Revistă - Forum a Românilor Americani

Arhiva

Nr.190; Nr.191; Nr.192; Nr.193-194; Nr.195; Nr.196; Nr.197; Nr.198; Nr.199; Nr.200; Nr.201; Nr.202;

Daniel LUCESCUDaniel Lucescu

MANIFEST EVANGHELIC (IV) 

3.  Noi trebuie sa regandim locul nostru in viata publica

  Noi trebuie sa gasim o noua intelegere a locului nostru in viata publica. Afirmam ca a fi Evanghelic si a purta numele lui Cristos inseamna a cauta sa fi credincios libertatii, dreptatii, pacii si bunastarii, lucruri care sunt esenta imparatiei lui Dumnezeu, si sa aducem aceste daruri in slujba tuturor in viata publica, si a conlucra cu toti care impartasesc aceste idealuri si  griji pentru binele comun. Cetateni ai Cetatii lui Dumnezeu, noi suntem rezidenti straini in  Cetatea Pamanteasca. Chemati de Isus de a fi “in” lume dar „nu din” lume, noi suntem angajati pe deplin in afacerile publice.dar niciodata pe deplin in ecuatie cu nici o grupare, ideologie partizana, sistem economic, clasa sociala, trib, ori identitate nationala.
    Pe cand fundamentalismul a refuzat orice legatura cu lumea si a fost de la inceput fara angajare in politica, nume cum ar fi John Jay, John Witherspoon. John Woolman si Frances Willard in America si William Wilberforce si Lord Shaftesbury in Anglia, sunt o aducere aminte pentru o traditie diferita. Evanghelicii au avut o contributie stralucitoare in politica in general, la o serie de  mari reforme morale si sociale in istorie, cum ar fi abolirea sclaviei si dreptul de vot al femeilor si chiar notiunile de insemnatate cruciala care se discuta in politica astazi, ca de exemplu, prea putin cunoscuta  dar de o insemnatate vitala  contributie la nasterea  dreptului la libera asociere si prin aceasta la intelegerea unor notiuni cheie  cum ar fi societatea civila si capitalul social.

 Nici privatizata, nici politicizata  

  Astazi, oricum, noi Evanghelicii dorim sa ne detasam de anumite pozitii in viata publica, care in mare masura sunt confundate cu Evanghelismul.
   Mai intai, noi Evanghelicii respingem doua erori egale si opuse, in care au cazut recent multi crestini. Una din erori a fost restrangerea credintei numai la viata privata, interpretand si aplicand credinta numai pe taram personal si spiritual. Un astfel de dualism in mod fals a despartit spiritualul de secular, si a determinat pierderea integritatii credintei  si a devenit „angajata privat si irelevanta public” si astfel o alta „forma de spiritualitate”
  Cealalta eroare facuta atat de dreapta religioasa cat si de stanga religioasa in ultimile decade,  este politicizarea credintei, folosind credinta pentru a formula punctele politice esentiale care si-au pierdut legatura cu adevarul biblic. In acest fel credinta si-a pierdut  independenta sa, biserica devine „la regimul de rugaciune”, crestinii devin „idioti utili” pentru un partid politic sau altul, iar credinta crestina devine o forma pura de ideologie. Invataturile crestine sunt folosite ca si arme pentru lupta in interese politice.
   Crestinii de ambele parti ale spectrumului politic, stanga precum si dreapta, au facut greseala de a politiza credinta; si nu va fi posibil de a raspunde corespunzator la slabirea dreptei religioase cu revigorarea stangii religioase. Oricare dintre acestea vor fi la putere, o politizare a credintei este o nebunie si un dezastru pentru biserica-dezastruos mai intai si cel mai mult din ratiuni care tin de  credinta crestina decat din ratiuni constitutionale.
  Chemati la o supunere unei autoritati mai inalte decat un partid, ideologie si nationalitate, noi Evanghelicii vedem ca este datoria noastra sa ne angajam in politica, dar obligatia noastra  egala  niciodata nu va fi total in ecuatie cu nici un partid, ideologie partizana, sistem economic sau nationalitate. In  cantarul nostru puterea spirituala, morala, si sociala este la fel de importanta ca si puterea politica, ceea ce este bine cantareste mai mult decat ceea ce este popular, dreptatea ca si principiu depaseste partidul, adevarul conteaza mai mult decat jocul in echipa, si constiinta mai mult decat puterea si supravietuirea.
  Politizarea credintei nu este niciodata un semn de putere ci de slabiciune. Este plin de intelepciune proverbul „Primul lucru care il poti spune despre politica este ca politica nu este primul lucru.”
  Sufletul Evanghelicului nu este de vanzare. El a fost cumparat deja cu un pret infinit.

O piata publica civila mai degraba decat una sacra sau dezgolita

 Al doilea noi Evanghelicii respingem cele doua extreme care descriu razboiul cultural in Statele Unite. Sunt in joc probleme importante si profunde in razboiul cultural, probleme in care viitorul Satetlor Unite si civilizatiei de vest  va lua o intorsatura. Dar problemele apar din  maniera in care aceste probleme sunt disputate.
  In particular ceea ce ne face pe noi Evanghelicii sa ne lamentam in razboiul cultural nu este numai colapsul general  fata de o viziune comuna, fata de binele comun, ci conflictul fara sfarsit asupra locului potrivit al credintei in viata publica, si deci  libertatea de a intra si a ne angaja in viata publica din perspectiva credintei. O mare confuzie  acum domneste asupra principiilor care sa ghideze modul in care oameni de diferite credinte  pot intra in piata publica  si sa  interactioneze unii cu altii  robust dar civilizat. Rezultatul  este frontul „razboiului sfant”  intins in lungul si latul Americii in razboiul cultural, si incubarea periculoasa a conflictelor, urii si proceselor civile.
  Noi respingem pe deoparte partizanii pietei publice sacre, cei care din motive religioase, istorice sau culturale vor sa continue sa dea un loc preferential unei religii in viata publica, care in cele mai multe din situatii se vrea a fi credinta crestina, dar poate fi la fel de bine o alta credinta. Intr-o societate asa de diversa din punct de vedere religios asa cum este America astazi, nici o credinta nu poate fi normativa pentru intreaga societate, dar totusi trebuie sa fie loc pentru exprimarea libera a credintei in piata publica.
   Dorim sa facem cunoscut ca noi suntem angajati fara echivoc in asigurarea libertatii pentru oamenii de toate credintele, inclusiv dreptul de a se converti la, si de la, crestinism. Noi ne opunem ferm impunerii teocratiei in societatea noastra pluralistica. Noi suntem de asemenea ingrijorati cu privire la atacurile politice corect dar intolerante asupra evanghelismului. Noi nu avem nici o dorinta sa obligam pe nimeni sau sa impunem nimanui credinte sau comportamente daca noi nu am convins ca acestea sa fie liber adoptate, daca nu le-am demostrat a fi prezente in vietile noastre, si deasupra tuturor prin dragoste.
 Noi respingem pe de alta parte partizanii pietii publice goale, cei care  vor sa faca toate religiile expresii private inviolabile  si sa tina piata publica inviolabil, seculara. Adesea aparata, de o slaba coalitie a secularistilor, liberali si sustinatorii separarii stricte dintre biserica si stat, aceasta pozitie este chiar si mai putin justa si la care se mai poate lucra inca,  pentru ca exclude pe o inca o mare majoritate a cetatenilor care sunt  profund religiosi. Nimic nu este mai intolerant decat sa inviti oameni in piata publica dar sa inisti ca ei sa-si desbrace credinta care ii face ceea ce sunt si care modeleaza  conceptia lor despre lume si viata.   
    In contrast cu aceste extreme, noi suntem sustinatori pentru piata publica civila, o viziune a vietii publice in care cetateni de toate credintele sunt liberi sa intre si sa se angajeze in piata publica pe bazele credintei lor, dar in limitele cadrului a ceea ce este considerat a fi drept si liber de asemenea pentru alte credinte. Prin aceasta orice drept care il afirmam pentru noi, este in mod automat un drept pe care il aparam pentru altii. Un drept pentru crestini este un drept pentru evrei, si un drept pentru secularisti, si un drept pentru mormoni, si un drept pentru musulmani si un drept  pentru scientologisti, si un drept pentru toti credinciosii de toate credintele de-a lungul acestui intins pamant.

 Calea lui Isus, nu a lui Constantin
  Sunt inca doua preocupari pe care le supunem atentiei concetatenilor nostrii. Pe deoparte, suntem necajiti in special de faptul ca generatia razboiului cultural,consolidata de reactia la extremismul religios din intraga lume, creeaza un curent puternic impotriva tuturor religiilor in viata publica printre multi oameni educati. Si daca acesta se va intari si va devenii un echivalent American al animozitatii Europei impotriva religiei in viata publica,rezultatul va fi dezastruos pentru republica America ,si va duce la o restrangere severa a libertatii pentru toti oamenii de toate credintele.
  Noi de aceea  atentionam pe toti despre intoleranta izbitor de  evidenta printre noii ateisti, si chemam pe toti cetatenii de buna credinta si credinciosii de toate credintele  si fara,  sa ni se alature noua in a construi o piata publica civila puternica in interesul tuturor.
  Pe de alta parte ,noi suntem necajiti de faptul ca la avansarea globalizarii si la dezvoltarea  pietei publice globale, nu se poate gasi o viziune comuna a modului cum sa traim in libertate, dreptate si in pace cu diferentele noastre profunde la nivel global. Recentele proteste si tulburari ale musulmanilor produse in urma insultelor percepute de ei la dresa credintei lor , demonstreaza , ca era internetului a creat o lume  in care oricine poate sa auda ceea spunem noi chiar daca noi nu vorbim intentionat pentru toti. Provocarile de a trai cu diferentele noastre profunde sunt intensificate in era tehnologiilor globale, cum ar fi internetul.
  Pe masura ce piata publica globala se dezvolta, noi distingem doua erori egale si opuse pe care trebuie sa le evitam:constrangerea secularismului pe de o parte, odata exemplificat de comunism si acum imblanzit dar pur secularism de stil Francez si extremismul religios pe de alta parte exemplificat de  Islamismul violent.
  In acelasi timp, noi respingem doua pozitii principale in care multi se incadreaza acum.Pe de o parte ,noi repudiem pe cei care cred ca ceea ce ei considera calea lor ca fiind singura cale si calea pe care trebuie s-o urmeze orcine, si de aceea ei sunt gata sa constranga pe altii.Oricare credinta sau ideologie pusa in discutie comunism,Islam,ori chiar democratie,aceasta pozitie conduce inevitabil la conflict.
     Fara dubii, multi oameni vor plasa toti crestinii in aceasta categorie,din cauza Imparatului Constantin si a persecutiei sustinuta de stat pe care el a inaugurat-o, ducand la o alianta periculoasa dintre biserica si stat, continuata in Europa pana in prezent.
  Noi nu suntem sustinatorii fara nici o criitica a unui voluntarism fara control sau a individualismului care este in floare, dar mai degraba noi deplangem total alianta periculoasa dintre biserica si stat si persecutia care a fost rezultatul ei. Noi Evanghelicii ne tragem radacinile nu de la Constantin, ci de la o pozitia foarte diferita a lui Isus din Nazaret. In timp ce unii din noi sunt pacifisti iar altii sunt aparatorii razboiului drept, noi toti credem ca Vestea Buna a lui Isus pentru drepatate (justitie) pentru intreaga lume a fost promovata, nu de o putere cuceritoare si sabie ci prin suferinta slujitorului care s-a desbracat de putere sa si gata sa moara pentru rezultatul pe care urma sa-l obtina. La fel ca si alti credinciosi religiosi, noi nu vedem atacurile si insultele impotriva credintei noastre ca si „ofensatoare ” sau „ insulte”  in asa fel incat sa fim aparati prin lege , ci mai degraba ca parte privind costul uceniciei  pe care noi trebuie sa-l platim fara sa ne plangem sau sa jucam rolul de victima.
   Pe de alta parte noi respingem pozitia celor care cred ca valori diferite sunt  relative pentru diferite culturi , si de aceea refuza sa permita  ca oricine sa judece pe altcineva sau alta cultura. La prima vedere aceasta arata  a fi mai tolerant,dar aceasta pozitie conduce direct la raul complacerii sau multumirii de sine; pentru ca intr-o lume in care rele ca genocidul,sclavia,oprimarea femeii si asaltul asupra copiilor nenascuti sunt drepturi care reclama a fi aparate, rele la care trebuie sa ne impotrivim si interventia in treburile altora care este justificabila moral.
   Noi de asemenea avertizam impotriva pericolului celor doua  randuri de loji in piata publica globala, una in care randul de loji de deasupra este pentru liberalii seculari cosmopolitani si cel de al doilea rand de loji  pentru credinciosii religiosi locali. Asemenea aranjament va patrona de asemena o puternica restrictie a libertatii religioase si justitiei si un autentic liberalism nedemn.
 Inca odata alegerea noastra este pentru o piata publica civila , si un respect care sa fie pentru drepturile tuturor,chair si a celor cu care noi nu suntem de acord. Contrar liderilor religiosi medievali si anumitor ateisti contemporani care cred ca „eroarea nu trebuie sa aiba drepturi” noi respectam dreptul de a fi gresit. Dar de asemenea noi insistam ca principiul „dreptului de a crede orice” nu conduce la concluzia ca „orice crede oricine este corect”. Mai degraba , aceasta inseamna ca respectul pentru diferenteele bazate pe constiinta, pot insemna de asemenea o dezbatere,asupra diferentelor, condusa cu respect.
 Invitatie pentru toti
 Asa cum am declarat mai devreme, noi cei care semnam aceasta declaratie noi nu presupunem ca vorbim in numele tuturor Evanghelicilor. Noi vorbim numai in numele nostru si totusi nu numai pentru noi insine.Noi de aceea  invitam toti colegii nostrii crestini, concetatenii nostrii, si oamenii de diferite credinte din intreaga natiune si din intreaga lume, sa acorde o atentie serioasa acestei declaratii si sa raspunda in mod corespunzator
   Noi indemnam fratii nostrii Evanghelici sa ia in consideratie aceste afirmatiii si sa ni se alature noua in a clarifica confuzia profunda cu care este inconjuart Evanghelicalismul,ca impreuna noi sa putem fi mult mai credinciosi Domnului nostru si a modului lui distinctiv de viata.
   Noi indemnam concetatenii nostrii de a evalua consecintele distrugatoare ale razboiului cultural din prezent, sa lucreze impreuna cu noi la sarcina urgenta a restabilirii libertatii si civilitatii in viata publica si  sa ne asiguram ca libertatea va dainuii si pentru generatiile viitoare.
   Noi indemnam aderentii la alte credinte din intreaga lume, sa inteleaga ca noi respectam dreptul vostru de a crede ceea ce credeti cum va dicteaza constiinta, si va invitam sa urmam regula de aur si sa extindem aceleasi drepturi si respect pentru noi la  cei care sunt aderenti ai tuturor altor credinte, pentru ca astfel impreuna sa facem libertatea religioasa ceva practic si persecutia religioasa mai rara, pentru ca diversitatea umanitatii sa complementeze, mai degraba, decat sa fie in contradictie fata de bunastarea  umanitatii.
  Noi indemnam pe cei care raporteaza sau analizeaza  afacerile publice, cum ar fi oamenii de stiinta,jurnalisti si oamenii din functii publice, sa abandoneze stereotipurile si categoriile in descrierea noastra si a altor credinciosi in termeni care sunt atat corecti cat si drepti si cu un ton care ar vrea sa va fie aplicat lor insisi.
   Noi indemnam pe cei care se afla la putere si in pozitii de autoritate sa aprecieze ca noi urmarim bunastarea comunitatii,oraselor,si tarilor in care noi traim,si totusi mai intai supunerea noastra este intotdeauna fata de o autoritate mai inalta si fata de standarde  care sunt sueprioare tuturor altor standarde,un angajament care a fost secretul contributiei crestinismului la civilizatie, precum si pasiunea lui pentru reforme.
   Noi indemnam pe cei care impartasesc dedicarea noastra fata de saraci, cei in suferinta si cei oprimati, sa se alature noua in efortul de  aduce ingrijire,pace,justitie si libertate milioanelor de fiinte umane care acum sunt ignorate,oprimate,inrobite sau tratate ca si un gunoi uman si fiinte umane distruse de ordinea mondiala instituita.
   Noi indemnam pe cei care sunt in cautarea semnificatiei vietii si apartenentei in mijlocul haosului filosofiilor contemporane si falimentului si alienarii societatii moderne, sa considere ca evanghelia care noi am gasit-o a fi vestea buna este de fapt  cea mai buna veste intotdeauna si disponibila tuturor celor care vor sa vina si sa descopere ceea ce  noua acum ne aduce bucurie si vrem s-o impartasim si altora.
  In final, noi declaram solemn ca intr-o lume a minciunii, ipocriziei,si distorsionarii, in care adevarul in general este repins si cuvintele sufera de o inflatie severa,noi facem aceasta declaratie in cuvinte care au fost foarte atent alese si cantarite;cuvinte  inaintea lui Dumnezeu, noi facem angajamentul nostru. Oameni ai Vestii Bune, noi dorim nu numai sa proclamam Vestea Buna ci si s-o intrupam si sa fim vestea buna pentru lumea si generatia noastra.
  Aceasta este pozitia noastra.Fara sa ne fie rusine si intariti ferm in credinta noastra .noi  mergem la oamenii de toate credintele  cu dragoste ,speranta si umilinta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi stam gata  alturi de voi pentru a infrunta provocarile  vremurilor noastre si de a lucra impreuna la o mai mare  inflorire a umanitatii.

