Revistă - Forum a Românilor Americani

baticuri


Amrican Capital

Editorii revistei ROMANIAN TIMES

(în ordine alfabetică) 

Mircea LUBANOVICI

Editor-Romanian Times

Presedinte ROMANIAN-AMERICAN SOCIETY

Presedinte CONTINENTAL TEXTILES

Lubanovici

AVEM NEVOIE DE IDEALIŞTI ŞI OAMENI CARE SĂ SACRIFICE INTERESELE LOR ÎN FAVOAREA SEMENILOR NOŞTRI

Plecarea la cele ve\nice a lui Cristian Ioanide a produs multă tristeţe în inimile noastre. Încă nu-mi vine să cred că ,,directorul nostru” ne-a părăsit, plecând în ţara celor eterni. Am vorbit mult la telefon vineri după amiază, 23 mai 2008, şi am discutat de toate cum obişnuiam noi de obicei şi urma să ne întâlnim Luni sau Marţi (trebuia să ne sunăm, să stabilim ora) a fost ultima noastră convorbire. A plecat în eternitate- fulgerător şi atât de timpuriu, zdrobind pentru totdeauna inimile familiei, prietenilor şi a tuturor celor ce l-au cunoscut.
Cristian Ioanide a fost un om deosebit, cu mult talent şi multă dragoste pentru oameni. Un suflet sensibil, generos şi un caracter unic, special. L-am cunoscut pe (nea Cristi) cum obişnuiam eu să-i spun, cu aproape 15 ani în urmă. Cristian a fost un mare cunoscător al Sfintelor Scripturi şi începuse o colaborare cu un ziar de prestigiu din New York, în care publica despre interpretările sale cu privire la vremea sfârşitului. Subiectul articolelor sale unice, aveau o mare căutare şi prezentau un interes imens pentru cititorii români din exil.
Totdeauna atent cu ce se întâmpla în jurul său, nea Cristi dorea să cunoască reacţia cititorilor la articolele sale şi venea să ia ziare româneşti de la magazinul nostru. Chipul său blând, umorul fin, caracterul său unic precum şi cunoştinţele sale vaste în mai toate domeniile, făceau ca orcine intră în contact cu el să-şi dorească să devină prieten  cu un asemenea om. În dorinţa mea de a-l cunoaşte mai bine pe Cristian Ioanide, ne întâlneam ades şi în timpul întâlnirilor noastre am remarcat dorinţa lui sinceră de unitate interconfesională a comunităţii româneşti din oraşul nostru. Felul său unic de a prezenta ideile sale cu argumente şi motivaţii concrete, făceau pe orice om de bine, să devină un aliat al ideilor sale aproape imediat. Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Ideea unităţii în comunitatea română mi-a plăcut foarte mult şi în scurt timp am început să ne gândim la metoda ideală de a face de cunoscut gândurile  noastre şi ale altor fraţi români din zona unde noi am ales să locuim. Foarte curând, am observat că ne lipsea o metotă de a comunica gândurile şi ideile noastre şi altor fraţi români.
     Ne lipsea cu desăvârşire acest mijloc de comunicare între noi şi încercam să găsim un răspuns la întrebarea: Care este cel mai convenabil, rapid, util, eficace şi la îndemâna oricui, mijloc de comunicare între noi şi ceilalţi membrii ai comunităţi? Primul gând a fost înfiinţarea unui post de televiziune românesc în oraşul Portland, care să ajungă în toate casele românilor din Portland-Vancouver şi mai apoi pe toata coasta de vest şi de ce nu, în toată America. Pentru aceasta am adunat nişte oameni de afaceri şi un profesionist în ale televiziunii şi le-am prezentat proiectul nostru cu mult entuziasm.
     După dezbateri lungi, am concluzionat că fiecare dintre noi cei prezenţi să vină la următoarea întâlnire cu propuneri concrete de finanţare a proiectului nostru. La a doua noastră întâlnire, au venit doar doi membri din grupul de iniţiativă şi anume: Cristian Ioanide şi Mircea Lubanovici. Ne uitam unul la altul şi nu ştiam dacă trebuie să râdem sau să plângem.
     Neobişnuit cu înfrângeri, eu am fost mai afectat de cele întâmplate. Cristian însă, spunea ca se aştepta la aşa ceva, pentru că în lume şi mai ales la naţiunea noastră, „avem nevoie de idealişti şi oameni care să sacrifice interesele lor în favoarea semenilor noştri”.
