar, buni meseriasi din partile Devei, prin talentul si munca lor de calitate au facut ca Biserica sa aiba o turla, la fel de frumoasa si inaltatoare ca bisericile ortodoxe din satele si orasele Romaniei.  Fratii Lazar s-au implicat cu materialele lor, cu munca lor (manopera) la constructia turlei Bisericii care va ramane o marturie a aspiratiei noastre catre Dumnezeu prin frumusetea si asezarea ei, ca o emblema a Bisericii noastre in mozaicul architectural local.
La ora actuala, noua biserica Sf. Maria din Atlanta este imbracata pe dinafara in tencuiala care este facuta de dl. Virgil Niculcea impreuna cu echipa lui de muncitori.  Toata manopera de tencuire precum si materialele sunt donatii facute Bisericii.  Mentionam tot la capitolul munca voluntara pe Olivian Opris, Andrei Heghelegiu, Marius Chiorean, Cristian Valenciuc, Relu Ionescu, Adrian Susan si altii care se vor ocupa de amenajarile interioare.
Preotul paroh Nicolae Clempus cu spiritual sau de bun organizator si cu optimismul ce-l caracterizeaza spune: “Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu sprijinul enoriasilor, prima noastra Sfanta Liturghie in noua Biserica speram sa o tinem cu ocazia Pastilor din acest an, glorificand Invierea Mantuitorului nostru Isus Hristos.”
Consiliul Parohial al Bisericii “Sfanta Maria” face invitatie calduroasa tuturor romanilor si nu numai care locuiesc sau trec prin Atlanta de a vizita aceasta Biserica care demonstreaza ca ortodoxia romaneasca e la ea acasa chiar si aici pe pamant american.
Bunul Dumnezeu sa binecuvanteze pe toti membrii acestei biserici, pe parintele Nicolae care o pastoreste prin harul si dragostea lui Dumenzeu, dar si pe toti credinciosii romani din aceasta parte a Americii.
In 1947, Bucurestiul a numit alt episcop pentru S.U.A., pe care parohiile romanesti nu au vrut sa-l recunoasca.
    In 1951, majoritatea parohiilor romanesti din SUA s-au rupt de Bucuresti si au ales un mare episcop in persoana lui Valerian Trifa, un laic cu o buna pregatire teologica.
    In 1960, Trifa a unit Episcopia Romana (ROEA) cu Mitropolia (Biserica Ortodoxa Rusa Greco Catolica din America), care mai apoi a devenit OCA si a obtinut in 1970, o discutabila autocefalie din partea Patriarhiei Moscovei.  Din pacate, Trifa, a carui biografie nu o discutam aici, a devenit tinta unor atacuri sustinute, datorita controversatelor sale activitati din perioada interbelica.  Succesorul lui Trifa este episcopul Natanaiel Popp, care este de altfel si primul episcop roman nascut in America.
    In present ROEA are peste 80 de parohii si peste 55,000 de membri, iar Natanaiel face incercari de a reconcilia OCA cu Arhidioceza Greaca si Patriarhatul Constantinopolului, pentru a crea o biserica cu adevarat autocefala in America.  
    Cealalta episcopie romaneasa (fosta ROMEA), si-a inceput activitatea in Michigan, la Detroit avand in frunte pe episcopul Victorin si se afla sub jurisdictia Patriarhiei Romane; misiunea are un numar de peste 15,000 de membri.  In prezent Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din America si Canada isi are sediul la Chicago, Illinois; condusa fiind de cei doi ierarhi: I.P.S. Arhiepiscop Nicolae Condrea si P.S. Ioan Casian de Vicina.
    Asa cam este de asteptat, rivalitatea dintre cele doua episcopii, este de natura sa creeze confuzie in randul credinciosilor romani din America, si totodata dauneaza cauzei si prestigiului bisericii ortodoxe in general.  Este de banuit insa, ca situatia se datoreaza in cea mai mare masura, dorintei de suprematie a tuturor partilor si este evident faptul ca aceasta lupta intre biserici este de natura sa slabeasca Biserica Ortodoxa, tocmai acum cand bisericile protestante si catolicismul fac eforturi sustinute de a atrage si a converti un numar tot mai mare de ortodocsi.  Totusi, nu trebuie sa ne pierdem optimismul cu privire la viitorul bisericii noastre, intrucat istoria ne arata ca Ortodoxismul a trecut si prin alte crize grave (ocupatia otomana, comunismul, etc.) dar a reusit de fiecare data sa supravietuiasca, in mare parte datorita adevaratei credinte din sufletele credinciosilor si, in mai mica masura prin eforturile clerului.  
    Comunitatea ortodoxa romana din Georgia este impartita teritorial si administrativ in doua biserici:
    Biserica Sf. Constantin si Elena, si Biserica Sf. Maria.  Despre Biserica Sf. Constantin si Elena din Lilburn am scris mult si voi mai scrie.  Doresc ca in acest articol sa vorbesc despre Biserica Sf. Maria, despre cei care o conduc si mai cu seama despre romanii care ii calca pragul.  
      Atlanta este considerata in Statele Unite capitala  Sudului.  Este unul dintre cele mai mari orase din Sud-Estul Americii, oras care a devenit cunoscut in toata lumea prin Olimpiada organizata in anul 1996.  Fenomenul emigratiei a cuprins si aceasta metropola americana binecuvantata de Dumnezeu cu o clima blanda, cu multa vegetatie si cu un domeniu imobiliar mult mai accesibil.  Aici, poate mai mult ca in oricare alt stat al Americii constructiile au inceput sa ia o amploare deosebit de mare, ceea ce i-a determinat pe multi romani si nu numai sa se mute in Georgia.  Incet dar sigur, comunitatea romaneasca a inceput sa creasca si acest lucru a devenit vizibil prin multimea de biserici care au inceput sa fie organizate.  Crestinii de diferite confesiuni s-au stabilit, si-au cumparat si si-au construit case in jurul bisericilor lor.  Printre aceste biserici se numara si Biserica Ortodoxa Romana ‘Sf. Maria’ din Atlanta pusa sub protectia si rugaciuniile Maicii Domnului.  Hramul acesteia este ‘Acoperamantul Maicii Domnului’ sarbatorit in fiecare an pe 1 octombrie.  Biserica Sf. Maria s-a nascut in anul 2000 in casa unuia dintre crestinii ortodocsi din Atlanta.  Geneza acestei biserici este parca desprinsa din scrierile biblice mai précis din epistolele pauline in care apostolul vorbeste des despre bisericile pe care le-a infiintat si grija pe care o poarta fiecarei comunitati crestine care s-a nascut prin zelul sau misionar.  La fel ca in primele secole crestine si in America moderna credinciosii au inceput sa se roage in casa Domnului.  Daca pe o perioada de un an Episcopia Ortodoxa Romana nu a gasit o persoana potrivita care sa conduca si sa slujeasca aceasta comunitate, iata ca in 2001, Dumnezeu a vrut ca persoana potrivita sa se gaseasca in persoana parintelui Nicolae Clempus preotul spitalului Witing din Bucuresti si a Policlinicii Crestine Munposan care a venit in Atlanta pentru a-si insoti sotia la studii.  Intr-un timp foarte scurt Biserica Sf. Maria a inceput sa functioneze ca o adevarata parte componenta a Trupului lui Hristos.
    “Prima sfanta Liturghie din istoria bisericii noastre- spune preotul Nicolae Clempus- a avut loc in decembrie 2001 cu o duminica inainte de Nasterea Domnului.”  Pentru a continua cu asemanarile din perioda biblica putem mentiona ca primul loc in care credinciosii ortodocsi de la aceasta biserica s-au adunat pentru slujba a fost o capela greceasca cu hramul Sfintei Mucenice Barbara, capela care a fost prima biserica ortodoxa din Atlanta.  “Aici am inceput sa ne adunam- continua preotul Clempus- pentru slujire in fiecare duminica.  Daca la prima slujba au fost doar cateva persone datorita distantei mari pe care trebuiau sa o strabata credinciosii pentru a ajunge la capela, intr-o perioada scurta de timp capela era plina de ‘pelerini,’ spun pelerini pentru ca era un adevarat pelerinaj venitul la biserica.  In afara de distanta parcursa se aduaga si faptul ca era izolata de lumea moderna iar capela nu avea nici curent electric, erau folosite numai lumanari si fiecare clipa petrecuta acolo era o adevarata jerfa in slujire.  In aceste conditii destul de inconfortabile pentru o societate moderna, ne-am desfasurat primii 3 ani de activitate.”
    Sunt multe de vorbit despre activitatiile Bisericii Sfanta Maria, dar ma voi opri doar la cateva: Sarbatorirea Hramului Bisericii, eveniment ce a intrat in traditia comunitatii ortodoxe de aici, si care este pregatit minutios de catre Consiliul Parohial.  Pe langa slujba religioasa care este foarte importanta si care se desfasuoara cu aceasta ocazie in aer liber, credinciosii pregatesc in fiecare an si un picnic traditional insotit de concerte de muzica si dansuri populare romanesti.  Au fost invitati sa cante la aceste sarbari cunoscutul Stefan Hrusca, Veta Biris precum si multi instrumentalisti.  Multe din cantecele acestor artisti au fost acompaniate de lacrimi de bucurie si emotie din partea celor care desi stabiliti departe de tara le-au ramas in sufletul asa cum ele s-au nascut.
    Activitatea cea mai importanta si de actualitate a Bisericii Sfanta Maria este construirea unui lacas de rugaciune propriu.  Bine cunoscut este faptul ca acesti minunati romani, acesti, minunati crestini ortodocsi au continuat sa se roage si sa aduca laude lui Dumnezeu si dupa venirea lor in America, mai intai intr-o casa particulara, apoi intr-o capela greceasca, actualmente intr-o sala inchiriata de la Biserica Americana Sf. Patrick din Norcross.  Pentru ca Dumnezeu isi gaseste intotdeauna credinciosi care sa-L marturiseasca, acesti romani fac totul, ca Numele Sfant a lui Hristos sa fie pus la loc de cinste si altar de inchinare, Biserica proprie au inceput sa construiasca.                                                                                                                                                                                                      Biserica Sfanta Maria nu foloseste fonduri guvernamentale, nici fonduri provenite de la Arhiepiscopie, nici alte forme de ajutoare, toate fondurile provin din donatiile credinciosilor, din taxele anuale de membrie, din donatii pentru servicii religioase si din alte donatii voluntare.  Jertfele, sacrificiile si darnicia membrilor bisericii fac posibila construirea Bisericii lor in orasul Dacula, aratand inca odata marea dragoste si dorinta lor de a-L avea pe Dumnezeu in viata lor de zi cu zi.   
    Nu doi, nu trei ci patru romani de suflet sunt membrii fondatori si membrii ai Consiliului Parohial al Bisericii Sf. Maria.  In semn de profunda recunostinta fata de acest grup de oameni minunati, dedicati idealului Comunitar, permiteti-mi sa-i numesc si totodata sa-mi exprim convingerea ca vor fi vesnic pomeniti in rugaciunile acestei biserici: Mircea Maghiari, Nicolae Borzea, Petru Cherchezan si Carmen Popovitch.
Nu in ultimul rand vreau sa amintesc aici pe tanarul si distinsul preot Nicolae Clempus care de-a lungul timpului a trudit alaturi de membrii Consiliului Parohial, alaturi de enoriasi pentru realizarea proiectului de construire a unei biserici, la fel de frumoasa, atat arihitectural cat si spiritual ca aceea pe care am lasat-o in catunul, satul sau orasul de unde am venit fiecare. 
    Se pare ca si aici pe pamant American, proverbul “Omul sfinteste locul” are valabilitate.  Si am sa explic de ce…Comunitatea Ortodoxa Romana de pe langa Biserica Sf. Maria din Atlanta este formata dintr-o populatie venita din toate colturile geografice ale Romaniei, tinuturi ce au obiceiuri si traditii diferite unele fata de altele, referitor la tinerea unuor sarbatori: Craciun, Paste, Boboteaza, Rusalii, Sanziene, etc.  Meritul Preotului Nicolae Clempus este acela ca respecta Sfanta Scriptura in tinerea Liturghiilor.                    
    Poporul roman s-a nascut crestin.  Mai mult, crestinismul pe teritoriul romanesc este de origine apostolica.  Cu aceste doua afirmatii putin se definesc doua din coordonatele fundamentale ale vietii religioase a romanilor, cu adanci implicatii si cu semnificatii deosebite in istoria poporului nostru.  In istoria raspandirii credintei crestine observam ca majoritatea popoarelor care au adoptat aceasta credinta au facut aceasta intr-un anumit stadiu al evolutiei lor, unele dintre ele chiar la maturitate si, de aceea, vorbim in aceste cazuri de o data precisa a increstinarii unuia sau altuia din aceste popoare.  In aceste cazuri, elementul crestin s-a altoit pe un trunchi inca plin de seva si sinteza s-a inchegat destul de greu, in viata spirituala a unor astfel de popare supravietuind elemente precrestine alaturi de cele crestine, intr-o simbioza specifica poporului respectiv. Istoria spiritualitatii unui astfel de popor este determinata in buna masura de momentul si intensitatea increstinarii sale.  Spre a exemplifica, sa ne gandim la increstinarea popoarelor slave.