MANIFEST EVANGHELIC (III)   

    2.Noi trebuie sa ne reformam comportamentul
       A doua noastra preocupare majora este sa ne reformam propriul comportament. Noi declaram ca a fi Evanghelic sau a purta numele de Evanghelic  nu este numai pentru a ne modela credinta si vietile noastre in concordanta  cu invatatura si standardele Caii lui Isus, ci este si de a o face aceasta din nou si din nou. Si daca indemnul Evanghelic este o forta  radicala, reformatoare si inovativa, noi realizam cu parere de rau ca exista o situatie ironica astazi. Noi care periodic si mereu am fost pentru reinoirea formelor uzate, pentru trezirea bisericilor moarte, pentru incalzirea inimilor reci, pentru reformarea practicilor corupte si crezurilor eretice, si pentru o reforma  in societatea noastra fata de  nedreptatile strigatoare la cer, acum, astazi noi suntem cei in cumplita nevoie de reformare si reinoire. Reformatori, noi insine avem nevoie sa fim reformati.Protestanti, noi suntem aceia impotriva carora trebuie sa protestam.
  Noi marturisim ca noi Evanghelicii am tradat convingerile noastre prin comportamentul nostru.
         Prea adesea  noi am trambitat evanghelia lui Isus, dar am inlocuit adevarurile biblice cu tehnici terapeutice, inchinarea cu distractia, ucenicizarea cu cresterea potentialului uman,cresterea bisericii cu intreprinderea economica, preocuparea pentru biserica,si adunarea locala cu expresii ale credintei care sunt mai putin bisericesti si putin mai mult decat o spiritualiatate seaca, implinirea nevoilor reale cu implinirea  nevoilor  subiective pe care le simteam si principiile de misiune cu legile pietei libere. In acest proces noi am devenit cunoscuti ca avand o evanghelie comerciala,diluata, o evanghelie a sanatatii, prosperitatii, a potentialului uman si conversatiei religioase de dragul conversatiei, fiecare dintre acestea nefiind  remarcate ca separare de moda trecatoare a lumii care ne inconjoara.
   Prea adesea noi am facut declaratii  inalte si clare  despre autoritatea Bibliei dar le-am batjocorit cu vieti si stiluri de viata care au fost conduse dupa preferintele noastre pacatoase si dupa  obiceiurile lumii moderne si de convenienta.
   Prea adesea ne-am mandrit cu ortodoxia (corectitudinea) noastra, dar am crescut bisericile nostre prin metode si tehnici la fel de lumesti ca si adaptarea lumeasca a crestinismului nostru  la expresia trecatoare a spiritului epocii.
   Prea adesea  am esuat in a demonstra unitatea si armonia in trupul lui Hristos, si ne-am divizat in factiuni determinate de accidente ale istoriei si formate mai degraba de adevarul fara dragoste, decat ca expresii ale adevarului si gratiei Evangheliei.
   Prea adesea ne-am identificat radacinile noastre in marile miscari de trezire spirituala si reformare, dar noi insine adesea suntem ateisti fara voie,seculari in practici, ca cei care traiesc intr-o lume fara o fereastra catre supranatural  si ducand adesea vieti de crestini intr-o maniera care arata ca avem foarte putina nevoie de Dumnezeu.
   Prea adesea noi am atacat relele si nedreptatile altora cum ar fi omorarea copiilor nenascuti, precum si ereziile si apostaziile teologilor liberali a caror puncte de vedere au devenit „o alta evanghelie”, in timp ce noi am trecut cu vederea pacatele noastre, am inchis ochii fata de viciile noastre, si am trait captivi fortelor cum ar fi materialismul si  societatea de consum, in moduri care sunt in contradictie cu credinta noastra.
   Prea adesea ne-am concentrat asupra marilor adevaruri ale Bibliei, cum ar fi, crucea lui Cristos, dar am esuat sa le aplicam altor adevaruri biblice cum ar fi creatia. In acest proces  ne-am impovarat pe noi insine si am sustinut o cultura care a neglijat administrarea pamantului si am neglijat artele si centrele de creatie ale societatii.
  Prea adesea  noi am fost sedusi de puterea de modelare a lumii moderne,schimband gratia valoroasa cu convenienta, trecand de la comunitatea autentica la imbratisarea individualismului, slabind autoritatea teologica  pana la nivelul preferintelor personale, si renuntand la adevarul clar si la supunerea exclusiva fata de Isus pentru un amestec mizerabil de atitudini care de  altfel pot fi numite sincretism.
   Prea adesea am fost neascultatori fata de marea porunca de a iubi pe Domnul Dumnezeu cu inimile, sufletele, puterea si mintile si am decazut intr-un antiintelectualism care este un handicap cultural cumplit la fel ca si un pacat. In particular unii dintre noi au tradat traditia puternica crestina  privitor la punctul perfect de vedere asupra stiintei, rezumat in adevarata matrice de idei care au dat nastere la stiinta moderna si  ei insisi au devenit viulnerabili caricaturilor privind ostilitatea falsa dintre stiinta si religie. Facand asa, noi fara sa vrem am dat drum liber stiintei fara frau si naturalismului care se dezvolta asa de vertiginos in cultura din zilele noastre.
         Prea adesea noi ne-am falit cu diversitatea etnica si rasiala a bisericii din intreaga lume si am ramas multumiti sa fim enclave ale separatismului aici la noi acasa.
    Prea adesea noi am abandonat purtarea de grija a Domnului nostru fata de cei aflati in intunericul adanc al lumii si am  ajuns lideri in ovationarea celor aflati la putere si lingusitori naivi ai celor puternici si bogati.
   Prea adesea noi am incercat sa fim relevanti,dar in loc de a produce  „un burduf nou pentru un vin nou” noi cedat in fata  obiceiurilor trecatoare, de moment si am produs atacuri zgomotoase asupra erorilor de ieri, cum ar fi modernismmul, in timp ce am capitulat inofensiv celor de astazi, cum ar fi postmodernismul.
   Noi facem un apel catre  o umila dar clara restaurare  a principiilor reformatoare Evanghelice, si deci pentru o reformare si reinoire  profunda a tuturor  aspectelor vietii si invataturii crestine.
    Noi indemnam pe confratii nostri Evanghelici de a trece dincolo de slujirea de pe buze  a lui Isus si a Bibliei si sa restabileasca aceste autoritati la locul lor suprem, in invatatura si practica noastra.
   Noi chemam comunitatile noastre  la un discernamant critic asupra lumii si a generatiei noastre, pentru ca noi sa putem sa rezistam nu numai puterii ei evidente si straine dar si formelor  subtile si seducatoare, mult mai inteligente si tehnicilor modernitatii, amintindu-ne intotdeauna ca noi suntem „impotriva lumii,pentru lume”.
   Noi facem un apel catre toti cei care il urmeaza pe Isus sa tina porunca lui si sa se iubeasca unul pe altul, pentru a fi cu adevarat in unitate in el, unitate care este fundamentata pe diferentele mai putin importante dintre noi, si sa practicam mai intai reconcilierea in biserica, care este o asa mare nevoie in intreaga lume. Intr-o societate divizata pe baza identitatii  si  curentelor  politice, crestinii trebuie sa marturiseasca prin viata lor  in asa fel incat identitatea lor in Isus transcede toate acest gen de  diferente.
  Noi facem un  apel  pentru a extinde preocuparea noastra pentru un spectru restrans de probleme politice, cum ar fi avortul sau casatoria  spre o recunoastere  a cauzelor si preocuparilor  deplin curpinzatoare  ale Evangheliei, pentru  toate problemele umanitatii care trebuie sa fie angajate in viata publica. De altfel noi nu ne putem indeparta de angajamentul nostru, fundamentat biblic, fata de sacralitatea  fiecarei fiinte omenesti, inclusiv a celor nenascuti, nici nu putem sa negam sanctitatea castoriei asa cum Dumnezeu a instituit-o, intre un barbat si o femeie, noi trebuie sa urmam modelul lui Isus, Printul Pacii, angajandu-ne in marile conflicte globale, rasism, coruptie, saracie, boli transmisibile, analfabetismul,ignoranta si goliciunea spirituala, promovand reconcilierea,incurajand etica slujirii a celor care  sunt lideri,asistenta celor saraci, ingrijirea celor bolnavi, si educand noua generatie. Noi credem ca este chemare noastra sa fim buni administratori a tot ceea ce Dumnezeu ne-a incredintat noua pentru ca noi sa o trecem in grija generatiei care vine dupa noi.
       Noi facem o chemare catre o intelegere mai completa a ucenicizarii care aplica credinta  cu integritate  pentru fiecare profesie si domeniu al vietii,secular precum si spiritual, fizic precum si religiosi lucrurilor  din sfera mai larga decat cea politica, contribuind in arte, stiinte, media si in creatia culturala in toata varietatea sa.
     Deasupra tuturor, noi ne reamintim noua insine  ca daca noi vom recomanda altora Vestea Buna a lui Isus, trebuie ca mai intai noi insine sa fim modelati de catre Vestea Buna si astfel sa fim noi insine Evanghelici.