     De la Cristian Ioanide am învăţat că ,,renunţarea nu-i o rezolvare” şi atunci am căutat o nouă soluţie la problema de comunicare în comunitate.
     Ştiam că Beny Lucescu, un om de afaceri tânăr şi plin de entuziasm, scotea pe vremea aceea la Biserica Philadelphia (pastor Nicky Pop) un fel de buletin duminical, în care toţi cei ce doreau să găsească de lucru sau aveau nevoie să angajeze, să vândă sau să cumpere, publicau doleanţele lor în acest buletin. (Culmea e că mai păstrez încă şi astăzi un exemplar din acel buletin pe care mulţi îl recunoaşteţi aici)
    La propunerea noastră, Beny a primit cu entuziasm idea de colaborare cu noi şi după mai multe căutări (eşuate) de entuziaşti care să intre în asociere cu noi şi împreună să începem această publicaţie, am hotărât pentru început să pornim numai noi trei cu binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru că ştiam foarte clar şi lămurit că ,,Orice lucru început cu Dumnezeu duce la bun sfârşit”.
     Aşa s-a născut Romanian Times - în luna Februarie anul 2000.
     Cristian Ioanide a fost singurul ziarist profesionist în grupul nostru şi de aceea, lui i-a revenit responsabilitatea cea mai grea. El trebuia să scrie textele.
     La început, Cristian scria cu plăcere tot ziarul singur.
    Cristian Ioanide iubea oamenii şi în tot ce făcea, se vedea multă pasiune şi mare responsabilitate. Avea un mare respect pentru cititori şi îmi repeta adeseori dictonul latin ,,vorbele zboară dar scrisul rămâne”
     A fost exigent cu el însuşi şi cu cei care trimiteau articole spre a fi publicate.
    Cântărirea cu atenţie orice cuvânt pe care îl scria în Romanian Times.
     Când trebuia să fie mai dur, întotdeuna el găsea cuvinte alese care făceau că situaţia să nu pară prea dramatică. Nu-i plăceau inprovizaţiile şi nu scria niciodată doar ca să umple foaia sau să folosească o găleată de cuvinte, pentru a scoate o linguriţă de adevăr. Tot ce scria era argumentat - Biblic, citate, sau opinii personale. Talentul său poetic, scriitoricesc, cunoştinţele lui vaste în toate domeniile, arta de a folosi cuvinte alese şi elevate în conversaţie, precum şi darul de a lucra cu oamenii, a făcut ca în scurtă vreme de la apariţie a revistei Romanin Times să se asocieze nume de elită a ziariştilor, poeţilor şi scriitorilor din România şi din diasporă. Cristian Ioanide precum şi toţi colaboratorii noştri care au ridicat Romanian Times la un nivel calitativ, neimaginat de noi cei care l-am fondat.
     Nu am îndeajuns cuvinte să pot să vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi parteneri la realizarea acestui vis frumos pentru românii din America şi din lumea întreagă, acest Romanian Times.
    Şi acum, cu inima cernită de durere la moartea directorului nostru, mulţumesc lui Cristian Ioanide şi mă despart de un adevărat prieten, de un poet şi un scriitor talentat, un cercetător împătimit al Sfintelor Scripturi şi de un om de o mare valoare.
    Mulţumesc familiei Ioanide-care ne-a sprijinit şi care din cauza dragostei şi pasiunii noastre nebune pentru Romanian Times, a fost privată de multe ori şi de multe lucruri în toţi aceşti ani de colaborare cu noi. Mulţumesc tuturor colaboratorilor noştri pentru nivelul înalt la care aţi reuşit să ridicaţi Romanian Times. ştiu că ne va fi foarte greu, dar în memoria lui Cristian Ioanide –Romanian Times va continua să apară.
    Cristian Ioanide a iubit mult poezia şi vreau să închei cu câteva versuri scrise de un fost prieten al nostru şi al revistei Romanin Times - mult regretatul poet creştin, pastorul Petru Dugulescu. Nu ştiu de ce, dar parcă înclin să cred că acestă poezie a fost scrisă special pentru un asemenea moment dificil.
(Şi când se surpă temeliile ce ar mai putea să facă cel neprihanit) Psalm 11:3

    Sunt Vremi,
          Petru Dugulescu

    Sunt vremi când temeliile se surpă
    Şi stâlpii  lumii noastre’s clătinaţi.
    Când înălţimile noastre se uzurpă
    Şi ne simţim aproape derutaţi.
 