    Aproape toate popoarele din aceasta grupa s-au increstinat la o anumita data, intr-un anumit context istoric.  Spiritualitatea popoarelor slave are unele puncte comune, dar ele se si deosebesc in functie de momentul increstinarii fiecaruia, cu toate implicatiile acestuia: originea si traditia misiunii crestine sub actiunea careia se produce increstinarea, fapt ce determina apartenenta poporului respectiv la o anumita grupa de popoare crestine, apoi intensitatea procesului de increstinare, asimilarea acestui element in viata spirituala a poporului la momentul respectiv etc.  Anumite fenomene religioase din istoria crestinismului la unul dintre aceste popoare nu pot fi intelese decat raportandu-le la inceputurile crestinismului din istoria poporului respectiv.

   In istoria crestinismului intalnim si cazuri de popoare care nu s-au increstinat la o anumita data, ci s-au format din elemente deja crestine.  In aceste cazuri, popoarele respective au asimilat in etnogeneza lor, odata cu alte elemente, si elementul crestin, fara insa ca acesta sa fi fost determinat in etnogeneza lor.  Sa luam in acest caz exemplul poporului francez, care s-a nascut din elemente crestine, Galia fiind una dintre cele mai intens increstinate provincii ale Imperiului de Apus, cu mult inainte de formarea poporului francez.  Cu toate acestea, desi crestinismul a jucat un rol major in istoria acestui popor, totusi acest element nu a constituit, in mod obligatoriu, o nota distinctiva a poporului francez fata de popoarele vecine.