MANIFEST EVANGHELIC (II)
 

Evanghelicii au urmarit de-a lungul secolelor aceasta viziune si anumite adevaruri pe care noi le consideram esenta mesajului lui Hristos si de aceea fundamentale pentru noi, si au fost  ridicate deasupra tuturor. Acestea  sunt :
   In primul rand, noi credem ca Isus este pe deplin Dumnezeu, care a devenit pe deplin om, unicul, real, si revelatia suficienta a adevaratei fiinte, caracterului si scopurilor lui Dumnezeu, in afara de care nu este un alt dumnezeu, si in afara de care nu este un alt nume in care noi trebuie sa fim mantuiti.
  In al doilea rand, noi credem ca singurul temei pentru acceptarea noastra de catre  Dumnezeu este ceea ce a indeplinit Isus pe cruce si ceea ce face acum ca inviat din morti, cum el a demascat si a infrant blestemul pacatului si violentei umane, purtand pedeapsa pentru pacatele noastre, ne-a creditat cu neprihanirea Lui, ne-a rascumparat de sub puterea raului, ne-a impacat cu Dumnezeu, si ne-a imputernicit  cu viata Lui „de deasupra”. Deci noi nu am facut nimic pentru mantuirea noastra. Creditati cu neprihanirea lui Cristos, noi primim rascumpararea Lui numai prin har, prin credinta.
  In al treilea rand, noi credem ca viata noua, primita supranatural prin regenerarea spirituala (nasterea din nou), este o necesitate  si in acelasi timp un dar; si transformarea pentru intreaga viata, care rezulta, este singura cale spre o schimbare radicala a caracterului si a stilului de viata. Astfel pentru noi singura putere suficienta pentru a trai o viata crestina de credinciosie si integritate morala in aceasta lume este cea data de invierea lui Hristos si de puterea Duhului Sfant.
In al patrulea rand, noi credem ca invatatura  si atitudinea  lui Isus fata de  autenticitatea si autoritatea suprema  a Bibliei, Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu, fac din Scripturi  regula finala pentru credinta si practica.
   In al cincilea rand, noi credem ca a fi ucenici ai lui Hristos inseamna a-i sluji Lui ca si Domn in fiecare sfera din vietile noastre, seculara  precum si spirituala, in public  precum si in privat, in fapte precum si in cuvinte, si in fiecare moment al vietii noastre terestre, intotdeauna cautand sa mergem la cei care sunt pierduti precum si la cei care sunt saraci, bolnavi , flamanzi, oprimati, dispretuiti social si fiind administratori credinciosi ai creatiei si creauturilor cu care convietuim.
   In al saselea rand, noi credem, ca speranta binecuvantata reintoarcerii personale a lui Isus ne da putere si substanta  pentru ceea ce facem, la fel cum ceea ce facem este un  indicator al sperantei, a directiei spre care ne indreptam; amandoua impreuna conduc la o implinire in istorie si la desavarsirea imparatiei vesnice care vine numai prin puterea lui Dumnezeu.
  In al saptelea rand, noi credem ca toti cei care il urmeaza pe Cristos sunt chemati sa-l cunoasca si sa –l iubeasca pe Cristos prin inchinare, sa iubeasca famila lui Cristos prin partasie, sa creasca in asemanare cu Cristos prin ucenicizare, sa-l  slujeaca pe Cristos purtand de grija celor in nevoi in numele lui, sa-l  impartaseasca pe Cristos celor care inca nu-l cunosc pe El, chemand oamenii de la marginile pamantului si de la sfarsitul vremurilor sa vina cu noi impreuna ca si  ucenici ai Lui si ca cei care urmeaza calea Lui.
  In acelasi timp,  suntem gata sa recunoastem ca in mod repetat noi am esuat sa traim la inaltimea chemarii lui, si prea adesea am fost o ilustratie vie a propriei noastre doctrine despre pacat. Noi Evanghelicii impartasim in acelasi timp aceeasi „natura pacatoasa”a umanitatii noastre si catalogul intreg al pacatelor noastre, esecurilor si ipocriziilor. Acestea nu sunt un secret, nici pentru Dumnezeu si nici pentru cei care ne cunosc si care ne privesc.
  Definirea caracteristicilor
Definind in acest fel Evanghelismul apar urmatoarele implicatii:
   In primul rand, a fi Evanghelic inseamna  a avea  o credinta care in acelsi timp este un devotament.
 Evanghelicii adera pe deplin la credinta crestina exprimata in crezurile istorice ale marilor consilii ecumenice ale bisericii, si in marile afirmatii ale Reformei Protestante, si urmaresc sa fie loiali credintei care a trecut din generatie in generatie. Dar in esenta a fi Evanghelic este intotdeauna mai mult decat o marturisire de credinta, o afiliere institutionala sau o problema de apartenenta la o miscare. Noi nu avem un lider suprem, si nici crezuri, nici traditii,  nu sunt in ultima instanta decisive pentru noi. Isus Cristos si cuvantul sau scris, Sfanta Scriptura, sunt autoritatea noastra suprema; devotamentul nostru total din toata inima, incredrea, si asculatarea sunt raspunsul nostru potrivit.
  In al doilea rand, credinta si devotamentul Evanghelicilor este exprimat la fel de mult in in inchinarea si in  faptele noastre ca si in crezurile noastre. Asa cum imnuri de popularitate universala, ca si „Maretul Har” atesta, marii nostri compozitori au fost alaturi de marii nostri teologi si adesea angajamentul nostru poate fi vazut  mai bine  in darnicia noastra si purtarea de grija fata de altii decat in declaratii oficiale. Ceea ce suntem noi nu este prins numai in carti si declaratii ci si in grija fata de saraci, oameni fara adapost, si orfani; vizitarea celor ce sunt in inchisoare; compasiunea noastra fata de flamanzi si victime ale dezastrelor; lupta noastra pentru justitie pentru cei oprimati de rele ca si sclavia si traficul cu fiinte umane.
  In al treilea rand, Evanghelicii sunt urmasi ai lui Cristos in asa fel incat aceasta cale nu este limtata la  anumite biserici sau  limitata la o anumita miscare. Noi suntem membri ai multor biserici diferite si denominatiuni, principale ca si independente si angajamentul nostru Evanghelic asigura o unitate in esenta care tine impreuna o mare diversitate de stiluri. Aceasta este foarte semnificativ pentru orice miscare intr-o societate foarte diversificata in epoca informatiei, dar Evanghelismul a fost intotdeauna divers, flexibil, adaptabil, fara ierarhie, si luand multe forme. Acesta este adevarat astazi mai mult ca  niciodata, acum cand suntem martorii diversitatii Evaghelicilor in intreaga lume. Pentru ca a fi Evanghelic este mai intai si cel mai mult o cale de a fi devotat lui Isus Cristos, cautand sa traiesti in diferite epoci si in diferite culturi  asa cum El a chemat pe urmasii lui sa traiasca.
   In al patrulea rand, asa cum am subliniat mai sus, Evanghelicii trebuie sa fie definiti teologic si nu politic; confesional si nu cultural..  Deasupra tuturor, este un angajament si un devotament fata de  persoana si lucrarea lui Isus Cristos, invataturilor Lui si stilului de viata si un durabil devotament domniei lui deasupra tuturor altor autoritati pamantesti, supuneri si loialitati. Asa ca, aceasta nu trebuie sa fie limitata la granitile tribale sau nationale, sau sa fie confundata cu sau redusa la categorii politice cum ar fi ”conservator” sau „liberal” sau unor categorii psihologice cum ar fi „reactionar” sau progresist”.
  In al cincilea rand, mesajul Evanghelic, „vestea buna” prin definitie este peste masura pozitiv si intotdeauna pozitiv inainte de a fi negativ. Este o enorma importanta teologica si culturala in „puterea lui Nu” in special in zilele cand „Orice este permis” si „Este interzis a interzice”. Asa cum Isus a facut, Evanghelicii uneori trebuie sa faca judecati serioase  despre ceea ce este fals, nedrept, si rau. Dar mai intai si cel mai mult noi Evanghelicii suntem pentru Cineva si pentru ceva, decat  impotriva oricui si a orice. Evanghelia lui Isus  este Vestea Buna  de bunvenit, iertare, gratie si eliberare de lege si legalism. Este un Da colosal pentru viata si aspiratiile umane si un  empatic Nu numai fata de ceea ce este in opozitie destinului nostru real ca si fiinte umane facute dupa chipul lui Dumnezeu.
  In al saselea rand, Evanghelismul trebuie sa fie distins fata de doua tendinte opuse   cu care s-a confruntat Protestantismul :revizionismul liberal si fundamentalismul conservator. Chemati de Isus de a fi „in lume dar nu din lume” crestinii, in special in societatea moderna, au fost impinsi catre doua extreme. Acei mai liberali au inclinat sa se acomodeze lumii care se reflecta in gandirea si stilul de viata  contemporan, pana la punctul in care ei au devenit necredinciosi lui Cristos; pe cand cei mai conservatori au avut tendinta  sa  infrunte lumea careia incearca sa-i reziste prin modalitati care se dovedesc a fi  in neascultare de Cristos.
  Tendinta liberal revizionista a fost pentru prima data remarcata in secolul optsprezece si a devenit mai pronuntata  astazi, atingand culmea in cadrul credintei crestine care este caracterizata de o mare slabiciune, prin exagerarea capacitatilor umane, o viziune superficiala asupra raului, o viziune neadecvata asupra adevarului, o viziune deficienta despre  Dumnezeu. In final, ei uneori nu mai pot fi identificati ca si crestini. Si cand aceasta nedorita capitulare apare, asa numite ”evanghelii alternative” reprezinta o serie de pierderi serioase care in final pecetluiesc disparitia lor:
  In primul rand, o pierdere a autoritatii, astfel „sola Scriptura”(„numai Biblia”) este inlocuita cu sola cultura („numai cultura”)
 In al doilea rand, o pierdere a comunitatii si continuitatii, astfel „credinta data odata” devine credinta numai anumitor oameni intr-un anume timp si astfel se rupe pe sine de credinciosii de-a lungul timpului si din toata lumea.
  In al treilea rand, o pierdere a stabilitatii, asa cum scria cineva, persona „care se casatoreste cu spiritul epocii in curand va ramane vaduva”,
  In al patrulea rand, o pierdere a credibilitatii, astfel „acest fel nou de credinta” o ia in directia a ceea ce scepticii deja cred, si astfel nu mai este deloc nimic consistent, in mod clar ceva crestinesc pentru cei care cauta sa  examineze si sa inteleaga.
  In al cincilea rand, o pierdere a identitatii, astfel versiunea revizuita a credintei pierde mai mult si mai mult legatura cu credinta crestina istorica care este in concordanta cu cea a lui Isus.
   Pe scurt, cu toata sinceritatea pe care si-au propus-o si incercarile de a fi relevanti, proponentii extremei liberal revizioniste  risca  sa devina  ceea ce Soren Kierkegaard a numit „sarutul lui Iuda”- Crestini care il tradeaza pe Isus cu o interpretare.
  Tendinta fundamentalista este mai recenta, si chiar mai apropiata Evanghelismului, asa de mult incat in  ochii multora  acestea doua se suprapun. Noi ii apreciem pe cei  din trecut pentru  dorinta lor merituoasa de a fi fideli fundamentelor credintei, dar fundamentalismul  a devenit  un acoperamant pentru credinta crestina si s-a dezvoltat in esenta ca o reactie fata de lumea moderna. Ca si o reactie la lumea moderna, aceasta tinde sa romantizeze trecutul, ceva care acum si-a pierdut din importanta, si care a fost  radicalizat in prezent, cu acel fel de reactie care este in particular si in public militant pana la punctul in care ei devin sub-crestini.
   Fundamentalismul crestin are corespondentii lui in multe religii si chiar in secularism, si adesea devine o miscare sociala cu identitate crestina care in mod dramatic diminuiaza  continutul si comportamentul  crestin. Funfamentalismul, de exemplu, prea adesea se separa de principiile Evaghelice la fel cum si Evanghelicii pot, cand ei esueaza sa asculte marea porunca  ca sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, si lasa deoparte cerinta radicala a lui Isus prin care urmasii lui iarta fara limita si iubesc chiar si pe dusmanii lor.
  In al saptelea rand, Evanghelismul este dinstinctiv pentru modul in care priveste in mod egal atat  trecutul cat si viitorul. In esenta lui Evanghelismul merge inapoi direct pana la Isus si Scripturi, si nu doar ca o chestiune de radacini istorice, ci ca si un angajament fata  de centrul si  in directia generala a dorintei si invataturii lui; si nu numai odata, ci din nou si din nou ca si principiu vital al stilului lui de viata. A fi Evanghelic este de aceea  nu numai a avea o credinta personala profunda, un puternic angajamnet  pentru  etica unei vieti sfinte, si  a fi marcat de un puternic voluntarism in actiune, ci a trai practic, fara a-ti fi rusine, credinta a carei dinamism este conturata, de adevar si istorie.
  Si totusi departe de a fi conservatori si sustinatori fara rezerve ai traditiei,  a fi Evanghelic inseamna un permanent angajament fata de Isus si  acestei nevoi de inovatie, reinoire, reformare, si dinamism intreprinzator, pentru orice in orice epoca este subiectul analizei in lumina lui Isus si a Cuvantului lui. Principiul Evanghelic este de aceea  o chemare catre  autoexaminare, reflectie, si dorinta de a fi corectat si de schimbare oricand este necesar. In acelasi timp departe de a fi advocatul nihilismului contemporan „schimbare de dragul schimbarii” a fi Evanghelic este a recunoaste suprematia autoritatii Scripturii, care ne indreapta catre Isus, si astfel sa vedem nevoia de o forma dincolo de toata re-forma.
  Noi de aceea privim ratiunea si credinta ca si aliati mai degraba decat dusmani, si nu gasim nici o contradictie intre minte si inima, intre a fi pe deplin credincios pe de o parte si a fi pe deplin critic intelectual si contemporan pe de alta parte. De aceea Evanghelicii impart compania cu cei reactionari fiind amandoua reformatori si inovatori, dar ei de asemenea  impart compania cu cei progresisti moderni, prin raspunderea la provocarea  idealului,  noul adevar si ultima mare descoperire  si  conservand  ceea ce este adevarat si drept si bun. Pentru Evanghelici este un adevar paradoxal ca cea mai sigura cale catre inainte este intotdeauna sa mergi mai intai inapoi, „intoarcere inapoi” acesta este secretul tuturor trezirilor si reformelor adevarate.
  In concluzie, a fi Evanghelic este de  mai timpuriu si de mai multa durata decat a fi Protestant. Cautand a fi Evanghelic a fost miezul Reformei Protestante, si ceea ce ne-a dat Reforma  ca si valabil pentru noi este recuperarea adevarului biblic. In unele tari termenul Evanghelic este inca sinonim cu  termenul  Protestant.  Si totusi este clar ca termenul Evanghelic si dorinta de a fi biblic, amandoua  prezic si contin proiectul Protestant in forma lui istorica, pentru ca termenul Protest si-a pierdut tot mai mult semnificatia lui originala pozitiva  „marturisind din partea lui” („pro-testantes”) si termenul Protestant este tot mai mult si mai mult limitat la o perioada istorica. Alte etichete vin si pleaca, dar principiul Evanghelic care urmareste sa fie credincios  Vestii Bune a lui Isus si Scripturii totdeauna va rezista.  (VA URMA)