    Când tot ce am clădit prin ani, cu osteneală,
    Vedem cum într-o clipă-i prăbuşit.
    Şi ne-întrebăm atunci cu îndoială:
    Ce poate  face cel neprihănit?
 
    Sunt vremi când se dezlanţuie furtuna,
    Şi noi privim în negură năuci -
    Când frigul şi căldura sunt tot una
    Şi-n jurul nostru mişună năluci.
 
    Sunt vremi când vezi că totul se destramă
    Şi vise şi nădejdi şi ideal;
    Iar tu eşti cel mai nebăgat în seamă
    Tu, preţiosul lumii capital...
 
    Sunt vremi, sunt vremi, ce vremi o, Doamne Sfinte!
    Când nu mai vrei nimic, când nu mai poţi,
    Când mintea nu găseşte nici cuvinte
    Iar de găseşte, nu poţi să le scoţi.
 
    Atunci când suferinţa-i permanentă
    Şi nu găseşti ieşire spre liman,
    Un strop din marea lumii imanentă
    Când nu mai ai nici forţă, nici elan,
 
    Atunci Te intrebăm A Tot Stăpâne:
    Şi-un sfat, noi de la Tine vrem.
    Să te-ntrebăm, atât ne mai rămâne
    Şi-al Tău Cuvânt umili îl aşteptăm.
 
    Tu ne răspunzi atunci cu duioşie:
    Copiii mei, Eu încă sunt pe Tron,
    Nu tremuraţi în vreme de urgie
    Şi nu vă-nspăimantaţi de nici un zvon.
 
    Şi chiar de s-ar mişca în mări pamântul,
    Al lumii stâlpi tot Eu îi întăresc!
    Aşa mi-am dat din veşnicii Cuvântul
    Şi acum Eu pentru voi îl împlinesc!
 
    Eu mustru marea, vânturi şi talazuri
    Şi toate se supun şi se opresc.
    În aspre încercări şi în necazuri
    Eu sunt cu voi, Eu nu va părăsesc!
   
    Fie ca Dumnezeu să mângâie familia indoliată şi pe toţi aceia care l-au cunoscut, l-au iubit şi l-au apreciat pe Cristian Ioanide.
            Nea Cristică -  Nu te Vom Uita!
   

Beni LUCESCU

Editor Romanian Times
Membru al boardului ROMANIAN-AMERICAN SOCIETY
Presedinte al AMERICAN CAPITAL MORTGAGE CORP

Lucescu

La revedere, Nea Cristi!