   Spre deosebire de aceste tipuri de increstinare, poporul roman a cunoscut credinta crestina prin alte mijloace si anume prin insusi procesul sau de formare.  Increstinarea poporului roman a fost un procest desfasurat concomitent cu etnogeneza sa, tot asa cum invers, etnogeneza poporului roman a fost un proces ce s-a definit si prin increstinarea elementelor, din care s-a plamadit acest popor.  Etnogeneza poporului roman s-a inchegat din romanizarea geto-dacilor, ori acest proces de romanizare a fost concomitent si impletit cu procesul increstinarii acestei populatii.  Geto-dacii romanizati si increstinati au dat nastere romanilor.  Din aceasta perspectiva elementul crestin se afirma drept unul din elementele constitutive ale etnosului romanesc. 

   Prima Biserica Ortodoxa Romana pe pamant American a luat fiinta in anul 1904.  De la aceasta data si pana in anul 1929 s-au creat mai multe biserici romanesti care au activat separat, desi au fost incercari de unificare dar fara rezultat.  Abia in 1929 a fost infiintata Episcopia Romana Misionara in America, sub jurisdictia canonica a Patriarhiei Romanesti. 

      In 1935, Policarp Morusca, fost staret si fost ajutor al Mitropolitului Transilvaniei, devine episcopul roman pentru America.  In timpul sau Episcopia Romana a inceput sa publice ziarul ‘Solia’ si a cumparat o mare suprafata de teren in Grass Lake, Michigan, unde a creat sediul episcopiei.  In 1939 episcopul Policarp s-a intors in Romania, pentru a raporta Patriarhiei despre Misiunea Ortodoxa si datorita izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial , nu s-a mai putut intoarce in America.

   La sfarsitul razboiului, comunistii i-au interzis episcopului Policarp sa se intoarca in America si i-au dat domiciliul fortat intr-un sat de munte.

   In 1947, Bucurestiul a numit alt episcop pentru S.U.A., pe care parohiile romanesti nu au vrut sa-l recunoasca.

   In 1951, majoritatea parohiilor romanesti din SUA s-au rupt de Bucuresti si au ales un mare episcop in persoana lui Valerian Trifa, un laic cu o buna pregatire teologica.

   In 1960, Trifa a unit Episcopia Romana (ROEA) cu Mitropolia (Biserica Ortodoxa Rusa Greco Catolica din America), care mai apoi a devenit OCA si a obtinut in 1970, o discutabila autocefalie din partea Patriarhiei Moscovei.  Din pacate, Trifa, a carui biografie nu o discutam aici, a devenit tinta unor atacuri sustinute, datorita controversatelor sale activitati din perioada interbelica.  Succesorul lui Trifa este episcopul Natanaiel Popp, care este de altfel si primul episcop roman nascut in America.

   In present ROEA are peste 80 de parohii si peste 55,000 de membri, iar Natanaiel face incercari de a reconcilia OCA cu Arhidioceza Greaca si Patriarhatul Constantinopolului, pentru a crea o biserica cu adevarat autocefala in America. 

   Cealalta episcopie romaneasa (fosta ROMEA), si-a inceput activitatea in Michigan, la Detroit avand in frunte pe episcopul Victorin si se afla sub jurisdictia Patriarhiei Romane; misiunea are un numar de peste 15,000 de membri.  In prezent Arhiepiscopia Ortodoxa Romana din America si Canada isi are sediul la Chicago, Illinois; condusa fiind de cei doi ierarhi: I.P.S. Arhiepiscop Nicolae Condrea si P.S. Ioan Casian de Vicina.

   Asa cam este de asteptat, rivalitatea dintre cele doua episcopii, este de natura sa creeze confuzie in randul credinciosilor romani din America, si totodata dauneaza cauzei si prestigiului bisericii ortodoxe in general.  Este de banuit insa, ca situatia se datoreaza in cea mai mare masura, dorintei de suprematie a tuturor partilor si este evident faptul ca aceasta lupta intre biserici este de natura sa slabeasca Biserica Ortodoxa, tocmai acum cand bisericile protestante si catolicismul fac eforturi sustinute de a atrage si a converti un numar tot mai mare de ortodocsi.  Totusi, nu trebuie sa ne pierdem optimismul cu privire la viitorul bisericii noastre, intrucat istoria ne arata ca Ortodoxismul a trecut si prin alte crize grave (ocupatia otomana, comunismul, etc.) dar a reusit de fiecare data sa supravietuiasca, in mare parte datorita adevaratei credinte din sufletele credinciosilor si, in mai mica masura prin eforturile clerului. 

   Comunitatea ortodoxa romana din Georgia este impartita teritorial si administrativ in doua biserici:

   Biserica Sf. Constantin si Elena, si Biserica Sf. Maria.  Despre Biserica Sf. Constantin si Elena din Lilburn am scris mult si voi mai scrie.  Doresc ca in acest articol sa vorbesc despre Biserica Sf. Maria, despre cei care o conduc si mai cu seama despre romanii care ii calca pragul. 

     Atlanta este considerata in Statele Unite capitala  Sudului.  Este unul dintre cele mai mari orase din Sud-Estul Americii, oras care a devenit cunoscut in toata lumea prin Olimpiada organizata in anul 1996.  Fenomenul emigratiei a cuprins si aceasta metropola americana binecuvantata de Dumnezeu cu o clima blanda, cu multa vegetatie si cu un domeniu imobiliar mult mai accesibil.  Aici, poate mai mult ca in oricare alt stat al Americii constructiile au inceput sa ia o amploare deosebit de mare, ceea ce i-a determinat pe multi romani si nu numai sa se mute in Georgia.  Incet dar sigur, comunitatea romaneasca a inceput sa creasca si acest lucru a devenit vizibil prin multimea de biserici care au inceput sa fie organizate.  Crestinii de diferite confesiuni s-au stabilit, si-au cumparat si si-au construit case in jurul bisericilor lor.  Printre aceste biserici se numara si Biserica Ortodoxa Romana ‘Sf. Maria’ din Atlanta pusa sub protectia si rugaciuniile Maicii Domnului.  Hramul acesteia este ‘Acoperamantul Maicii Domnului’ sarbatorit in fiecare an pe 1 octombrie.  Biserica Sf. Maria s-a nascut in anul 2000 in casa unuia dintre crestinii ortodocsi din Atlanta.  Geneza acestei biserici este parca desprinsa din scrierile biblice mai precis din epistolele pauline in care apostolul vorbeste des despre bisericile pe care le-a infiintat si grija pe care o poarta fiecarei comunitati crestine care s-a nascut prin zelul sau misionar.  La fel ca in primele secole crestine si in America moderna credinciosii au inceput sa se roage in casa Domnului.  Daca pe o perioada de un an Episcopia Ortodoxa Romana nu a gasit o persoana potrivita care sa conduca si sa slujeasca aceasta comunitate, iata ca in 2001, Dumnezeu a vrut ca persoana potrivita sa se gaseasca in persoana parintelui Nicolae Clempus preotul spitalului Witing din Bucuresti si a Policlinicii Crestine Munposan care a venit in Atlanta pentru a-si insoti sotia la studii.  Intr-un timp foarte scurt Biserica Sf. Maria a inceput sa functioneze ca o adevarata parte componenta a Trupului lui Hristos.