MANIFEST EVANGHELIC (I)

    Va punem  la dispozitie traducerea din limba engleza a ceea ce s-a numit „An Evangelical Manifesto”, Un Manifest Evanghelic. A fost prezentat public in data de 7 mai 2008 de catre un grup de invatatori si teologi din America. Manifestul a starnit multe comentarii si de aceea am considerat potrivit sa publicam o traducere a acestuia. Pentru cititorii de limba engleza, acesta  poate fi accesat on-line la adresa www.evangelicalmanifesto.com. Asteptam reactiile dumneavoastra pe adresa redactiei.

 UN MANIFEST EVANGHELIC
    O declaratie despre identitatea evanghelicilor si un angajament public

Constienti fiind de momentul istoric in care traim si provocarile enorme cu care se confrunta umanitatea in general si confratii nostrii crestini din intreaga lume, noi in calitate de lideri din America si membrii ai uneia dintre cele mai mari credinte crestine si in acelasi timp in crestere rapida: Evanghelicii-semnam aceasta declaratie.
Evanghelicii nu au un lider sau un purtator de cuvant oficial, asa ca nici unul din noi nu vorbeste in numele tuturor evanghelicilor sau nici macar cel putin al celor care se declara.
     Noi vorbim in numele nostru dar in acelasi timp ca si un  grup reprezentativ al evanghelicilor din America.
     Noi recunoastem cu deplina modestie ca radacinile noastre istorice si spirituale se intind in afara acestei tari, ca  o mare majoritate a evanghelicilor se afla in Sud (America de Sud) mai degraba decat in Nord si ca noi in America am avut o infuzie recenta de evanghelici din America Latina, Africa si Asia.
      Deci noi suntem o mica parte dintr-o miscare care este raspandita in intreaga lume. Impreuna cu ei, noi sunem angajati in a trai credinta adevarata si trata cu seriozitate chemarea noastra in lumea de astazi.
      Acest dublu scop, enuntat in declaratia nostra este in primul rand si pentru a reduce confuzia cu care este insotit termenul „Evanghelic” in Statele Unite si in lumea vestica de astazi si apoi de a clarifica pozitia noastra fata de subiectele care au dus la consternare si confuzie, in viata publica, cu privire la Evanghelici.
      Ca unii din cei care umblam pe „calea ingusta” preocuparea noastra nu este pentru a castiga popularitate sau aprobarea cuiva. Nici nu vrem sa pozam ca victime sau sa protestam din cauza discriminarii. Cu certitudine noi nu avem parte de persecutii cum au fratii nostri din alte parti ale lumii. Multele probleme cu care se confrunta astazi evanghelicii din America sunt cel cauzate de noi insine. Daca ar fi sa protestam, protestul nostru ar trebui sa inceapa cu noi insine.
     Mai degraba noi suntem in dificultate din cauza faptului caci confuzia si degradarea cu care este inconjurat termenul „evanghelic” a crescut asa de profund incat semnificatia si importanta lui sunt pierdute.
     Multi din afara miscarii Evanghelice au indoieli daca termenul „evanghelic” mai reprezinta ceva pozitiv si multi din interiorul ei se intreaba daca termenul mai este folositor scopului miscarii evanghelice.
     In contrast cu aceste indoieli, noi declaram cu curaj, caci daca noi vom defini cu claritate ce semnificatie are termenul Evanghelic noua nu ne este rusine sa fim Evanghelici. Noi credem ca termenul este important din cauza mesajului pe care il transmite. O intelegere adecvata  a termenului Evanghelic poate aduce propria lui contributie nu numai pentru biserica ci si pentru intreaga lume, si in special celor aflati intr-o situatie dificila, saraci, vulnerabili sau fara o voce care sa ii reprezinte in comunitatile in care traiesc.

     Aceasta este pozitia noastra si de ce este importanta    

Manifestul este o declaratie publica, care se adreseaza deopotriva fratilor nostri de credinta cat si intregii comunitati umane.
     A declara cine suntem si care este pozitia noastra in viata publica prezinta importanta datorita faptului ca noi Evanghelicii din America impreuna cu oameni de diferite credinte si ideologii, ne aflam intr-una dintre cele mai provocatoare situatii ale epocii noastre –chemarea de a convietui in ciuda diferentelor profunde care exista intre noi. Aceasta provocare este si mai radicala cand diferentele ideologice si religioase sunt fundamentale si imposibil de rezolvat si cand aceste diferente nu sunt numai cu privire la conceptia personala despre lume si viata  ci si intre diferitele moduri de viata  care coexista in acelasi timp in societate.
      Locul religiei in viata oamenilor este de o mare importanta. Nimic nu este mai natural si necesar decat cautarea umana pentru semnificatie si apartenenta, pentru a da sens lumii si a gasi siguranta vietii. Cand acesata cautare este insotita de dreptul libertatii de constiinta, acesta produce o mare diversitate de credinte si moduri de viata liber alese, unele religioase si transcedentale, altele seculare si naturalistice.
      Totusi, credintele diferite si familiile de credinte diferite furnizeaza raspunsuri foarte diferite la problemele de viata si aceste diferente au o influenta decisiva nu numai pentru indivizi ci si pentru societate si intreaga civilizatie. A invata sa convietuim cu aceste diferente profunde are implicatii importante atat pentru indivizi cat si pentru natiuni. Dezbaterile, deliberarile si deciziile despre semnificatia acestora  pentru viata noastra in comunitate sunt de o importanta cruciala si inevitabile. Sunt de neconceput alternative ca si-constrangerea prin tiranie ori ideea teribila  a lui Nietzsche - „razboaiele spiritului”.
     Noi insine am ajuns sa credem ca Isus din Nazaret este „Calea, Adevarul si Viata” si de aceea se cer schimbari importante celor care il urmeaza pe El, necesita o schimbare radicala a modului cum privim viata umana si o hotaratoare diferenta in modul de a trai de a gandi si a actiona.
     Scopul nostru aici este sa facem o declaratie foarte clara catre concetatenii nostri precum si fratilor nostri de credinta, indiferent daca ei se considera prieteni, sceptici, indecisi sau dusmani. Dorinta noastra este sa definim ce inseamna a fi evanghelic si ce implicatii are pentru covietuirea noastra alaturi de concetatenii nostri, in viata publica si in acelasi timp alaturi de ceilalti oameni de pe intreaga planeta.
Noi realizam ca sunt trei mari sarcini pe care le au de indeplinit Evanghelicii.

1.    Noi trebuie sa reafirmam identitatea noastra

     Prima noastra obligatie este sa reafirmam cine suntem noi. Evanghelicii sunt crestini care se definesc pe ei insisi, credinta lor si viata lor  in concordanta cu Veste Buna a lui Isus din Nazaret. Crezand ca Evanghelia lui Isus este vestea buna a lui Dumnezeu pentru intreaga lume, noi declaram impreuna cu apostolul Pavel ca noua „nu ne este rusine de evanghelia lui Hristos, pentru ca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire”. Contrar intelegerii gresite care este raspandita astazi, noi evanghelicii trebuie sa fim definiti teologic si nu politic, social sau cultural.
     In spatele acestei afirmatii sta faptul ca identitatea este pretioasa si are o semnificatie puternica pentru grupuri cat si pentru indivizi. In sensul  liberal clasic al intelegerii libertatii, identitatea este de o importanta capitala. Exista pericole grave in definirea politica, a identitatii noastre, de aceea noi insistam ca noi insine si nu carturarii sau presa, sau opinia publica, sa avem dreptul sa spunem ceea ce noi insine consideram ca suntem. Noi suntem ceea ce declaram ca suntem si ne impotrivim tuturor incercarilor de a fi prezentati in termeni care ar arata „adevaratele” motivatii si agenda noastra „reala”.
Evanghelicii definiti si intelesi in felul acesta, formeaza una dintre marile traditii care s-au dezvoltat in cadrul Bisericii Crestine de-a lungul secolelor. Noi apreciem, pe deplin principiile care definesc alte traditii majore si noi suntem alaturi de ei si lucram impreuna cu ei la problemele etice si sociale care ne preocupa in comun. La fel ca si ei noi suntem preocupati pentru o „credinta adevarata si o inchinare adevarata” si  dedicati „universalitatii” Bisericii Crestine, de-a lungul secolelor, continentelor si culturilor, si de aceea axiomei centrale a credintei crestine exprimate in consensul Trinitarian si Cristologic al bisericii primare. Si totusi noi consideram importante convingerile Evanghelice care sunt distincte profund, fata de alte traditii, distinctii pe care le sustinem din cauza ca noi le vedem ca si adevaruri biblice care au fost recuperate de Reforma Protestanta, si sustinute de multe miscari de reinoire si de trezire care au urmat si care sunt vitale pentru o cunoastere sigura si mantuitoare a lui Dumnezeu - pe scurt, credinte care sunt in concordanta cu Vestea Buna a lui Isus.
De aceea Evanghelicii sunt  cei care il urmeaza pe Isus Hristos, pe deplin crestini adevarati in sens clasic si in sens istoric de peste doua mii de ani. Evanghelicii sunt angajati sa gandeasca, sa actioneze si sa traiasca  asa cum Isus a trait si a invatat  si sa prezentam lumii acest adevar si Vestea Buna a lui in asa fel incat sa fim identificati ca si ucenici ai Lui.
Noi nu avem pretentia ca principiile Evanghelice care definesc credinta noastra si viata noastra potrivit cu Vestea Buna a lui Isus sunt numai ale noastre in mod unic. Scopul nostru nu este sa atacam sau sa excludem ci sa reamintim si sa reafirmam si deci sa adunam si sa reformam. Pentru noi este important sa definim imperativul si telul suprem al celor care vor urma calea lui Isus.
In acelasi timp, de obicei, noi nu conducem in public  sub numele de Evanghelic. Noi suntem simpli crestini, sau dintre cei care il urmeaza pe Isus sau care adera la crestinismul redus la esente, dar principiile Evanghelice sunt capitale pentru modul cum vedem si practicam credinta noastra.
    Aceasta este usor de spus dar este o mare provocare de a trai conform acestora. A fi Evanghelic si a defini credinta noastra si viata noastra conform Vestii Bune a lui Isus asa cum ne invata Biblia, inseamna sa ne supunem vietile noastre in intregime domniei lui Isus, si adevarurilor si modului de a trai care il cere El de la urmasii Lui, pentru ca ei sa poata deveni ca EL, sa traiasca asa cum EL a invatat si sa creada asa cum El a crezut.


FERICIREA PE PĂMÂNT
de Daniel Lucescu

            Nu ştiu cine ar fi calificat să scrie despre fericire. Cineva care este în culmea fericirii sau cineva fericit cu nefericirea lui. Mă feresc să scriu definiţia fericirii enunţată de filozofi, poeţi sau alţi gânditori. Cine mai are azi timp să contempleze la ideea de fericire. Fericirea nu mai este exprimata  în cuvinte atât de mult astazi. Ea este afişată  tot mai mult  în imagini.

       Peste tot unde îţi arunci privirea vezi reclame publicitare mari, care îţi prezintă oameni care au atins starea de fericire după ce au  ajuns în posesia unui obiect. Vezi o doamnă care dansează, plină de fericire, prezentată cu un zâmbet larg,  alături de aspiratorul, probabil mult visat. Zilele acestea am remarcat o maşina îmbrăcată  într-o reclamă care spunea că „A adopta un animal înseamnă fericirea” („Happiness is adopting a pet”). Zeul comerţului a devenit zeul fericirii. Acest zeu este foarte persuasiv. Dacă îţi declari nefericirea cu ce ţi-a oferit anterior, nu se lasă bătut vine cu o alta ofertă.  Dacă alte şi alte oferte nu te fac fericit atunci  tu eşti cel care ai o problemă. Nu ştii să fii fericit.