    Mi-e inima grea şi sufletul trist, acum când m-aplec să scriu aceste cuvinte.
    Sufletul care a fost Cristian Ioanide a plecat dintre noi şi e greu să mă obişnuiesc cu gândul acesta.
    E dureros şi greu de acceptat, când cineva dintre cei dragi ai tăi, părăseşte lumea aceasta şi eşti confruntat cu faptul ca datorită zbuciumului continuu al vieţii acesteia, nu ţi-ai mai facut demult timp şi prilej, să le spui cât de mult înseamnă ei pentru tine şi cât de mult ţi-au îmbogăţit viaţa.
    L-am cunoscut pe Nea Cristi, (aşa-i spuneam eu, cînd era printre noi), cu aproape zece ani in urmă. Îmi aduc şi acum bine aminte de ziua când l-am intilnit, in vechiul birou a lui Mircea. Un bărbat chipeş cu o alură de pictor flamand, dezinvolt şi în acelaşi timp profund, avea magnetismul oamenilor cu inima bună şi emana o dragoste de viaţă şi de frumos. Am devenit prieteni imediat şi spun aceste cuvinte cu modestie si cântărindu-le bine, căci întotdeauna am considerat pritenia sa, un privilegiu şi un dar de la Dumnezeu.
    Prieteniile se înfiripă de obicei între oamenii care sânt la acelaşi nivel de educaţie şi cunoaştere intelectuală şi la capitolul acesta nu m-aş fi putut compara niciodată cu Nea Cristi.
    El a fost un intelectual erudit şi pasionat de litere, un meşter deosebit de iscusit al condeiului şi un maestru al comunicării. Talentul său de scriitor si jurnalist era recunoscut şi apreciat în toată lumea de colegii lui de breaslă şi de publicul larg.  Pasionat de politică, cultură, istorie şi profeţie, educat la nivel înalt în ştiinţele exacte, Nea Cristi era în largul lui în orice discuţie sau dezbatere pe orice subiect şi cu oricine. În acelaşi timp era lipsit de orice fel de aroganţă sau plinătate de sine, realiza că nu poate fi totul pentru toţi, de aceea a şi ales ca motto-ul revistei noastre cuvintele apostolului Pavel; “Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun”. I-am admirat mult măiestria şi m-am bucurat întotdeauna că Dumnezeu a îngăduit să facă parte din viaţa mea.
    L-am iubit pentru toate aceste calităţi, dar ceea ce a stat la temelia prieteniei noastre a fost o convingere comună; că Dumnezeu ne-a chemat la o existenţă care trebuie sa tindă dincolo de noi înşine şi să aibă ca scop ajungerea în mod practic la dragostea desăvârşită de Dumnezeu si implicit la dragostea de aproapele nostru. În sensul acesta, Romanian Times a fost doar hotărîrea de a împlini din dragoste, o nevoie a comunităţii locale şi de a face acest lucru, într-un mod care să-L onoreze pe Cel ce ne-a creat şi ne-a iubit mai întâi.
    Vedeţi, atunci când l-am întâlnit pe Nea Cristi am simţit că deja îl cunoşteam intr-o anumită masură. Eram deja îndrăgostit de poezia şi sufletul nobil al tatălui său, căci Dumnezeu îmi vorbise şi-mi mângăiase inima de multe ori, prin poeziile fratelui Costache Ioanid.
    Nea Cristi mi-a povestit multe lucruri despre tatal sau şi întotdeauna respectul şi dragostea pentru tatăl său, se aproapiau de veneraţie. Fratele Costache Ioanid, tatăl său, a sădit în Nea Cristi un caracter creştin deosebit, care oferea dragoste şi înţelegere celor din jur, dar in acelaşi timp ura compromisul de la principiile biblice de conveţiuire socială. De aceea nu i-a fost niciodată teamă să lupte pentru dreptate şi pentru credinţa adevărată şi practică, aici în diaspora, cât şi în România comunistă. De accea nu s-a simţit comfortabil să se indentifice cu mai mult decât adevărurile esenţiale ale credinţei noastre creştine, ca astfel să poată sluji şi să poată fi de folos tuturor.
    Rugăciunea mea este ca amintirea vie a vieţii lui Nea Cristi, să rămână în inimile noastre şi să ne îndemne pe toţi românii din Portland şi de pretutindeni să trăim vieţi care să tindă dincolo de noi înşine, spre mai binele neamului nostru romanesc şi mai mult decât atât să trăim vieţi care sa tindă spre înaintarea Împărăţiei Lui Dumnezeu, în care credem şi nădăjduim noi, toţi care ne numim creştini, oricare ar fi bisericile unde ne închinăm Duminica.
    Pentru unii dintre români, Nea Cristi a trăit mai întotdeauna în umbra tatălui său, după cum spunea el zâmbind,  era cunoscut ca “fiul poetului”, dar noi cei care i-am urmărit scrierile si opera lui, ştim că a moştenit pe deplin darul tatalui său şi că posteritatea va dovedi lucrul acesta. ştiu că unul din visurile lui a fost să-şi poată publica câte ceva din ceea ce a scris. Sper ca viitorul să aducă acest vis al lui, la o împlinire întârzâiată dar benifică pentru românii de pretutindeni.
    Nu putem să trecem de momentul acesta fără să mulţumim din inimă, preaiubitei sale soţii, tanti Clara, şi copiilor săi Alex, Beate si Paula. În numele colectivului de la Romanian Times şi al comunităţii române în general, vă mulţumim profund pentru că aţi îngăduit şi  aţi acceptat ca să-l “împărţiţi” cu noi pe Nea Cristi în toţi anii aceştia. Puţini ştiu nenumaratele nopţi şi zile petrecute de el într-o muncă, de multe ori titanică şi nepreţuită, pentru publicarea in bună ordine, a ceea ce, pentru mulţi, a devenit singura legatură cu sufletul creştin românesc, aici în diaspora. ştim că vi l-am rapit de multe ori din mijlocul familiei şi de aceea ne cerem iertare şi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să vă răsplătească El, dragostea şi răbdarea pe care le-aţi arătat în a-i îngădui să-şi urmeze chemarea şi să slujească celor multi.
    Deasemenea ştiu că Romanian Times nu va mai fi aceeaşi revistă ca şi până acum. Nea Cristi a fost sufletul şi inima revistei noastre şi fără el Romanian Times nu ar fi putut să atingă inimile şi vieţile atâtor oameni. Ne rugăm ca noi, cei care am rămas în urmă să primim o măsură din dragostea, dăruirea şi pasiunea lui şi să putem continua publicare revistei la aceeăşi înaltă ţinută profesională şi morală la care a ridicat-o Nea Cristi.
    Mă gândesc când şi cât de repede a trecut timpul acesta, în care am avut privilegiul să-l cunosc pe Nea Cristi, şi-mi vin în minte în momentele aceastea versurile tatălui său;
Eu nu sânt mai mult decât fulgul de nea
Un joc de cristale e trecerea mea
Se scutură clipa din timpul deplin
Surîde şi cade şi altele vin