   “Prima sfanta Liturghie din istoria bisericii noastre- spune preotul Nicolae Clempus- a avut loc in decembrie 2001 cu o duminica inainte de Nasterea Domnului.”  Pentru a continua cu asemanarile din perioda biblica putem mentiona ca primul loc in care credinciosii ortodocsi de la aceasta biserica s-au adunat pentru slujba a fost o capela greceasca cu hramul Sfintei Mucenice Barbara, capela care a fost prima biserica ortodoxa din Atlanta.  “Aici am inceput sa ne adunam- continua preotul Clempus- pentru slujire in fiecare duminica.  Daca la prima slujba au fost doar cateva persone datorita distantei mari pe care trebuiau sa o strabata credinciosii pentru a ajunge la capela, intr-o perioada scurta de timp capela era plina de ‘pelerini,’ spun pelerini pentru ca era un adevarat pelerinaj venitul la biserica.  In afara de distanta parcursa se aduaga si faptul ca era izolata de lumea moderna iar capela nu avea nici curent electric, erau folosite numai lumanari si fiecare clipa petrecuta acolo era o adevarata jerfa in slujire.  In aceste conditii destul de inconfortabile pentru o societate moderna, ne-am desfasurat primii 3 ani de activitate.”

   Sunt multe de vorbit despre activitatiile Bisericii Sfanta Maria, dar ma voi opri doar la cateva: Sarbatorirea Hramului Bisericii, eveniment ce a intrat in traditia comunitatii ortodoxe de aici, si care este pregatit minutios de catre Consiliul Parohial.  Pe langa slujba religioasa care este foarte importanta si care se desfasuoara cu aceasta ocazie in aer liber, credinciosii pregatesc in fiecare an si un picnic traditional insotit de concerte de muzica si dansuri populare romanesti.  Au fost invitati sa cante la aceste sarbari cunoscutul Stefan Hrusca, Veta Biris precum si multi instrumentalisti.  Multe din cantecele acestor artisti au fost acompaniate de lacrimi de bucurie si emotie din partea celor care desi stabiliti departe de tara le-au ramas in sufletul asa cum ele s-au nascut.

   Activitatea cea mai importanta si de actualitate a Bisericii Sfanta Maria este construirea unui lacas de rugaciune propriu.  Bine cunoscut este faptul ca acesti minunati romani, acesti, minunati crestini ortodocsi au continuat sa se roage si sa aduca laude lui Dumnezeu si dupa venirea lor in America, mai intai intr-o casa particulara, apoi intr-o capela greceasca, actualmente intr-o sala inchiriata de la Biserica Americana Sf. Patrick din Norcross.  Pentru ca Dumnezeu isi gaseste intotdeauna credinciosi care sa-L marturiseasca, acesti romani fac totul, ca Numele Sfant a lui Hristos sa fie pus la loc de cinste si altar de inchinare, Biserica proprie au inceput sa construiasca.                                                                                                                                                                                                     
    Biserica Sfanta Maria nu foloseste fonduri guvernamentale, nici fonduri provenite de la Arhiepiscopie, nici alte forme de ajutoare, toate fondurile provin din donatiile credinciosilor, din taxele anuale de membrie, din donatii pentru servicii religioase si din alte donatii voluntare.  Jertfele, sacrificiile si darnicia membrilor bisericii fac posibila construirea Bisericii lor in orasul Dacula, aratand inca odata marea dragoste si dorinta lor de a-L avea pe Dumnezeu in viata lor de zi cu zi.  

    Nu doi, nu trei ci patru romani de suflet sunt membrii fondatori si membrii ai Consiliului Parohial al Bisericii Sf. Maria.  In semn de profunda recunostinta fata de acest grup de oameni minunati, dedicati idealului Comunitar, permiteti-mi sa-i numesc si totodata sa-mi exprim convingerea ca vor fi vesnic pomeniti in rugaciunile acestei biserici: Mircea Maghiari, Nicolae Borzea, Petru Cherchezan si Carmen Popovitch.

    Nu in ultimul rand vreau sa amintesc aici pe tanarul si distinsul preot Nicolae Clempus care de-a lungul timpului a trudit alaturi de membrii Consiliului Parohial, alaturi de enoriasi pentru realizarea proiectului de construire a unei biserici, la fel de frumoasa, atat arihitectural cat si spiritual ca aceea pe care am lasat-o in catunul, satul sau orasul de unde am venit fiecare. 

    Se pare ca si aici pe pamant American, proverbul “Omul sfinteste locul” are valabilitate.  Si am sa explic de ce…Comunitatea Ortodoxa Romana de pe langa Biserica Sf. Maria din Atlanta este formata dintr-o populatie venita din toate colturile geografice ale Romaniei, tinuturi ce au obiceiuri si traditii diferite unele fata de altele, referitor la tinerea unuor sarbatori: Craciun, Paste, Boboteaza, Rusalii, Sanziene, etc.  Meritul Preotului Nicolae Clempus este acela ca respecta Sfanta Scriptura in tinerea Liturghiilor.   

De dragoste... de Mara Circiu, Atlanta, GA

    Cu multă vervă şi tot atâta bucurie s-au dus şi sărbătorile de iarnă!!  Am început un An Nou, pe care-l vrem cu toţîi mai bun, mai darnic şi mai fericit decât cel care a trecut.  Ca o încununare a multor zile de sărbătoare şi ca o promisiune a altor sărbători ce vor veni, şi anul acesta, ca în fiecare an, pe data de 14 februarie sărbătorim Ziua Sf. Valentin - Ziua Indrăgostiţilor.