             Născuţi fiind în România avem o problemă, cel puţin aşa credem. Nu ştiu dacă şi în alte state televiziunea a avut o emisiune cu titlul „Am întâlnit şi români fericiţi” cum a avut Televiziunea Româna. Aceasta era imediat dupa revoluţia din decembrie 1989. Conform unui  studiu, există o schimbare în bine,  România este considerată o ţară a nemulţumirii moderate din 1997 încoace.

            Pe de altă parte un om de ştiinţă american, Martin Seligman, afirma despre germani: „aceasta ţară mă îngrijorează, căci observ un pesimism în creştere, ca şi cum germanii ar fi prizioneri într-o colivie simbolizând chiar mila de sine”. Pe forumul Jurnaului Naţional, am găsit impresia unui român aflat în vizita în America. El declara „Am văzut şi americani nefericiţi ... dar am văzut şi români fericiţi.” El  a vizitat un sat Lockport în apropierea oraşului Houma unde locuiesc peste 1000 de români fericiţi de câştigul săptămânal dar nefericiţi de despărţirea de cei dragi, iar americanii din acel sat se mulţumesc cu salariu mai mic decât al lor.

             Pentru a înţelege mai bine de ce unii oameni se declară  mulţumiţi cu viaţa lor, oamenii de ştiinţă au dezvoltat un nou domeniu de cercetare ştiinţific „economia fericirii” („economics of happiness”). Aceştia examinează situaţia celor care se declară fericiţi din punct de vedere al veniturilor financiare, starea de sănătate, nivelul de educaţie, ocupaţia profesională, situaţia familială. Nu ştiu cine va folosi  rezultatele descoperite.

            Un studiu elaborat de Pew Global Attitudes efectuat în 47 de ţări de glob a descoperit că tot mai mulţi oameni din tot mai multe ţări se declară mult mai satisfăcuţi cu viaţa lor în prezent decât în urmă cu cinci ani. Cei care se declară mai fericiţi acum decât în urmă cu cinci ani locuiesc în ţări care au cunoscut o creştere economică puternică. Această corelare dintre creşterea veniturilor pe cap de locuitor şi starea de a se declara fericiţi este mai evidentă în ţări cum ar fi China, India, ţări din America Latină şi ţări din Europa de Est. Oamenii care locuiesc în ţările dezvoltate sunt relativ mai fericiţi decat cei care locuiesc în ţările sărace. Daca 65% dintre americani şi 71% dintre canadieni sunt mulţumiţi cu viaţa lor, cei din Europa de Vest tind să fie oarecum mai puţin fericiţi 57% dintre francezi şi 48 dintre germani. Prin comparaţie oamenii din Kenia numai 1 din 6 (16%) sunt mulţumiţi cu viaţa lor.

             Aceste rezultate au fost descoperite în răspunsul dat de oamenii cărora li s-a prezentat o scară a vieţii cu zece trepte. Li s-a cerut să-şi imagineze ca prima treaptă reprezintă cea mai rea situaţie posibilă pentru viaţa lor iar ultima treaptă, a zecea, cea mai bună poziţie în care s-ar putea afla în viaţă. Apoi li s-a cerut să  raspundă ce treaptă a acestei scări reflectă cel mai bine situaţia lor actuală. Datele obţinute sunt comparate cu cele obţinute anterior, în fiecare an.

            Deşi s-a constat o puternică corelaţie între creşterea veniturilor şi creşterea gradului de satisfacţie privind viaţa, s-ar părea că aceasta nu este singura condiţie a fericirii. Populaţia din America Latina se arată a fi mai mulţumită de viaţa lor decât cei din Europa de Vest şi de Est, Asia sau Africa. Daca 65% dintre americani par a fi multumiţi de viaţa lor, studiu Pew arată că mexicanii, într-o proporţie mai mare se declară fericiţi (75%).iar venitul pe cap de locuitor este de 4 ori mai mare în America decat în Mexic. Aceasta arată că fericirea în viaţă este determinată şi de alţi factori, nu numai de veniturile obţinute.

            Un studiu despre fericrea americanilor arată că aproximativ o treime se declară foarte fericiţi (34%, jumătate se consideră destul de fericiţi (50%),iar un procent de 15% nu se simt  fericiţi, rămânând 1% care nu ştiu, nu ştiu ce să declare sau nu ştiu dacă sunt sau nu fericiţi. Acest studiu, după cum spunea un comentariu al Pew  Research Center, nu  poate cunoaşte factorii care influenţează fericirea la nivel individual. La acest nivel  fericirea este puternic influenţată de evenimentele din viaţă (Ai fost promovat profesional? Ai avut un conflict în familie?) precum şi de carcateristicile psihologice ale fiecărui individ (repectul de sine, optimism, capaciatea de a iubi, etc). Personal cred ca unii pot fi fericiţi cu nefericirea lor iar alţii nefericiţi cu fericirea lor.

        Prin această prismă limitată a acestui studiu sau descoperit câteva corelaţii interesante privind fericirea americanilor.  Oamenii căsătoriţi (43%) sunt mai fericiţi decât cei necăsătoriţi (24%). Părinţii sunt mai fericiţi decât cei care nu au copii. Republicanii (45%) sunt mai fericiţi decât democraţii (30%), şi independenţii (29%). Religiozitatea sau frecventarea bisericii îi face mai fericiţi pe cei care frecventează biserica săptămânal (43%) în comparaţie cu cei care trec lunar sau mai rar pe la biserică sunt numai 31% dintre aceştia fericiţi. Dintre cei care nu merg deloc la biserica numai 26% se declară fericiţi. Albii şi hispanicii sunt mai fericiţi decât negrii. Cei care lucrează sunt la fel de fericiţi ca şi cei care s-au pensionat.  Şi contrar reclamei menţionate mai sus, proprietarii de animale nu sunt mai fericiţi decât cei fără compania acestora.

            Rămâne totuşi întrebarea „Cine ne va arăta fericrea ?”. Mulţi punem greşit această întrebare despre fericire, şi ne întrebăm, Ce ne va  aduce fericirea? Am crescut într-o comunitatea care caută răspunsul la această întrebare, „Cine ne va arata fericirea?” în psalmii lui David. „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi.... ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului....” (Psalmul 1), „Ferice de cel cu fărădelegea iertată...(Ps 32), „Ferice de cei ce locuiesc în casa Ta...”(Ps 84.4), „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac...” (Ps 41:1), „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul...” (Ps144:15) şi  aşa mai departe.  Au fost momente când trăiam „stări de nefericire” descrise tot de David,”...Totuşi erau să mi se indoaie piciorul şi erau sa-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi....” (Ps 73). Dar aceste stări pentru un creştin adevărat nu sunt decât dovezi ale imaturităţii spirituale, o stare de decădere spirituală prin inversarea valorilor şi a priorităţilor, o distorsionare a filosofiei de viaţă, sau amestecul acesteia cu filosofia lumii.  În biserica unui mare tele-evanghelist,  am văzut oameni care arătau cel puşin împliniţi din punct de vedere material cum luau notiţe de zor la predicile lui care aveau motto-ul „O viaţă mai bună acum”. Enunţul lui Isus care spune „Că ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul..” a fost „adaptat” în varianta „Ce ar fi dacă omul ar câstiga şi lumea şi sufletul...” Este o comercializare a fericirii spirituale.  Fericirea sau mulţumirea este o stare pe care trebuie să ne deprindem să o atingem prin exersarea încrederii noastre în Dumnezeu,”...căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug, şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte...” (Scrisoarea lui Pavel bisericii din Filipi.)

“Adevăruri care nu se negociază”, dar care în politică totuşi trebuie negociate    

„Am nevoie de încă  20 de ani pentru a împlini  viziunea pe care o am cu privire la „Liberty University”, pentru ca ea să devină o mare universitate creştină”. Acestea sunt cuvintele spuse de Rev. Jerry Falwell, într-un interviu la CNN cu o săptămână înainte de a muri.

            Marţi ,15 Mai 2007, la vârsta de 73 de ani a murit Rev. Jerry Falwell,  recunoscut în America ca mobilizand creştinii conservatori să devină o voce în  politică, o voce pentru apărarea valorilor tradiţionale ale familiei, după ce a fondat în 1979  „Moral Majority”.

            Ar trebui să se implice creştinii în politică? In ce măsură? Exprimarea opţiunii prin participarea, pur şi simplu, la vot nu ar fi suficientă? Participarea, drept candidat  la alegeri, pentru ocuparea de funcţii publice de primari, consilieri, senatori şi deputaţi, preşedinţi, ca raspuns la chemarea pe care o simt unii, n-ar fi benefică? Care ar fi partidul sau candidatul în alegeri care ar merita să fie susţinut? Ce atitudine trebuie să avem când un candidat pe care l-am susţinut a eşuat moral?

             Mulţi văd ca o oportunitate şi o provocare în acelaşi timp faptul că, un sfert din toţi cei care votează în America de astăzi sunt creştini evanghelici. E o situaţie unică  pentru intreaga lume, nu-i aşa?   

            Creştinismul a rezistat secole de-a randul  sub diferite  orânduiri sociale şi sisteme politice. In perioada politeismului din  primele secolele, cu practicile lui imorale religiose, ca şi în perioada în care religia era oficială, de stat. Sau chiar în perioada comunistă, atunci când religia oficială era ateismul. Tot mereu creştinii au înţeles misiunea lor de a fi sare şi lumină într-o lume care întotdeauna, mai mult sau mai putin vizibil, trăieşte în intunericul spiritual.

            Dar creştinismul are o misiune diferită prin Biserică faţă de cea a unui guvern sau a unui sistem politic al unei naţiuni. Porunca „propovaduiţi Evanghelia şi faceţi ucenici din toate neamurile” poate fi recunoscută  drept testamentul lui Iisus pentru orice creştin şi orice biserică creştină. Prin această misiune noi pregătim oameni pentru a deveni cetăţeni a unei alte împărăţii, o împărăţie veşnică, sub autoritatea veşnică a lui Dumnezeu, care se extinde şi asupra acestei existenţe trecătoare . 

            Această sintagmă: a fi sare şi lumină poate fi înţeleasă ca  model de trăire în societate ca un model de traire. 

          A fi sare şi lumină este parte din MISIUNEA creştinului de a propovădui Evanghelia şi nicidecum o altă misiune adăugată şi realizată prin activism politic.

Situaţia specială din America şi situaţia privilegiată din ţările democratice, printre care şi Romania de azi, ne poate duce la tentaţia de a cădea în extremă. Am putea trege pripit concluzia că, politica rezolva totul şi ... hai, deci, să transformăm Biserica într-un forum politic.

            Drumul politic pentru rezolvarea prin legislaţie a problemelor morale şi sociale poate fi de cele mai multe ori lung şi fără o dezvoltare în direcţia dorită. Suntem avertizaţi pe de o parte că, „în zilele din urmă vor fi vremuri grele”, din punct de vedere moral, şi că, mesajul moral-spiritual creştin va ajunge până la marginile pământului înainte de sfârşitul acestei lumi, indiferent de sistemele politice din felurite locuri. Căci, uneori un sistem politic ne va fi favorabil, iar un altul ostil, dar, indiferent de context, misiunea este aceeaşi, cu aceleaşi obiective şi scopuri, sub o aceeaşi autoritate, cu acelaşi adversar. 

„Să fim clari: Cetăţenii creştini ai oricărei naţiuni au obligaţia morală să se angajeze, până la un nivel oarecare, în viaţa politică. Noi nu recomandăm ieşirea din arena politică. Noi îi admirăm în special pe cei ce au chemarea în acest    domeniu: primari, consilieri, senatori, deputaţi, preşedinţi. Această chemare este la fel de nobilă precum chemarea de a fi instalator ori pastor. Dar creştinii care intră în politică si cei care se roagă pentru ei trebuie să nu uite un lucru: speranţa pentru această naţiune şi lume, în general, este în realitate descoperită cel mai mult duminică de duminică la biserică.”  (Christianity Today, editorial din  23 Iunie 2006)

            Răspunzând la întrebarea: „Ar trebui creştinii să renunţe la lupta politică?”, Jerry Falwell a spus într-un interviu că, „dacă creştinii nu conduc bătălia în apărarea copiilor nenăscuţi, atunci cine ar trebui să o facă? Dacă creştinii nu se opun căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex, atunci cine ar trebui să o facă? Dacă poporul credinţei nu apără libertatea religioasă în viaţa publică, inclusiv în şcoală, atunci cine ar trebui să o facă? Dacă creştinii nu strigă împotriva răului din poziţiile de sus ale societăţii, atunci cine ar trebui să o facă?”

Raspunsul lui Jerry Falwell ne conduce şi la descoperirea domeniilor în care evanghelicii ar trebui să-şi concentreze eforturile  luptei politice.