Eu nu sânt mai mult ca un fir de parîng
Ce coasa îl taie şi furcile-l strîng
Tărîna rămâne şi uită de el
şi alt fir se-naltă şi cade la fel

    Fulgul vieţii lui Nea Cristi s-a topit, firul de parîng al vieţii lui a fost cosit de boala nemiloasă pe care Dumnezeu a îngăduit-o, ca să-l cheme la El.
    Veştile care le auzim de prin lumea aceasta, în ultima vreme, ne fac să credem că începem să intrăm într-o iarnă a sufletului uman, în care dragostea multora se va răci, oamenii vor deveni mai răi şi mai egoişti, cu mai puţina frică şi iubire de Dumnezeu. De accea pleacarea unui suflet ca Nea Cristi îmi face inima grea şi sufletul trist.
    Dar totuşi în mijlocul iernii acesteia şi al durerii, îmi amintesc de viaţa lui Nea Cristi şi îmi vin în minte cuvintele apostolului Pavel scrise acum aproape 2000 de ani corintenilor;
    “Nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.
    Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată.”
    Nea Cristi a trăit o viaţă motivată de frumuseţea spirituală şi de slujirea pentru binele aproapelui şi acum ziua Domnului a sosit pentru el, el a plecat dintre noi ca să se întâlnească cu Mântuitorul său, Isus Hristos şi să-şi primească răsplata pentru frumoasa lucrare pe care a zidit-o aici printre noi.
    Cuvintele apostolului neamurilor îmi aduc bucurie şi speranţă, în tristeţea şi greutatea despărţirii şi mă îndeamnă pe mine, şi sper să ne îndemne pe toţi, să trăim mai mult pentru Dumnezeu şi pentru cer, mai mult pentru cei pe care Dumnezeu i-a pus in jurul nostru, pentru ca astfel zidirea noastră să dăinuiască în veşnicie şi să ne putem întâlni din nou cu cei care au zidit pe aceeasi temelie. Si atunci când ziua Domnului va veni şi pentru noi să putem şopti împreună cu poetul;
Eu nu sânt mai mult ca o umbră-n abis
Dar drumul spre stele oricând mi-e deschis
Eu nu sânt luceafăr cu chip marmoreu
Pe fruntea mea însă, e scris Dumnezeu!
La revedere Nea Cristi! Să ne vedem în veşnicie!

.