    E ziua în care oamenii zâmbesc parcă mai cald şi mai frumos, e ziua în care cei ce iubesc îşi manifestă dragostea printr-un buchet de flori, o cutie de ciocolată, o felicitare sau o cină romantică.  În America, a devenit puţin cam comercială sărbătoarea aceasta, dar ideea în sine că putem sărbători dragostea ca pe o sărbătoare, îmi surâde…Căci dragostea este într-adevar o sărbătoare!  Este minunea prin care două suflete, până atunci distincte găsesc un limbaj comun care nu are nevoie întotdeauna de cuvinte: o privire, un gest şi ştii că te-ai îndrăgostit! 
    Mulţi dintre noi ne întrebăm desigur cine a fost Valentin şi care sunt originile acestei sărbători. Există mai multe versiuni ale acestei istorioare, care îmbinate au născut o legendă: legenda Sfântului Valentin.  Ne sunt cunoscute mai multe variante, într-una dintre ele se spune că Valentin a fost un preot roman martirizat în timpul persecuţiei lui Claudius în anii 269-270 d.c. Tânăr fiind, Valentin îi ajuta pe creştini în vremurile persecuţiei. El a fost prins şi băgat în închisoare, unde a devenit un propovăduitor. Tocmai de aceea a fost condamnat la moarte la data de 14 februarie, 269.  În timpul cât a stat în închisoare el trimitea mesaje de îmbărbătare prietenilor spunându-le “Amintiţi-vă de Valentin” şi “Vă iubesc”.  O altă variantă ne spune că Valentin a fost un preot care căsătorea cuplurile în secret, împotriva legii date de Împăratul Claudius care interzisese căsătoria. Şi în această poveste el a fost dus la închisoare deoarece refuzase să treacă la credinţa în zeii păgâni. În închisoare, el se împrieteneşte cu fiica temnicerului pe care o convinge să creadă în Dumnezeu. În ziua execuţiei sale –14 februarie 269, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semnează.  Un lucru cert, rămâne totuşi faptul că a existat un preot cu numele de Valentin, care a fost executat pentru credinţa sa în Dumnezeu.
    Ziua de 14 februarie a rămas o zi specială în care îl sărbătorim pe Sfântul Valentin. Aceasta se întâmpla cu o zi înainte de festivalul păgân în care se sărbătorea dragostea.  În 496 Papa Gelasius schimba Lupercalia de la 15 la 14 februarie în încercarea sa de a stopa această sărbătoare păgână. Biserica înţelegea că nu este nimic rău în a sărbători dragostea, ci doar elementele păgâne care aduceau o insultă la adresa divinităţii. Lupercalia s-a sărbătorit în continuare, dar aceasta a rămas marcată ca ziua Sf. Valentin. Astfel, Valentin a început să fie cunoscut ca fiind protectorul îndrăgostiţilor.  Când avea loc Lupercalia, sărbătoarea păgână, se obişnuia să se scrie numele tuturor fetelor nemăritate, care apoi se introduceau într-o cutie. Fiecare bărbat extrăgea câte un astfel de bileţel, iar fata aleasă devenea iubita lui pentru un an întreg. O practică similară a prins contur începand cu secolul al XIV-lea. În ziua de 14 februarie fiecare băiat alegea o fată care-i devenea iubită pentru o zi.  Aceasta se făcea pentru a corespunde cu credinţa că împerecherea păsărilor (simbolul primăverii) are loc de ziua Sf. Valentin.  Mesajele trimise între cei doi îndrăgostiţi în această zi sunt predecesoarele Cărţilor poştale de Ziua Indrăgostiţilor din zilele noastre. Cărtile poştale cu dedicaţii speciale au apărut de abia în 1780. Ele au avut un mare succes în Germania unde erau numite “cărţile prieteniei”. Prima felicitare de ziua Sf. Valentin, a fost trimisă de catre Charles, duce de Orleans şi nobil francez în anul 1415 soţiei sale.  Se cuvine să menţionez că în perioada respectivă Charles fusese luat prizonier de război şi era închis în Turnul din Londra.  Poet şi devenind mai târziu un adevărat patron al artelor; Charles, era moştenitorul familiei Armagnac şi succesor direct la tronul Frantei, motiv suficient de puternic la vremea respectivă să-l facă o persoană incomodă pentru rivalii săi şi să îl condamne la viaţa de prizonier în Anglia pentru o perioada de 25 de ani.  Să fi fost de vină singuratateă?  Melancolia sau durerea la gândul că cei mai frumoşi ani ai vieţii şi petrece intemniţat?  Spiritul său romantic sau faptul că era francez, cunoscut fiind cât de sentimentali şi romantici sunt francezii?!  Rămâne la latitudinea noastră şi la îndemâna imaginaţiei noastre să ne gândim la motivele lui atunci când a trimis această primă felicitare de Valentine’s Day, dar cred că ar trebui să îi fim recunoscători. 
    În America zilelor noastre, în topul clasementului de felicitări, felicitarile de Ziua Indragostitilor ocupă un venerabil loc doi, fiind precedate, cum era de aşteptat doar de felicitările de Crăciun. Deşi este pe departe mult mai populară în America decât în alte părţi ale lumii, această sărbătoare a început a fi celebrată şi în alte ţări, inclusiv în România. 
    Prin urmare, se cade ca toţi  creştinii să sărbătorească această zi? Bineînteles! Cu toate ca nu suntem foarte siguri cine a fost Valentin, aceasta este totuşi o zi specială în care ne putem exprima dragostea faţă de cei dragi, mai mult decat de obicei, şi nu doar singura zi din an în care să iubim!
    S-au scris atâtea cuvinte despre dragoste!  Şi probabil că tot pe-atâtea se vor mai scrie, căci fiecare imbrăţisăm acest sentiment diferit!  Suntem cu toţii diferiţi şi iubim la fel de diferit, mai tumultos sau mai linisitit, la cote mai fierbinţi sau mai “lucizi”, dar trăind, în timp întelegem ce a vrut să spună marele nostru scriitor Marin Preda ca “dacă dragoste nu e, nimic nu e”… Ce este cert este că toţi iubim ceva, iubim pe cineva şi că iubirea este sentimentul cel mai profund care ne defineşte şi influenţează de-a lungul întregii vieţi. Efectele asupra noastră sunt din cele mai diverse: încredere, puterea de a merge înainte şi a înfrunta orice obstacole, plăcere, bucurie. Devenim mai buni, mai darnici, mai senini, mai luminoşi, mai cinstiţi, într-un cuvânt mai frumoşi. De multe ori în lipsa acestui sentiment se întâmplă contrariul. Niciunde nu sunt mai relevante şi mai tulburătoare efectele lipsei iubirii ca şi în orfelinate…lipsiţi de afecţiune şi dornici de o mângâiere, micuţii copii se obişnuiesc “să se legene” de unii singuri…imaginile lor triste ne dau de gândit…nu ştiu încă să vorbească dar au nevoie de dragoste, iubire şi afecţiune la fel de mult cum au nevoie de hrană, de apă şi de aer!  S-au scris romane, poezii, ode, sonete, s-au compus madrigaluri şi cântece, a fost reprezentată în artă, pictură şi mitologie dar să o cuprinzi într-o singură definiţie sau ca pe o unică manifestare, nu poţi…există dragostea de mamă, prima pe care-o cunoşti şi cea care-ţi rămâne mereu aproape pentru tot restul vieţii, căci mama este prima fiinţă care-ţi descoperă rând pe rând minunile lumii!  Există dragostea de soţ/soţie, de prieteni, de ţara, de meserie, de hobby-uri, şi  mai presus de toate dragostea ce o purtăm în suflet faţă de mântuitorul nostru Iisus Christos!  Dragostea lui pentru noi o ştim cu toţii!  Este peste tot în jurul nostru: e aerul care-l respirăm, e cerul senin care ne zâmbeşte, e soarele ce ne încălzeşte, natura întreagă e un poem de dragoste pentru noi, oamenii!!  Ar trebui să ne întrebăm to-tuşi, care este şi cum ne aratăm noi dragostea faţă de El?
    Să primim această zi cu sufletul deschis şi să ne întrebăm cum iubim…sau dacă o spunem celui de lânga noi…suntem mereu ocupaţi cu lucruri mai mici sau mai mari, cu existenţa noastră care ne solicită zilnic, şi trec zile în care ne rămâne puţin timp să ne oprim din iureşul cotidian şi să facem un gest mic cu o insemnătate atât de mare…spune-i celui de lângă tine că-l iubeşti!  Când ai făcut-o ultima dată?  Probabil că gândim cu toţii că cei de lângă noi, soţ/soţie, copiii şi prietenii noştri ştiu asta!!  Chiar dacă o ştiu, mărturisirea noastră le va lumina faţa şi le va fi un dar de preţ…avem nevoie de atât de puţin să fim fericiţi, şi de cele mai multe ori fericirea e lângă noi, ne-aşteaptă şi mai ca nu ne strigă “trezeşte-te, sunt aici, priveşte-mă şi fii fericit!!” Fie ca ziua Sf. Valentin să o întâmpinaţi cu dragoste şi iubire în suflet, să primiţi şi să dăruiti dragoste şi să descoperiţi definiţia personală a dragostei!  Dintre toate definiţiile dragostei, pentru mine cea mai frumoasă şi cea mai adevarată rămâne cea din Corinteni 13:4-7: “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul sau, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”