Dar, asupra acestui aspect liderii evanghelici nu au cazut totdeauna de acord. Din 1980, când, începând cu „Moral Majority”, s-a redefinit în America peisajul politic prin intrarea în scenă a creştinilor evanghelici şi până astăzi, au apărut schimbări în agenda politică a liderilor evanghelici din noua generaţie. In The New Work Times  se subliniază că, de exemplu, „pastori ca Rev. Rick Warren din Biserica Saddleback, Orange County, California şi Rev. Bill Hybelsdin Willow Creek Comunity Church” din Chicago, lideri din noua generaţie, sunt mult mai mult înclinaţi să vorbească despre cauze mai liberale precum SIDA, Darfur, săracie şi încălzirea globală decât subiecte controversate ca avortul sau căsătoria persoanelor de acelasi sex”

            Curios este că, se afirma că avortul sau căsătoria persoanelor de acelaşi sex ar fi subiecte controversate între evanghelici. Chiar în Newsweek din 13 Noiembrie 2006 se prezintă adevărul că sub aceeaşi umbrelă a evanghelicilor se afla un spectru larg de la stânga la dreapta a evanghelicilor cu angajare în politică.  Liberali ca Jim Wallis, moderaţi ca T.D. Jakes, conservatori ca Rick Warren şi ultraconservatori ca James Dobson, Jerry Falwell, Pat Robertson se află uneori în dispută asupra agendei politice în care ar trebui să-şi concentreze eforturile evanghelicii.

            James Dobson, preşedintele organizaţiei „Focus on the Family”,  prezinta pe site-ul său informaţii care să-l ajute pe creştinul care votează pentru a o face ghidat de  aşa  zise „adevăruri care nu sunt negociabile”, indiferent de partidul la care este afiliat candidatul.

Aceaste adevăruri sunt:

1. Sacralitatea vieţii (avortul şi eutanasia)

2. Bioetica (clonarea umană şi altele)

3. Căsătoria (căsătoria homosexualilor).

Există, de asemenea, o chemare a Asociaţiei Naţionale a Evanghelicilor din America la responsabilitate civică, care  conţine o listă mai mare de principii creştine pentru angajare în politică, afirmand că:

1. Noi luptăm pentru  protejarea libertăţii religioase şi a liberatăţii de conştiinţă. Dumnezeu a creat pe om ca o fiinţă liberă şi, în acelaşi timp, responsabilă înaintea Lui. Dumnezeu permite ca  grâul şi neghina să crească împreună până la seceriş, Dumnezeu trimite ploaie şi peste cel bun şi peste cel rău şi peste cel ce ascultă de El şi peste cel ce nu ascultă de El. Astfel toţi coexistă într-o societate care împărtăşeşte binecuvântările Lui.

2. Noi luptăm pentru cultivarea vieţii de familie şi protejarea copiilor. Familia este importantă pentru sănătatea societăţii umane în contrast cu supraestimarea libertăţii individuale şi a drepturilor. Multe rele sociale ca alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, pornografia, libertinismul sexual, abuzul sexual, divortul, avortul la cerere sunt consecinţa a abandonării responsabilităţii membrilor familiei.

3. Noi luptăm pentru protejarea sacralităţii vieţii umane. Fiecare fiinţă umană este creaţia lui Dumnezeu după chipul Lui şi  aflată în preocupările lui Dumnezeu încă înainte de naştere. Avortul, eutanasia şi experienţele genetice violează demnitatea fiinţei umane.

4. Noi urmărim să aducem justiţie şi să manifestăm compasiune pentru cei săraci şi vulnerabili. Isus s-a identificat cu săracii şi cu cei vulnerabili. Pot fi incluşi aici nu numai săracii, dar şi femeile, copiii, bătrânii, persoanele cu handicap, imigranţii, refugiaţii, minorităţile, persecutaţii, prizionerii. Dumnezeu evaluează o societate după  modul cum îi tratează pe cei de jos din societate.

5. Noi luptăm pentru protejarea drepturilor omului. Guvernul trebuie să fie obligat prin constituţie să protejeze drepturile de baza ale omului. Primind viaţă de la Dumnezeu, noi avem nevoie de hrană, adăpost, îngrijire şi pentru asta avem dreptul la proprietate, la căsătorie, viaţă de familie încât să creştem şi să educăm copii. Ne opunem în acelaşi timp aşa ziselor drepturi la căsătorie a persoanelor de acelasi sex sau „dreptul de a muri”.

6. Noi urmărim să instaurăm pacea şi luptăm pentru reducerea violenţei. Speranţa noastră este că într-o zi Dumnezeu va împărăţi, aducând o societate dreaptă şi paşnică în care oamenii se vor bucura de rezutatul muncii lor, fără  interferenţa unui opresor străin. Fiind creştini, recunoaştem că Dumnezeu nu ne-a chemat să instaurăm împărăţia Sa prin forţă.

7. Noi lucrăm pentru protejarea creaţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a încredinţat nouă să fim administratori ai creaţiei Lui, pământul cu tot ce este pe el. Aceasta este o responsabilitate sacră şi nu o autorizare să abuzăm prin degradarea mediului înconjurător. Aerul curat, apa curată, resursele adecvate sunt importante pentru sănătatea publică, de aceea guvernul are responsabilitatea să protejeze mediul de la degradare. (Puteti citi cele 12 pagini ale documentului NAE, accesând  la adresa  www.nae.net  „For the Health of a Nation”)

 Aceste 7 chei sunt priorităţi ale evanghelicilor, pe lângă celelalte elemente  specifice politicii, care în acelaşi timp reprezintă misiunea creştinilor, în mod individual şi colectiv,  prin Biserică.

 Lupta în promovarea acestor principii creştine în politică, prin adoptarea unor legi care să le consfinţească, nu va fi lipsită de atacuri care îi vor eticheta pe creştinii evanghelici  ca fiind agenţi ai intoleranţei, sau că susţin ceva istoric depăşit , bazat pe modul în care interpretau oamenii lumea acum 5,000 de ani. Când eşti un membru al unui mic grup nomad, luptându-te să supravieţuieşti într-o lume ostilă, este normal să faci tabu împotriva homosexualităţii sau avortului şi să fii etichetat că ignori milenii de acumulări ştiinţifice ale omenirii.

De aceea, unii lideri evanghelici mai tineri au părăsit politica şi s-au dedicat să înveţe pe creştini să influenţeze cultura prin alte metode cum ar fi media şi artele. NewYork Times consemnează într-un articol din Mai, 2007, opinia lui Andy Crouch, editorialist la Christianity Today: „Eu cred că politica nu mai este aşa importantă pentru tinerii lideri evanghelici cum a fost pentru cei din vechea generaţie, pentru că noi recunoaştem din experienţă că politica nu determină  moralitatea culturii. Politica reflectă, de fapt, ceea ce cultura în general vrea.” Altfel spus , politicienii vor vota legi pe gustul  majorităţii alegătorilor, alegători care  se îndepărtează tot mai mult de acele „adevăruri care nu se negociază”.

Teologul Carl Henry scria: „Creştinii nu ar trebui să se sprijine  pe implementarea legilor în împlinirea imperativelor divine, la care ei sunt chemaţi sa le comunice necreştinilor prin predicare şi persuasiune”. David Mc Kenna  scria: „Refuzând să se alinieze  El însuşi unui partid politic şi refuzând să folosească puterea trecătoare, Isus ne-a averizat împotriva captivităţii politice  căreia i-ar putea fi victimă Biserica”.

„Calea îngustă” a  agendei politice evanghelice este în dificulatea de a fi legalizată într-o lume în care cei mai mulţi merg  pe „calea larga”.  

 Evanghelicii - cu cine votează?

Pentru unii din comunitatea  românească din America aceasta este o întrebare retorică. Raspunsul este unul singur . Nu? Au libertatea de a vota cu cine vor. Nu-i aşa? Nu-i aşa că nu acesta este singurul răspuns la care mulţi s-ar fi aşteptat din partea mea? Evanghelic  sau  neoprotestant, cum se spune în România, din tată în fiu, cum este posibil să răspund astfel la această întrebare? Este intrigant pentru unii dintre confraţii mei neoprotestanţi. Percepţia mea ca nou venit în America acum câţiva ani era că, dacă nu votez cu “republicanii” aproape că aş putea fi declarat eretic.

   Am aflat acum făcând cercetări pe acest subiect că au existat, şi probabil mai există, excese în zelul unor evanghelici, când este vorba despre politică. Am câteva exemple care demonstrează că este posibil nu numai fanatismul religios, ci si cel politic.

   La alegerile prezidenţiale din 2004, fostul pastor al Bisericii Baptiste din Waynesville din Carolina de Nord, a declarat în faţa congregaţiei că cei care intenţionează să voteze pentru John Kerry, senatorul denmocrat, trebuie fie să părăsească biserica, fie să se pocăiască. Un număr de 9 membri  care nu s-au conformat acestui ordin au fost expulzaţi şi apoi reprimiţi, după ce acest pastor a fost demis.

 Rev. Darlene Thomas Mc Guire, copastor al unei biserici din New York, înaintea alegerilor din 2000, când doamna Hillary Clinton era în competiţie cu un membru din Congresul Statelor Unite, Rick Lazio, pentru un loc în Senatul SUA, a declarat în faţa  congregaţiei că oponentul lui Hillary este un diavol. Apoi aceasta a condus adunarea în intonarea unui vechi imn religios:

 „I told Satan get thee behind; I told Satan get thee behind; Victory today is mine!” Adică: „I-am spus lui Satan: treci înapoia mea ,... Astăzi victoria este a mea”. Apoi, aceeaşi doamnă, pastor asistent al acestei biserici, a condus congregaţia în intonarea variantei revizuite a aceluiaşi imn „I told Lazio (care este catolic) get thee behind ....etc”

 Am expus aceste două exemple pentru că ele arată extrema la care se poate ajunge pentru a câştiga voturile evanghelicilor în batalia politică.

Religia continuă să joace un  rol importatnt încă, în politică, în America, dar asta nu înseamnă că nu sunt posibile şi anomalii, excese, manipulare, demagogie.

 Nu toţi politicienii care spun „God Blees You” merită votul evanghelicilor, fără o cunoaştere a candidatului dincolo de aceste cuvinte. Faptul că el aparţine unui anumit partid (republican sau democrat) nu-l califică automat ca fiind demn de votul meu. Este adevărat că, evanghelicii au acele  adevăruri care nu sunt negociabile: avorturile, căsătoria persoanelor de acelaşi sex, eutanasia, clonarea umană etc. Chiar dacă politic nu se va ajunge la o implementare totală a acestora, mai sunt şi alte lucruri importante pentru viaţa naţiunii ca sistemul de sănătate, educaţia, ecomnomia, imigraţia etc.  Şi atunci nu pot să judec un candidat numai sub aspectul acestor adevăruri care nu se negociaza, ci sub toate aspectele luate în discuţia privind soluţiile politice. „Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi daţi lui Dumnezeu ce-i a Lui Dumnezeu” se aplică şi în politică foarte bine.

 Acest curent al promovării în politică a unor candidaţi, care se declară neoprotestanţi, a ajuns şi în România de mai mulţi ani. Mulţi credincioşi neoprotestanţi au dat votul lor în favoarea acestora numai pentru simplul fapt că erau „de-ai noştri”. Aşa au ajuns primari consilieri locali şi judeţeni, parlamentari dintre cei care sunt membri ai unor biserici neoprotestante. Motivaţia, cel puţin declarată, a unora este că, trebuie să fie şi în politică oameni, creştini devotaţi, care să fie „sare şi lumină”. Iar când a fost vorba  despre realegerea lor, pentru încă un nou mandat, şi-a pus problema cineva să cerceteze care a fost cu adevărat activitatea lor? Şi-a pus cineva întrebarea: nu cumva au fost în acelaşi mers cu „lumea”, fără măcar a face un gest de opoziţie faţă de  practicile atât de criticate ale multor politicieni romani? Nu am auzit de gesturi politice de luptă împotriva corupţiei, care să-i aducă în atenţia opiniei publice, chiar cu riscul de a fi demişi din partidul care i-a propus pe listele sale.

Este importantă prezenţa evanghelicilor în viaţa publică. Ea este justificată  de ideea predicii de pe munte: „Voi sunteti sarea pamantului.”  Dar tot acolo se arată ce impact negativ de proporţii poate avea un evanghelic care  îşi pierde calitatea de „a săra”. „Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi gustul de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.” O persoană care ajunge să  câştige încrederea electoratului pe  afirmarea valorilor creştine în activitatea sa politică, iar mai târziu se dovedeşte a nu fi fost decât un mod de a câştiga voturi, are soarta aceasta descrisă mai sus, „lepădat afară şi călcat în picioare de oameni”.

Să luăm un caz numai. Ted Hagard, fostul preşedinte al Asociaăiei Evanghelicilor din America. A apărut în public la televiziune şi alte forumuri ca un luptător aprig împotriva căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex, ca apoi să se dovedească a fi ipocrit. A fost unul care a apelat la serviciile de prostituţie pentru homosexuali. Nu numai că el a avut această  soartă de a fi lepădat şi călcat în picioare de oameni, dar a adus un mare deserviciu evangheliei. ”Tatal nostru care este în ceruri nu a mai fost slăvit...”   Prin acest exemplu am intenţionat să răspund celor care spun că şi în alte partide sunt oameni imorali. Diferenţierea o face ipocrizia, şi impactul negativ, care face pe cei mai slabi să păcătuiască, ceea ce în „politica” biblică este foarte grav. „Cine face pe cel mai slab să păcătuiască mai bine şi-ar lega o piatră de moară de gât şi s-ar arunca în mare “.

Să nu ne lăsăm manipulaţi de activişti de partid care sunt prin bisericile noastre. Sunt unii care au slujit partidul unic, în trecut, în România şi astăzi în democraţie, cred că este numai un partid care merită să primească voturile evanghelicilor, şi asta indiferent de ceeea ce face acel partid.