Munca cu oameni este o artă,

de Ionel Cadar, Atlanta, GA

Intr-una din zilele lui decembrie 2007 am primit prin posta o mica scrisorica de la o tanara romanca care imi oferea o paleta larga de servicii notariale si de Real Estate.   Intamplator, avand nevoie de o informatie din aceste domenii, am sunat la 404-966-6377, si la celalalt capat al "firului" m-a intampinat o voce cristalina, binevoitoare, dornica de a-si ajuta semenii.   O cheama Mariana si este Realtor si Notar Public in Atlanta, Georgia.  Prima informatie primita de la ea a fost de calitate si bine documentata.   Prezentandu-ma, mi-a recunoscut numele din ziare si m-a felicitat pentru articolele mele ce i-au intrat la suflet.  A urmat o intrebare, apoi alta (mania ziaristilor!) si asa a inceput micul interviu prin telefon.
Pe data de 6 ianuarie 2008, ziua Bobotezei, am stabilit de comun acord cu Mariana o intalnire la Biserica din Lilburn pentru a ne cunoaste si pentru un interviu mai amplu.   Cu aceasta ocazie am putut sa constat cum fata acestei femei, a acestui om radia seninatate si dorinta de a-si ajuta conationalii si nu numai.  Am ramas placut surprins cum acest om stie sa vorbeasca despre prietenie, despre arta de a muncii cu oameni si pentru oameni.  "S-au legat atatea prietenii intre familia mea-spune Mariana-si alte familii de romani pe care i-am ajutat in decursul anilor".   Frumos si inaltator!  Aristotel (filozof grec anii 300 i.e.n.) avea atat dreptate spunand ca: "Nimeni nu poate trai fara prieteni chiar daca stapanesti bunurile lumii".
Mariana Antonia Circiu, "Mara" cum ii spun prietenii si familia, s-a nascut pe data de 4 martie 1969 in Timisoara din parintii Ion si Mariana.   A absolvit Liceul de Chimie in 1987 tot in Timisoara iar in anul urmator 1988 a emigrat in SUA.  Este casatorita cu Puiu Circiu si impreuna au o fata, Amanda eleva la liceul Greater Atlanta Christian School.   "Anul acesta-spune Mariana-este un an foarte important pentru fiica noastra, va termina liceul si va incepe viata de studenta.  Amanda isi doreste sa urmeze Dreptul la University of Georgia iar visul nostru este ca intr-o zi sa lucram impreuna in domeniul imobiliar.   In vacanta de primavara, Amanda va participa la o misiune religioasa organizata impreuna cu un grup de elevi si profesori de la scoala ei in Croatia.

Reporter:  Cum vedeai America inainte de a emigra?

M.C.:  Vazuta din Romania, America parea mai frumoasa…O stiam din filme sau reviste frumos ilustrate.   Dar devarata imagine a Americii am avut-o cand am pasit pe pamant american. Masini, sosele, cladiri, ordine, curatenie, disciplina in trafic, respect fata de om, etc. etc. totul este asa de diferit fata de ce vedeam in filme sau reviste!  

Reporter:  Daca ai de spus ceva negativ despre societatea Americana .

M.C.:  Perfectiune absoluta nu exista decat sus in ceruri.   Societatea americana, cel putin la inceput mi s-a parut a fi foarte formala si mai putin prietenoasa, in special cu emigrantii.  Tineretul american este lipsit de recunostinta pentru lucrurile si viata pe care o au aici in SUA. Dar cred ca nu este numai vina lor sau a parintilor pentru aceasta stare de lucruri, ci faptul ca ei, tinerii nu au fost expusi la greutati, la alte stiluri de viata.

Reporter:  Cum ati inceput sa va integrati in comunitatea romana din America?

M.C.:  La inceput am locuit in Philadelphia, Pennsylvania si spre norocul nostru, comunitatea de romani din zona era destul de numeroasa.   Ne-am facut multi prieteni mai ales in grupul enoriasilor bisericii ortodoxe romane "Pogorarea  Sfantului Duh" din Elkins Park unde ne-am bucurat sa fim primiti cu caldura si ne-am simtit "ca acasa" din prima zi.   In anul 2004 ne-am mutat in Georgia.  Ce ne-a determinat sa ne mutam aici: o clima blanda, vegetatia abundenta si abundenta de case noi si frumoase.   Cine viziteaza Georgia odata, risca sa se indragosteasca de ea ca apoi sa ramana cu gandul la mutatie!!
Revenind la intrebarea dvs., usor nu a fost, mai ales la inceput, pot spune ca primul an a fost cel mai greu: adaptarea la un mediu nou, la o societate diferita de cea in care crescusem, pana am invatat sa conducem o masina, fara de care aici nu se poate trai, etc.   Dar incetul, cu incetul m-am integrat foarte bine in societatea Americana.

Reporter:   Caror lucruri din tara le simti lipsa?

M.C.:  Si acum dupa atatia ani de America mai sunt lucruri si locuri din Romania carora le duc dorul…Cine nu stie ca Romania a fost daruita de Dumnezeu cu tot ce este mai frumos; de la frumusetea naturii, la frumusetea oamenilor, de la traditii, care s-au conservat foarte bine, la modernul, care se imbina frumos cu traditionalul.
Mi-e dor de muntii cu ozonul lor bogat, de campiile banatene cu macii rosii arzand sub soarele de vara, cu holdele aurii de grau bogat, cu lanurile stralucitoare de porumb si floarea soarelui.   Mi-e dor de orasul meu natal, Timisoara, orasul florilor parfumate, de mirosul florilor de tei din fata Universitatii, de acea Piata a Unirii care este si va ramane pentru mine cel mai frumos loc din lume.   Mi-e dor in special de parintii care mi-au dat viata si m-au crescut, lor le simt lipsa cel mai tare si le multumesc pe aceasta cale pentru tot ce au facut pentru mine.   Mi-e dor de casa parinteasca, de prietenii mei din copilarie, de tot ce-mi aminteste de "acasa".

Reporter:   Ce este pentru tine meseria de Realtor?

M.C.:  Consider ca este mai mult un "talent" decat o "meserie". Aceasta afacere o detin mai multi romani in SUA si se bazeaza pe munca de la om la om: munca cu oameni este o arta! 
Ca sa fii un bun Realtor trebuie sa stii sa asculti si totodata sa recunosti cerintele clientului, sa-l ajuti sa-si lamureasca in primul rand lui insusi ce anume cauta…de multe ori, oamenii nu stiu ce vor!   Si cred ca este valabil si in viata de toate zilele, nu numai in Real Estate, doar discutand, analizand descoperi ce vrei, ce-ti doresti si in special de ce anume ai nevoie.   Mai trebuie sa fii un bun negociator, sa detii cunostinte solide in domeniu, atat cel imobiliar, bancar cat si cel al constructiilor, sa fii perseverant, cinstit, corect, respectuos si sa dai dovada de multa rabdare.

Lucrez ca agent imobiliar-Realtor si Notar Public, meserii (businesses) ce merg mana-n mana, complectandu-se reciproc.   Castig bine.  Dar eforturile mele depasesc intotdeauna veniturile, si satisfactia personala pe care o am atunci cand finalizez o tranzactie sau cand prin intermediul meu cineva isi rezolva o problema juridica in Romania, compenseaza partea materiala.   Succesul poate fi masurat prin mai multe criterii, nu ma axez doar pe cel material!  Aprecierea si respectul celor din jur, valoreaza la fel de mult ca si cateva zerouri in contul de banca.   Clientii mei sunt in majoritate romani si pot sa spun ca 90% dintre casele pe care le-am vandut pana in prezent, le-am vandut clientilor mei romani, care mi-au ramas prieteni cu totii si astazi, cu multi ma vizitez destul de des si as vrea sa mentionez aici in mod special familiile Gabi & Romi Marica veniti din Bistrita, Cristian & Sorina Popovici veniti din Bucuresti, Cristina & Cornel Dejeu veniti din Timisoara, Ghita & Mariana Pop veniti din Brasov, Alina & Claudiu Vidulescu veniti din Timisoara, Alex & Violeta Contis recent veniti din Bucuresti (Felicitari pentru vestea cea buna, cred ca acum aveti nevoie de o casa mai mare!!!) si familia Rodica & Dan Grigoras veniti din Falticeni.

Reporter:   Cum te-ai pregatit, ce studii ai mai facut pentru a deveni Realtor si Notar Public?

M.C.:  Pentru ca mi-a placut sa invat mai multe despre calculatoare si am inteles cat sunt de necesare acestea in ziua de azi, in America am urmat cursurile Institutului Tehnic din Bensalem, PA/Computer Science.   Ulterior am urmat cursurile Institutului de Real Estate din Princeton, New Jersey si cand m-am mutat in Georgia din nou Institutul de Real Estate din Alpharetta, GA.   Pentru profesia de Notar Public, am urmat seminarul oferit de Asociatia Nationala a Notarilor din SUA.

Reporter:   Ce ne poti spune despre piata imobiliara din Atlanta?

M.C.:  In prezent, piata imobiliara din Atlanta reflecta situatia generala a imobiliarelor din SUA…multe case de vanzare, multe foreclosures (proprietati detinute de banci in urma neplatii imprumutului bancar) si reguli de obtinere a unui imprumut bancar mai stricte.
In viata nimic nu e static, totul este dinamic si ciclic, ce se intampla acum, s-a mai intamplat si in trecut, dar intotdeauna imobiliarele au urmat o panta ascendenta dupa una descendenta si comparativ valorile le-au depasit pe cele din trecut.   Atlanta nu a cunoscut cresteri bruste sau exagerate in ce priveste imobiliarele, precum in alte orase de pe coasta de Vest sau din Nord, dar din totdeauna a avut o apreciere pozitiva si constanta intre 3-5% pe an.   Favorizata de clima, de taxele relative reduse comparativ cu alte state din America, cu varietatea ce o ofera in ce priveste imobiliarele, Atlanta va continua sa atraga multi oameni care doresc sa se mute…statistic americanii se muta la 5 ani, noi romanii din America cred ca am inceput sa le urmam exemplu si tot mai multi romani aleg sa locuiasca in Atlanta.

Reporter:   Ce conditii trebuiesc indeplinite pentru ocuparea unui post de Notar Public in America?

M.C.:  Profesia de notar in SUA difera fata de cea de notar in Romania…aici e mult mai simplu, trebuie sa intrunesti anumite cerinte care difera de la stat la stat, dar in principiu trebuie sa fii cetatean American, sa ai varsta minima de 18 ani, recomandarea a cel putin doua persoane si sa urmezi un seminar oferit de Asociatia Nationala a Notarilor din SUA. Daca aici cerintele sunt minime, in Romania ca sa fii notar presupune sa ai "pile" mari, sa faci parte din familii de rang inalt, studii superioare de specialitate si uneori sa ai "lozul" mare.   Daca aici cerintele sunt minime si sa obtii stampila e relativ usor, e mai greu sa profesezi meseria.  Eu una sunt autodidacta in domeniu, am citit cursuri de specialitate din Romania, Codul Penal, Codul de Procedura Civila, Dreptul Familiei, sunt abonata la site-uri de specialitate si am luat profesia aceasta foarte in serios pentru ca am realizat cat este de necesar ca in mijlocul comunitatii romanesti de aici sa existe cineva care sa indeplineasca rolul de notar asa cum este el intentionat in Romania.   In anul 2007, am oferit consultanta notariala la 157 de persoane si vreau sa le multumesc si pe aceasta cale tuturor celor care mi-au calcat pragul, tuturor celor care m-au contactat si recomandat.

Tuturor celor interesati le ofer urmatoarele servicii de notariat: legalizari, autentificari, traduceri in/din engleza/romana.   Pentru cei care folosesc documentele in Romania, facilitez deasemenea si supralegalizarea prin aplicarea Apostilei conform Conventiei de la Haga din 5 octombrie 1961 pentru urmatoarele tipuri de acte: -certificate de nastere/casatorie/deces; -certificate de cazier judiciar; livret militar; - acte de studii; carti de munca; - sentinte de divort; imputerniciri pensii, vanzari-cumparari, banci, succesiuni; - titlu de calatorie; - invitatii pentru rudele din Romania; - asistenta formulare INS.   Pentru cei mai putin familiarizati cu Apostila, aceasta reprezinta recunoasterea unui document drept document legal in tara in care a fost emis.

Reporter:   Care sunt hobbyurile Marianei Circiu?

M.C.:  Hobbyuriele mele sunt cititul, citesc cu placere in special biografii si literatura clasica, imi place teatru si opera, sa ma plimb in parc cu catelusa mea Becky, care pentru cei care nu o cunosc este cea mai frumoasa catelusa care ati vazut-o vreodata, frecventez des sala de fitness si cand timpul imi permite sunt nelipsita de la orele de spinning; imi place nespus sa calatoresc, sa cunosc tari, oameni si obiceiuri noi, incerc mereu sa invat ceva nou.

Reporter:   Cum te afirmi pe plan spiritual?

M.C.:  Fiind membra a Consiliului de conducere a Bisericii Ortodoxe romane "Sfanta Maria" sunt mereu aproape de semenii mei la slujbele religioase ce se tin in biserica de preotul Nicolae Clempus caruia tin sa-i multumesc pe aceasta cale pentru dedicatia si devotamentul dansului fata de biserica noastra.
Aici in America, mai mult ca oricand si mai mult ca oriunde, ne putem afirma liberi pe plan spiritual.   In biserica glorificam pe Dumnezeu prin rugaciuni si cantari de slava si multumire.  Pentru mine rugaciunile sunt hrana spirituala pentru trup si suflet.   Cu rugaciune ma culc, cu rugaciune ma scol, cu rugaciune pornesc la drum.  Consider ca ma afirm spiritual si prin faptul ca ma implic alaturi de enoriasii bisericii sub indrumarea preotului Nicolae Clempus in a ne realiza un vis frumos, acela de a incheia cu bine constructia noii biserici in orasul Dacula, GA.

Reporter:   Ce doresti sa transmiti clientilor tai si cititorilor ziarului "Romanian Times" cu ocazia Anului Nou?