Nu agreez intru totul afirmaţiile politice ale lui James Dobson, dar am apreaciat atitudinea lui şi a organizaţiei întemeiată de dânsul în situaţia electorală din anul 2008, din America. Nu susţine nici un candidat la preşedinţia Statelor Unite pentru anul 2008, dar în acelaşi timp pune la dispoziţie pe site-ul organizaţiei (www.citizenlink.com) o prezentare sumară a punctului de vedere al candidaţilor cu privire la cele mai importante subiecte. 

Apelul de a merge în rugăciune pentru aceste alegeri mi se pare  sublim, biblic, inspirat potrivit, de bun simţ,”...căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt  au fost rânduite de Dumnezeu...” Rugăciunea, astfel, nu este bună numai înainte de a ne pune în pat seara sau înainte de a lua masa, ci şi înainte de a merge la cabina de vot.

Am o glumă despre religie şi politică pe care a scris-o E.J. Dionne Jr , editorialist  la The Washington Post , într-una din cărţile sale:

„Doamna O’Reilly şi fiul său care era întotdeauna atent cu ea şi o ducea la urne de fiecare dată în ziua alegerilor. Doamna O’Reilly totdeauna a votat democraţii. Fiul ei, un membru de succes al clasei de mijloc, devenind independent, a votat de cele mai multe ori pentru republicani. Aşa cum era în obiceiul lor, fiul a întrebat-o pe mamă cum va vota de data aceasta, iar dânsa a replicat ca intotdeauna pe democraţi. Fiul puţin nervos se uită la mama lui şi spuse: Mama, dacă Isus vine înapoi pe pământ şi candidează ca republican, vei vota impotriva Lui? Iar doamna O’Reilly raspunse: Oh! De ce ar fi trebuit ca Isus să-şi schimbe partidul după toţi aceşti ani care au trecut?”

   Totusi, eu cu cine votez în 2008? Am libertatea să votez cu cine vreau. Nu-i asa?

ARTA DE A  FI  ARTIST CREŞTIN

În toiul “iernii” din Phoienix, statul Arizona, în ianuarie 2007, am fost surprins într-un mod plăcut să fiu invitat  împreună cu soţia mea să participăm la o expoziţie de artă plastică în centrul oraşului la Herberger Theater Center. Nu am stat prea mult pe gânduri pentru a răspunde afirmativ invitaţiei.
    După trei ani de şedere în America, ca rezident permanent, a fost binevenită participarea noastră la un act de cultură, după ce stressul acomodării s-a mai diminuat. L-am simţit ca un pas spre integrarea noastră  în noua cultură şi civilizaţie. Era ca un act de “bun venit” mai mult decât spus în cuvinte  de către cineva cu un zambet larg. Am fost cuprinşi de o mândrie  americană de origine română (nu o spun in mod ironic) pentru că la această expoziţie a fost invitată să-şi prezinte lucrările ei de pictură, alături de alţi zeci de artişti din statul Arizona, şi o româncă, artist internaţional, care acum  este şi ea rezident în statul Arizona, împreună cu famila ei şi  cu sora ei geamănă.
    Lia Eliza Rusu, sora noastră de credinţă, a fost invitată la această expoziţie ca un artist  recunoscut deja pe plan internaţional. In afară de faptul remarcabil că lucrarile ei se află  în colecţia mai multor muzee din România, alte lucrări de artă  ale Liei Eliza Rusu pot fi admirate în colecţii private din Germania, Franţa, Israel, Ungaria, Olanda şi Statetle Unite. Lia  Eliza Rusu este înscrisă în Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani, editată în anul 2001 de ARC 2000. M-a captat comentariul făcut de Dr. Maria Zintz, istoric de artă: “... Lia  Rusu  face parte din categoria de artişti care ne face să sperăm că putem recâştiga dragostea, credinţa, starea de graţie, liniştea, bucuria, evadând către lumea unei naturi edenice, neîntinată de infuziile deprimante ale cotidianului...” Acest comentariu descrie numai o parte a caracterului unui creştin devotat, precum este Lia Rusu, care pe lângă înzestrările naturale date de Dumnezeu, a primit şi responsabilitatea administrării unor daruri speciale cu care sa slujească semenilor săi.
    Acum, împreună cu sora ei, Veturia Brîndaş, continuă să fie prezente în expoziţiile organizate în diferite oraşe din statul Arizona.
    La ultima expoziţie organizată de Asociaţia de Arte din Peoria, “Expoziţia de Primavară 2008, Veturia Brîndaş a fost prezentă cu trei lucrări şi a obţinut “Premiul de excelenţă”, iar Lia Rusu a fost recompensată cu “Menţiunea de Onoare”, fiind prezentă cu două lucrări.
    Arta nu este o producţie neutră. Nu numai culoarea, tehnica folosită, stilul trebuie luate în considerare când este judecată o operă de artă. Ea exprimă o  anumită filozofie despre lume şi viaţă a celui care o aduce în fiinţă. Artistul se dezvăluie pe sine, trăirile sale, concepţiile sale, emoţiile, convingerile, bucuria, disperarea, speranţa.
    Deşi arta vestică, în general, este fundamentată pe perioada medievală şi renaştere, când doctrinele biblice erau prezentate sub această formă maselor de oameni neştiutori de carte, în ultimii zeci de ani s-a încercat o abordare neutră a artei. 
    Intr-un articol din “The Christian Science Monitor “ despre Muzeul de Artă Biblică din New York este menţionat comentariul profesorului de istoria artei al Universităţii din Chicago, Robert Nelson: “Incă din perioada iluministă, muzeele au promovat ideea contemplaţiei estetice ca fiind un substitut pentru spiritualiatea religioasă. Misiunea muzeelor a fost să emancipeze masele, expunându-le producţiei artistice vizuale. Era  mentalitatea  ca aproape ceva “mântuitor “ se întâmpla în urma expunerii la arta vizuală.”
     “Arta  a fost o formă superioară de adevăr care a înlocuit religia. Criticii şi istoricii de artă au aplicat criterii formale ca linie, culoare, compoziţie în evaluarea produsului artistic. Muzeele au subliniat obiectul şi nu modul cum a fost folosit în contextul religios.”
    La expozitia inaugurală a Muzeuluii de Arte Biblice din New York (www.mobia.org) au fost prezentate lucrările a 73 de artişti creştini evanghelici. Au fost afişate, alături de picturi şi sclupturi, texte biblice care au făcut ca acestea să fie ca nişte “predici vizuale”. Artistii “au proclamat cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este prezentat în Biblie “, a spus criticul Carol Crown, profesor asociat de istorie a artei la Universitatea din Memphis”.
  Dar nu numai opera artistică creştină a avut de suferit în epoca modernă, ci şi artiştii creştini care vor să promoveze o artă de inspiraţie biblică şi creştină.
Chistianity Today a inregistrat intr-un articol aspectele acestui fapt. Bruce Herman de la Gordon College de exemplu a avut experienţa de a-i fi respinse lucrările de la una dintre marile galerii din zona Bostonului. Criticul de artă, care în trecut a fost un simpatizant al său, acum a apreciat că picturile lui Bruce au devenit prea serioase şi prea puţin ironice, din punct de vedere religios. Pe de altă parte, un alt artist creştin, Ed Knippers a avut surpriza că lucrările lui să fie scoase dintr-o expoziţie a unui colegiu creştin.  Sculpturile sale erau prea indecente şi au tulburat pe prea mulţi vizitatori creştini.
  S-ar părea că acest subiect al artei creştine vizuale produce controversa. Termenul de „artă creştină”, prin definiţie, reprezintă toate lucrările de artă care au fost produse în încercarea de a ilustra , suplimenta şi portretiza într-o formă tangibilă principiile creştine. Arta creştină este o formă veche de exprimare. Cea mai veche piesă, care s-a descoperit fiind păstrată adecvat, este o pictură din anul 70 după Hristos, în zona oraşului Meghido, din nordul Israelului.
 Un pictor creştin din California, care a avut lucrările expuse în mari galerii de pe Coastele de Est şi de Vest ale Americii, a fost întrebat odată cum  reuşeşte să trăiască din arta sa. „Picturile mele”, spunea domnia sa, „au fost achiziţionate exclusiv de oameni bogaţi, adesea patroni evrei, care erau interesaţi în investiţia  financiară în sine şi, în acelaşi timp, nu au arătat  interes faţă de subiectul şi semnificaţia lucrărilor. Pe de altă parte, subliniază acelaşi artist, dacă ar fi să aştepţi să găseşti cumpărători printre oamenii care frecventează bisericile, aceasta ar fi o invitaţie la faliment.
  Vizita mea şi soţiei mele la expoziţia de artă la care am participat a rămas ca o experienţă pe care am vrea să o repetăm. Lia Rusu împreună cu sora ei Veturia Brîndaş vor mai expune. Sper să vă ţinem la curent cu viitoarele expoziţii în care vor fi prezenţe româneşti. Ne aşteptăm să vă întâlnim pe cei din zona Phoenix. Oricum, cu soţia mea împreună ne-am hotărât să achiziţionăm cel puţin două tabouri  ale acestor artiste valoroase.
     In casele, construite din cele mai preţioase (scumpe) materiale, multor români din America, şi nu numai, cred că şi-ar găsi un loc potrivit o astfel de investiţie spirituală.