M.C.:  Dumenzeu m-a ajutat ca sa intalnesc oameni minunati care m-au incurajat si sustinut dandu-mi energia necesara de a merge mereu inainte, cu acelasi elan ca si la inceput!!    Clientilor mei si cititorilor ziarului "Romanian Times" le doresc sa aiba parte de prieteni adevarati, sa fie inconjurati de oameni care sa-i ridice spiritual si sa invete sa imparta cu cei din jur fiecare bucurie!   Deasemeni le doresc sa nu-si uite radacinile…sa le ude din cand in cand, pentru a nu se usca.  E bine sa fii american, dar e frumos sa nu uiti de unde te tragi.   Intre noi, romanii, cred ca trebuie replantata samanta iubirii, a unitatii, a reconcilierii intre toate confesiunile religioase.  Noi romanii, si nu numai trebuie sa ne respectam unii pe altii si sa ne ajutam reciproc.   De samanta iubirii avem nevoie toti cei ce gandim si vorbim romaneste, fie ca traim in Romania, SUA sau in alte tari.

Pentru orice intrebari in domeniu notarial sau imobiliar, va rog sa-mi scrieti pe adresa mcirciu(at)gmail.com sau sa ma contactati telefonic la 404.966.6377.

 Asteptam opiniile dvs. privind acest articol.  LA MULTI ANI!

Colindul la români

de Ionel Cadar - Atlanta, GA

      Pentru majoritatea românilor tradiţiile şi obiceiurile sfârşitului de an reprezintă un colaj al sărbătorilor dedicate naşterii Domnului, bucuriei de a trăi, credinţei într-un viitor mai bun în anul care urmează. Transmise din tată în fiu, sărbătorile îernii sunt prezente în toate regiunile ţării şi sunt celebrate într-o succesiune de manifestări specifice. Moş Ajun, Ignatul, Crăciunul, Steaua, Pluguşorul, Capra, Ursul şi Sorcova au intrat definitive în conştiinţa noastră, în pofida modernismului care ne invadează existenţa cotidiană. Crăciunul reprezintă apogeul manifestărilor, sărbătoarea Naşterii Mântuitorului de către Fecioara Maria, cea mai importantă zi a creştinătăţii, celebrată peste tot în lume. La noi, majoritatea ritualurilor din această perioadă au fost transmise din moş-strămoş, unele dintre ele fiind de origine precreştină.
     Iniţiate în Ajunul Crăciunului şi finalizate după Anul Nou, sărbătorile de iarnă reprezintă o sumă de manifestări care au menirea de a ne aminti fiecăruia dintre noi, de bucuria vieţii şi aducere aminte asupra momentelor magice ale naşterii Mântuitorului. Deopotrivă pentru copii şi adulţi, aceste zile reprezintă ocazia de a (re)descoperi farmecul colindelor de odinioară, apropierea de cei dragi şi momentele de linişte şi pace sufletească specifice spiritului Crăciunului. La români, tradiţiile sunt păstrate în forma în care au fost ele transmise din moş-strămoş, cei mai entuziaşti fiind copii, actorii principali ai evenimentelor. Practic, darurile de Moş Nicolae, împodobirea bradului şi cadourile lui Moş Crăciun sunt aşteptate cu emoţie în toate casele. în Ajunul Crăciunuli, pe înserat în toate casele începe colindul, o sumă de cântece şi manifestări rituale de mesaje şi simboluri străvechi care s-au transmis peste ani, asociat cu celebrarea marelui eveniment creştin care este Naşterea Domnului Iisus Hristos. Tot acum, copii cu Steaua vestesc Naşterea Domnului şi sunt primiţi cu bucurie de gazde, care îi răsplătesc cu mere, nuci şi colaci.
      Obiceiurile celebrate de adulţi, de feciorii satelor deşi diferite dela o regiune la alta a ţării, au un numitor comun: se desfăşoară în amintirea naşterii lui Iisus. în acest sens, sugestivă este procesiunea ce se desfăşoară în mai multe judeţe din sud-vestul ţării, “Umblatul cu icoana”, iar în Ardeal “Umblatul cu colinda cea mare” pela fetele fecioare.
      Colindul pela casele gospodarilor reprezintă un obicei străvechi al românilor, precreştin, dar care a ajuns în timp să facă „casă bună” cu creştinismul. Colindele, se spune că, aduc norocul sau binecuvântarea asupra oamenilor şi gospodăriilor, pentru anul care urmează. 
      Îmi aduc aminte cu atâta plăcere de anii copilăriei, de sărbătorile Crăciunului, de traista din pânză albă pe care mama mi-o pregătise pentru a aduna mere, nuci şi colaci de la cei pe care îi colindam. Când traista devenea neîncăpătoare, tăiam un locaş în căptuşeala vestonului unde burduşeau nucile, astfel vrând nevrând deveneau o „jucărie” gălăgioasă, mai ales când fugeam cu acele nuci uscate din căptuşeala vestonului. Eram atât de bucuroşi şi entuziasmaţi în seara şi în noaptea de Crăciun, încât nu ne putea opri dela colinzi nici zăpada, nici vântul.
      Copii au colindat şi mai colindă şi azi cu Steaua, Lupuşorul şi Sorcova, manifestări specifice momentului de înnoire a anului. Steaua este răspândită în toate zonele din România, acest obicei regăsindu-se şi la celelalte popoare creştine care celebrează astfel momentul în care s-a vestit naşterea lui Iisus.
     Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă calvină şi multe chiar din tradiţiile locale. La români, copii şi adulţii intonează versuri religioase despre naşterea lui Iisus: „Steaua sus răsare”, „în oraşul Vifleim”, „La nunta ce s-a întâmplat”, „Trei crai de la răsărit”. În unele locuri, în noaptea Crăciunului se poate auzi şi cântecul religios cunoscut sub numele de „Irozii”, dramă religioasă care ne aminteşte de misterul Naşterii Domnului. 
      Începând cu Ignatul (19-20 decembrie), când se taie porcul, şi sfârşind cu Sf. Ioan (7 ianuarie) în România sunt numai sărbători, şirul lung şi frumos al sărbătorilor de iarnă.
     Colindul românesc răsună şi peste hotare cu ocazia Crăciunului, răsună peste tot unde este trup şi suflet românesc. Frumoasele colinzi româneşti se cântă şi se aud şi aici în America la mii de kilometri de România. în postul Crăciunului la toate Bisericile româneşti din statul Georgia, şi nu numai, pe lângă slujbele religioase s-a şi colindat. La Biserica ortodoxă română Sf. Constantin şi Elena din Lilburn, Ga., preotul paroh Gabriel Bulz a avut iniţiativa lăudabilă în Ajun de Crăciun, formând un grup de colindători cu care s-a deplasat pe la casele românilor care au dorit să fie colindaţi.
      În duminica dinaintea Crăciunului (23 decembrie 2007) o minune mare s-a întâmplat la Biserica Ortodoxă din Lilburn. Un grup mare de colindători de la Biserica Adventistă de ziua a 7-a în frunte cu pastorul Sorin Petreaca au venit să-i colinde pe fraţii lor ortodocşi. Frumos şi înălţător. O faptă bună plăcută lui Dumnezeu au făcut aceşti adventişti, vestind prin colindele lor naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin gestul lor, aceşti oameni au dat dovadă că sunt români şi buni credincioşi.
     Dragi cititori, suntem aproape de cumpăna anilor 2007 – 2008, când număram zilele şi la fiecare numărătoare de zile, începută la schimbarea anilor din calendarul croit de om după Soarele şi Pământul lui Dumnezeu, să ne amintim că sufletul este solul în care Tatăl nostru din cer a plantat sămânţa iubirii, a milei şi fericirii, ca să ne străduim să învăţăm să fim mai buni, mai iertători, credincioşi şi mai miloşi din zi în zi.
La mulţi ani, cu sănătate!