Evangheliştii   

Când mă pregăteam să scriu despre cine sunt evanghelicii, am găsit o notiţă mai veche despre declaraţia făcută de papa de la Roma în iunie 2007.  „Singura cale spre adevărata mântuire” se afirma în acea declaraţie document, „se  află prin biserica Catolică, bisericile ortodoxe sunt adevărate biserici dar care au o ”rană” pentru că nu recunosc autoritatea papei, iar bisericile protestante nu pot fi în nici un caz  considerate biserici pentru că au această mare lipsă prin a nu  fi în stare să identifice succesiunea conducerii lor începând  de la apostolii lui Hristos până în prezent.” Mi-aduce aminte de o afirmaţie  pe care o făceau unii evanghelici în România, in perioada copilăriei mele, cum că numai membrii acelei organizaţii bisericeşti  vor fi mântuiţi, unii mergând până acolo că numai cei din România membrii ai acelor biserici vor benficia de harul ceresc mântuitor. Dar nu este momentul şi nici cadru să intrăm în polemică pe această temă, de altfel  foarte sensibilă. Mă rezum să  afirm că personal găsesc o explicaţie, pentru o creştinătate mult prea  divizată,  în ceea ce spune apostolul Pavel bisericii  din Corint: “Mai întâi de toate, aud că între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred, căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumina cei găsiţi buni”. Deşi mulţi ar vrea să impună adevărul lor altora  printr-o structură organizatorică rigidă, iată că s-ar părea ca economia liberă de piaţă funcţioneaza şi în creştinism, bineînţeles după alte reguli decât cele ale cererii şi ofertei.
    Bisericile evanghelice specific Americii deşi sunt de o diversitate mare sub diferit aspect sunt totuşi organizate de mai mulţi ani în Alianţa Naţională a Evanghelicilor  ca o nevoie practică de reprezentare.
    Conform organizaţiei Barna Research Group care se ocupă cu sondaje de opinie şi analize a fenomenului religios din America, un creştin evanghelic  este un creştin care este născut din nou şi care îndeplineşte încă alte şapte conditii: - susţine  că în viaţa lui credinţa  reprezintă un lucru foarte important; este convins că are responsabilitatea de a împărtaşii  convingerile sale religioase despre Hristos  celor care nu sunt creştini născuţi din nou; crede în existenţa  lui satana ca fiinţă şi nu ca simbol al răului; crede că mântuirea, viaţa veşnică  se poate obţine numai prin har şi nu prin fapte bune; crede că Isus a trăit o viaţă fără păcat cât a fost pe pământ; îl percepe pe Dumnezeu ca fiind atotştiutor, atotputernic, divinitate perfectă care a creat  universul şi continuă să-l guverneze şi  să-l conducă şi în prezent.
    Calitatea de creştin născut din nou care stă la baza definirii creştinului evanghelic  se reliefează prin răspunderea afirmativă la două întrebări; ”Ai luat vreodată  în viaţa ta  decizia de a-ţi dedica viaţa ta lui Hristos, şi  este aceasta valabilă pentru tine şi astăzi?“ urmată de o  a doua întrebare: ”Eşti convins că atunci când vei muri vei merge în cer ca urmare a faptului ca ţi-ai mărturisit păcatele şi L-ai acceptat pe Isus ca mântuitor?”
    Comparativ cu evanghelicul ideal o analiză făcuta pe baza sondajelor din ultimii ani, Barna a observat  contradicţii, paradoxuri  şi decepţie în atitudinea şi convingerile oamenilor faţă de credinţa creştină căreia îi aparţin.  
    Este ingrijorător să constaţi că numai un număr redus de creştini văd că  succesul  în viaţă este în dependenţă de relaţia ta cu Dumnezeu şi de modul cum folosim talentele şi darurile primite de la El pentru a produce schimbare în lumea din jurul nostru. Cei mai mulţi creştini, se comentează în analiza efectuată  nu vin la biserică  pentru a-şi dezvolta o filozofie despre lume şi viaţă  iar  majoritatea bisericilor nu fac efortul de a pune la dispoziţie  una, aşa că cei mai mulţi sunt afectaţi, fără chiar să realizeze, de resursele culturale ale vremii. Astfel, eşti împlinit dacă reuşeşti numai să ai o familie puternică sau să faci o educaţie bună copiilor. Dacă 25% din cei întrebaţi n-aveau nici o idee despre ce înseamnă  să ai viaţa împlinită, tot atâţi sunt cei care  cred ca succesul se măsoara cu mărimea bogăţiilor acumulate, atingerea celui mai înalt nivel de educaţie, sau a face ceva semnificativ pentru societate. Toate  acestea sunt lucruri pozitive, demne de apreciat dar nu sunt un scop în sine, în viaţă pentru un creştin.
    Este decepţionant să realizezi, analizând studiile făcute, că o mare majoritate a creştinilor de toate culorile sunt de părere că nu există adevăruri morale cu caracter absolut, derivate din învăţătura creştina a Bibliei. Relativismul moral face ca fiecare creştin să devină legiuitorul, în domeniul eticii creştine. Adică în functie de ceea ce simte pe moment că este corect să facă, în anumite circumstanţe, sau să facă  diferit dacă simte altfel în aceleaşi circumstanţe. Să nu mai spunem că fericirea personală, sau pur şi simplu că sentimentul de confort, sau ceea ce-ţi produce cele mai multe beneficii îţi poate  dicta deciziile morale. Chiar şi ceea ce te-au învăţat părinţii te poate  determina să decizi cei bine şi cei rău chiar dacă este în contradicţie cu Biblia.
    Exista un război în domeniul formelor de închinare şi asupra stilului de muzică, care să fie folosit în închinarea publică în biserică. Barna face observaţia că de fapt este ignorată adevărata problema a închinarii. Se presupune în mod eronat că oamenii înţeleg ce este închinarea şi pentru ce este aceasta, când de fapt sunt foarte puţini dintre cei care în mod real  ajung la o legătura intensă cu Dumnezeu în timpul închinării. Se duce o luptă asupra stilului de muzică ce trebuie folosit, încercându-se a se satisface cât mai multe preferinţe prin combinarea difertelor stiluri de muzică, uitându-se că închinarea  trebuie să-i aducă satisfacţie lui Dumnezeu şi nu plăcere  emoţională  pentru noi înşine.
    S-a constat că deşi  90 la sută din americani au o Biblie proprie, cei mai mulţi adulţi citesc Biblia  destul de frecvent şi o majoritate covârşitoare pretind că sunt în cunoştinţă de învăţăturile de baza ale creştinismului, totuşi  mulţi  declară cele mai ciudate lucruri despre  doctrinele fundamentale ale creştinismului. Satana nu există, Duhul Sfânt este cel mult un simbol, poţi câştiga viaţa veşnică făcând fapte bune, adevărul poate fi înţeles prin lentila raţiunii şi experienţei, Isus a comis păcate cât a trăit pe pământ, iar Biblia, Coranul şi Cartea Mormonilor toate  ne învaţă aceleaşi adevăruri. Aceasta este rezultatul  unei toleranţe creştine greşit înţelese, îmbrăţişarea diversităţii  compromiţând adevărul, să te simţi bine  în loc să confrunţi pe cei aflaţi în rătăcire faţă de  adevăr, neprihănire, să  nu prezinţi limtările cerute de fundamentele crestine.
Există nevoia de  un efort susţinut, din partea tuturor, preoţi, pastori, scriitori, învăţători creştini dedicaţi, să lupte prin orice mijloc  să reducă   acest analfabetism spiritual al zilelelor noastre.
    Încercaţi să-l confruntaţi cu adevărul, să duceti o discuţie serioasă asupra unor situaţii care nu sunt conforme cu Biblia, pe cineva şi cu cineva  din biserica pe care o frecventaţi. Ar fi interesant să  aflăm ce ati descoperit.
    Îmi aduc aminte de o situaţie care descrie un comportament asemănător celui din zilele noastre dar petrecut cu peste 20 de ani în urmă, într-o biserică evanghelică (neoprotestantă) din România. Credincioşii aveau dispute serioase asupra unor chestiuni de comportament  şi vestimentaţie. În toiul  disputei cineva a propus să vedem ce spune Biblia, referitor la aceste lucruri. Replica  majorităţii, inclusiv a unor lideri a fost: „Acum lasă Biblia, noi avem problemele noastre de disicutat”.
    Probabil nimic nu e nou sub soare.  Îmi voi verifica e-mailul să văd dacă îmi trimiteţi ceva comentarii.


O PRIVIRE ASUPRA PEISAJULUI RELIGIOS CONTEMPORAN DIN AMERICA

Pew Forum on Religion & Public Life a realizat un studiu (sondaj de opinie) privind apartenenta  religioasa a celor 225 milioane de adulti care traiesc astazi in Statele Unite.
           Au fost intervievate prin telefon in perioada 8 mai-13 august 2007 peste 35,000 de persoane  cu varsta de peste 18 ani care au raspuns la 40 de intrebari.  Acest studiu este binevenit pentru ca in recesamantele oficiale (Census) nu se mai pun intrebari privitoare la religie din 1950. La nivel mondial numai jumatate din tarile lumii includ intrebari privitoare la religie in recesamantele lor.
        A cunoaste structura religioasa cat si dinamica si diversitatea ei este important pentru America . Aici religia continua sa joace un rol important in viata publica; este tara cu cea mai mare diversitate religioasa , numarand astazi aproximativ 250 de traditii si credinte religioase iar imigratia continua sa contribuie la aceasta diversificare.
        Michael Lindsay, director asistent la Centru pentru Rase,Religie si Viata Urbana la Universitatea Rice afirma acest aspect intr-un articol din New York Times. „Religia este cel mai important factor care determina  atitudinile si comportamentul in America. Este un puternic indicator despre directia in care va ajunge America in politica, cultura, viata de familie.Daca vrei sa intelegi America, trebuie sa intelegi religia din America.”
        Crestinii continua sa fie o majoritate de 78,4%,alaturi de alte religii carora apartin 4,7% din locuitorii adulti din America (Evrei 1,7%; Budisti 0,7%; Musulmani 0,6%; Hindusi si New Age0,4%) si cu un procentaj mult mai ridicat decat in sondajele anterioare 16,1%  declara ca nu  sunt afiliati la nici o religie, ramanand 0,8%(1.800.000 adulti) care au refuzat  sa raspunda sau au spus ca nu stiu.
        Religia crestina, cu care se identifica 176,4 milioane de adulti (78,4%) este divizata in cateva mari grupe care la randul lor sunt fragmenatate in diferita denominatii si traditii.
        Protestantii 51,3% divizati in trei mari categorii:

-evanghelicii 26,3%    

-bisericile protestante traditionale(luterani,metodisti, presbiterieni, etc)18,1% 

-bisericile istorice ale negrilor 6,9%

 Catolicii 23% ; Mormoni 1,7% ; Martorii lui Iehova  0,7%; Ortodocsi 0,6%(1,35 mil)  precum si alti crestini 0,3% 
        Daca in 1980 (2/3) doua treimi se declarau protestanti “astazi se confirma ideea ca America va deveni o tara cu o minoritate protestanta (azi 51%)” afirmau cei din echipa Pew Forum. “Declinul continuu al protestantismului este un lucru foarte important pentru cultura si politica. Traditiile drepturilor civile, tolerantei, individualismul sunt valori care au inflorit din Protestantism “ a spus John C Green, professor de politica la Universitatea din Akron si fost membru al Pew Forum.
        Cele trei mari structuri protestante prezentate in studiu elaborat de Pew Forum  se deosebesc prin doctrine, ca de exemplu pentru  evanghelici calea de mantuire fiind numai prin  acceptarea personala a lui Cristos ca mantuitor, pe cand bisericile protestante traditionale sunt mai putin exclusive. Deosebirile se  vad si in practicile pe care le subliniaza, protestantii traditionali fac eforturi pentru reforma sociala, evanghelicii facand aducerea altora la credinta mantuitoare ocupatia lor de capatai. Daca bisericile traditionale protestante au o lunga istorie a institutionalizarii, evanghelicii s-au nascut din separarea fata de religia institutionalizata. Bisericile istorice ale negrilor s-au format in urma experientei sclaviei si segregatiei care a condus la o dezvoltare a crezului si practicilor lor intr-un context special. Studiul arata ca  bisericile traditionale protestante sunt in declin numeric iar cele evanghelice continua sa creasca.
        Pentru comunitatea romaneasca am extras din studiul de 148 de pagini pe care l-am citit, detalii privind structura bisericilor evanghelice  care reprezinta 26,3% .

        Baptistii evanghelici (sunt si baptisti in ramura protestanta traditionala) sunt 17,2%, penticostalii 4,4% (Assembly of God 1,4% Church of God in Christ 0.4% si Church of God(Tennessee) 0,6% iar 1,9 % din penticostali nu au declarat nici o afiliere unei grupari religioase).      

        Gruparea care a crescut in mod surprinzator sunt cei care nu sunt afiliati la nici o grupare religioasa  desi  5,8 % dintre ei au declarat ca religia joaca un oarecare rol in viata lor. Numarul celor neafiliati s-a dublat fata de 1980 cand erau 5-8% astazi fiind 16,1 %. Printre acestia se afla ateisti 1,6% si agnostici 2,4% ramanand  12,4% pentru care religia nu reprezinta nimic special.

         Un lucru sensational descoperit in urma acestui studiu este comportamentul americanilor  in sfera religioasa asemanator celui din domeniul economic bazat pe cerere si oferta. Luis Lugo director al Pew Forum declara la conferinta de presa cu ocazia prezentarii acestui studiu ca: „Americanii nu schimba numai locul de munca sau domiciliul sau partenerul de viata ei schimba si religia de asemenea. Noi stiam acest lucru dar studiul prezent  aduce o confirmare clara: peste 40% dintre americani si-au schimbat religia in care au fost crescuti.”
    Comentariu  efectuat de Pew Forum asupra studiului  subliniaza ca mutarea constanta de la un grup religios la altul face ca simultan fiecare grup religios sa castige si sa piarda membri. Grupul religios care creste  se datoreaza faptului ca are mai multi noi aderenti decat cei care parasesc gruparea si invers.

    Un exemplu de schimbare dinamica a componentei unui grup religios este Biserica Catolica. Studiile efectuate in ultimile decenii arata o pastrare a numarului de catolici. Totusi studiul prezent arata ca un numar mare de persoane care au fost crescute in religia catolica nu se mai declara catolici(33%). Aceasta inseamna ca 10% dintre americani sunt fosti catolici. Dar aceasta pierdere a fost compensata de cei care si-au schimbat aderenta de la alta religie la catolicism dar cea mai mare contributie o au imigrantii (mexicanii in special).
          Martorii lui Iehova au rata de ramanere („retention rate”) cea mai scazuta  numai 37% din cei care au fost crescuti in aceasta religie se mai declara astazi Martori ai lui Iehova si totusi atrag aproape acelasi numar de convertiti. Gruparea care a castigat net in numarul de aderenti este cea a celor care nu sunt afiliati la nici o religie care ii include si pe ateisti dar si pe cei penru care religia joaca un oarecare rol in viata lor. Aceasta face din gruparea celor neafiliati cea de-a patra ca marime.
          Iudaismul (Evreii) au in America o rata de ramanere mica. S-au convertit la iudaism 675.000 de adulti dar 1.1 milioane de adulti care au fost crescuti ca si evrei nu mai apartin acestei religii astfel ramanand o piedere neta de  450.000 de evrei din cadrul iudaismului. Studiul  prezent arata  ca 31% dintre evrei sunt casatoriti cu o persoana care apartin altei religii.
           Aproape 50% dintre hindusi din SUA , 33% dintre evrei si 25% dintre budisti  au obtinut diploma de studii universitare cu mult peste media populatiei din America care numai 10% au studii universitare.
           Acest studiu este bazat pe modul in care fiecare individ se considera ca apartinind unei religii.  Dar pentru evanghelici este important  aderenta profunda la valorile religioase si doctrine. Totusi in aceasta competitie de a atrage noi membrii, multe biserici vor face compromisuri in privinta convingerilor lor, a doctrinelor. Si apoi odata ce ai atras un anumit numar de oameni  nu mai este posibil sa fundamentezi pe cineva in valorile credintei pe care a adoptat-o cand oamenii isi schimba religia asa de repede.
           Acest studiu a fost efectuat din punct de vedere sociologic. Istoricii religiei sau teologii s-ar putea sa aiba alt punct de vedere .  Apoi in modul cum clasifica Dumnezeu apartenenta la o religie sau alta este cu totul diferit si este imposibil pentru oameni sa cuprinda aceasta imagine intr-un studiu.  Biblia spune ca Dumnezeu cunoaste pe cei ce sunt ai Lui. Apoi, din perspectiva lui Dumnezeu nu exista decat doua categorii: cei care sunt in Imparatia Lui si cei care sunt in lume, adica cei separati de El.
           Pe de alta parte, este responsabilitatea fiecarui individ sa-si confirme pentru el insusi daca in statistica divina se afla socotit printre cei in imparatia Lui. Apostolul Pavel ii avertizeaza pe cei din Corint “Pe voi insiva incercati-va daca sunteti in credinta. Nu recunoasteti ca Isus este in voi?” Este cea mai importanta intrebare a vietii la care sa nu raspundem superficial prin a ne baza pe aderenta la o grupare religiosa ci pe convingere intima, personala prin credinta ca apartinem grupului mic dar real al credinciosilor.

    Pentru cei care doresc sa citeasca in intregime  studiul realizat de Pew Forum pot accesa pe internet la adresa http;//religions.pewforum.org/